Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

vineri, 5 august 2011

Inscripţii

Mă uit
la inscripţiile japoneze de pe pereţii mei
şi mă chinui să-mi amintesc
ce înseamnă fiecare.
..."Such great memories."


        Trăiesc doar pentru a crea amintiri. Vreau să devin o fabrică de amintiri, să nu uit niciodată vreun nume sau vreo faţă. Vreau să trăiesc veşnic, ca să pot avea amintiri nesfârşite, ca să pot înţelege orice fel de sentimente ar putea avea cineva. Dar dacă voi deveni o maşină, voi putea vreodată să mai am propriile mele sentimente?

        Pereţii mei sunt ca o oglindă. Fiecare bucăţică de hârtie colorată de pe ei e ca o bucată din inima mea. Şi acum când mă uit la imaginea aia ciudată cu Alice Cooper îmi amintesc că el era în moment ăla în braţele mele şi eu parcă nu aveam curajul să mă uit la faţa lui.
        Asta îmi aminteşte ce persoană neinteresantă sunt; cel mai intens moment al acestui an a fost, până acum, clipa în care un rocker pilit dormea cu capul pe pieptul meu. Ce-a fost mai frumos a fost că atunci când s-a trezit, a dat berea pe jos. Foarte intens, nu? -.-" [I'm feeling wasted].
        Nu mai contează. Pe altă bucată de hârtie sunt feţele pe care le-am văzut la primul meu concert. N-am să uit vreodată sunetele acelea care-mi vibrau în inimă; poate că niciodată n-am ţipat atât de tare. Iar pe celelate bucăţi parcă se văd râsetele mele şi razele de soare ale fiecărei dimineţi.
        Ironic, pun mai multă valoare în lucruri decât în persoane. Poate pentru că un lucru drag mi-a fost distrus, şi poate pentru că acel lucru nu m-a trădat vreodată. În schimb, am învăţat de mult că nu trebuie să mai pun valoare în oameni, pentru că într-un fel sau altul, sigur mă vor trăda într-o zi.

Happiness >...<

2 comentarii:

  1. Of curvitoo! Mori dupa Pesi-R. [Cina] cand o sa recunosti?=)))

    RăspundețiȘtergere
  2. =)) Whaa, Kata ce dreptate are! Şi faza cu 'într-n fel sau altul sigur ma vor trăda într-o zii' nu-ţi dau dreptate deşi mie mi se întâmplă mereu asta. Am încetat eu vreodată să te ubeck's?

    RăspundețiȘtergere

 
back to top