Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 21 octombrie 2010

Bubble Day

     Azi m-am trezit mai târziu decât de obicei şi am ajuns ultima la şcoală, chiar înainte de profa de fizică. La mate nu ne-a adus testele, iar la geografie am dat un test la care nu prea mă interesează ce notă iau. Lumea a răcit mai rău, Andra n-a venit azi şi Kata dormea pe bănci : are gripă. Am avut o zi ok în general, dar au fost şi faze tari.
     După cele şase plictisitoare ore de şcoală am fost la Kata, ofc. Am făcut poze tari, l-am umflat de dulciuri pe Dodo, javra casei, şi am flambat atmosfera. Am pus Kamelot, Sonata, Evanescence şi tot felul de prostii pe fundal, poate ne mai venea vreo idee. Prima chestie pe care am făcut-o a fost să facem o poză cu cuţitele din casă. Mama Katei e bucătăreasă şi are o tonă de cuţite, deci am ales greeu. Am făcut un desen abstracto-artistic pe o foaie cu creioane cerate şi am pus cuţitele şi cerioanele pe ea. Şi Kata a făcut toate pozele, din 20 de mii de unghiuri şi cadre. Mergeam cu cuţitele, printre care şi un satâr masiv, prin casă într-o feerie, fără nici o problemă. Dacă nu erau aşa de grele le agăţam de lampă şi le făceam poză aşa. Din nefericire n-am putut să mergem pe bloc, asta chiar ar fi fost tare. Dar trebuia să agăţăm ceva aşa că am luat nişte converşi coloraţi şi cul ai Katei şi i-am agăţat de lampă. Apoi Kata s-a aşezat pe un fotoliu pe roşi şi s-a învârtit în jurul lampei ca să facă cele o grămadă de poze. Zicea că şi jegu' de pe drum e sexy. Aşa'i. :P. Şi cum n-am uitat de câine, îl chem eu; nu vine, era mai bine în pat, aşa e. Când să luăm şi noi o bucată de prjitură, îţi arată şi cuţu mutra. A mâncat bine, după aia a strănutat parcă. Şi am zis că dacă tot s-a trezit, să-i facem şi lui poze. Şi l-am pus sub o umbrelă antică a Katei şi am început sesiunea. Pozele au ieşit super, mai ales cu Dodo protagonist. :)) Sau nu, uite că deja uit. Înainte de asta am vrut să flambăm o banană, şi cum n-am avut acool s-o flambăm bine, am ars-o cu bricheta. I-am pus o lumânare în vârf şi am dat-o cu sos de ciocolată, apoi Kata a halit-o. Şi am mai făcut ceva poze, am vorbit şi am făcut schimb de alte poze. A fost destul de tare, mai ales că am plecat când deja se aprinseseră luminile pe stradă. O să pun multe poze...


miercuri, 20 octombrie 2010

Mi-am [re]făcut hi5

   Tata zbiară ca nebunu' să închid. Eh, nah. Deci, după doi ani de pauză mi-am refăcut hi5-ul. Kata îmi tot arăta pozele ei etc. şi am zis să-mi fac şi eu. Deja aveam oricum, dar era antic şi nefolosit. Pur şi simplu l-am modificat şi am pus poze noi. Am râs destul de bine la interpretarea Katei. Sara şi eu : 

Drepturi de autor pentru poză Katei, ofc.

http://marieforeverhope.hi5.com      
Linkul e vechi şi total antic, dar mi-e lene să-l schimb şi habar n-am cum, încă.



Eu, creionara, Kata, cuţitara.


     Zilele astea au fost încărcate cu de toate, numai cu nimic nu. Note, nema. Ascultări, cu tona. Teme, cu supradoza. Şcoala devine un calvar şi mă stresează. It's freaking me off! Plouă, zilele astea pasajul subteran de la staţia de tranvai de lângă şcoală s-a inundat de atâta apă. Stresant. Tot devine stresant. Abia aştept sâmbătă să merg la Nijikon cu fetele şi la concert. O să fie penal. Plus, ieri a venit tata acasă şi a găsit instant încărcătorul la aparatul de fotografiat, fără de care sâmbătă făcea crize. Taare, deşi când vine tata acasă se întâmplă chestii naşpa. La şcoală alte ascultări, muulte chiar şi un test la biologie la care citisem de vreo câteva ori, dar am făcut tot chiar mai bine decât Sara care chiar învăţase. Aşa e, am o memorie strălucită şi mă laud cu asta. În rest în ore când ascultă eu îi fac bucle Sarei cu creionul. E distractiv, mai ales că azi la istorie s-a pus profa fix în spatele ei. Şi eu n-aveam nici o problemă. Lumea a răcit, ciudat, mie deja mi-a trecut. Chestii random. A, azi s-a jucat un joc, habar n-am numele, pe provocări oricum. Şi ăştia au ajuns să-şi pună coşul de gunoi în cap, să o fenteze fetele la pupat şi alte d-astea. A fost tare când Kata l-a pus pe Vali să pupe parchetul. Sau când fumătoru' la lins pe Vali. Am râs bine, mai ales că se dădeau nişte provocări taare penale. Se pare că tipu' nou, Adi, e tare căutat. :]] A nimerit băiatul în faţa Katei şi asta face un mişto de el. Ciudat că azi nu s-a gândit nimeni s-o provoace pe Raluca să-l pupe pe ăsta ( că ce a fost acolo n-au fost săruturi, încă ). Eu am pus-o să cânte, şi don'şoara s-a pus pe simfonii de îi punea Sara mâna la gură. Mâine ar trebui să merg la Kata după şcoală.   

  
      Azi am vorbit cu Kata despre tot ce o să facem noi mâine. După ce mi-a arătat o poză cu o hârtie pe care o arse în cadă şi mi-a zis că a pârlit cada, ne-au venit idei cu tona. O să mergem pe bloc şi o să ardem acolo diferite prostii, începând cu câinele Katei. Hi.hi, sunt maleficăăă. Am râs mult cu ea după ce am aflat că în viitor ar putea deveni un al 2lea Cupidon, că se apucase să cupleze lumea. Etcc. Mi-e lene să-mi mai aduc aminte.

luni, 18 octombrie 2010

Thundering Impressions

Mai sunt nu-ştiu-câte ore până cândva. Zicea el, până când o să mor de...de...; cum a zis? Ah, de fulger.
Zice că dacă vrea să mă omoare o să mă bage cu capul în maşina de spălat. Chiar aşa de jegoasă sunt?
Poeeezie, ţie ţi'am scris. Parcă. Taci. Tu. Ăla. Care o să moară mâine. Sau oricum, ceva vei păţi când ne vedem.
Auzi? Nah!

duminică, 17 octombrie 2010

Peodfila şi brioşa---

Titlul e prea penal. Cred că puştu' ar râde dacă ar citi. Da, cu siguranţă ar râde.

   Ciudat. Devine prea banal să încep cu cuvântul "Azi". Şi totuşi asta îmi vine să scriu. Ciudat. Hi.hi. Malina zice că nu'i plac interpretările astea. True, nu tru.
   Mă sună Malina azi la 2 jumate să mergem să ne luăm biletele alea. Eu nici nu mă schimbasem de pijamale. Am văzut ceva Kuroshitsuji şi am recitit o manga care-mi plăcea toată dimineaţa. La 3 şi ceva ne-am întâlnit şi am mers la Plaza Romania, ca să ne luăm biletele de la Germanos. Ne învârtim noi pe acolo, şi într-un sfârşit lom biletele alea. Erau...prea tari! Dacă ne entuziasmează aşa de tare biletele, cum o să fie la concert?! Yeeay. Etc.După am mers la McDonald's şi ne-am luat câte o brioşă şi o îngheţată fiecare. Apoi am început să le combinăm, deci am avut şi un desert original. Apoi ne-am învârtit prin tot mall-ul acela, care acuma sinceră să fiu, mi se pare micuţ. Am fost la Diverta şi am ieşit de acolo profund dezamăgită. Ba nu, acuma îmi amintesc că am văzut un CD interesant. Şi n-aveau manga, deloc. România asta e săracă în resurse rău de tot. Oricum, am stat mult pe acolo. Când am văzut că încă e lumină afară, chiar soare, am zis "Ce, nu e noapte?! Cât e ceasul?". Am stat acolo vreo 3 ore; puţin, dacă mă gândesc la cum a trecut timpul.
   Apoi am mers la un supermarket să luăm ceva ce mă rugase mama. Am fost, pentru că încă mai aveam bani. :)) Şi când intru în magazin, fuge prin faţa mea un puşti...idealul meu. He.he. Era mic, mai mult de 10, hai 12 ani nu cred că avea. Şi era placat tot : tricou cu...cred că era Iron Maiden, blugi şi skateri negrii ( erau mari skaterii pe lângă el) şi vreo două amulete la gât şi o brăţară din aia groasă cu ţinte. Clar, idealul meu. Era...mic, dar arăta destul de ok. Adică un puşti la 10 ani să poarte ţinte? Şi cum maşinuţele cum rămâne?  Phff... Oricum, nu prea m-a interesat după vreo cinci minute. Am luat de mă interesa, şi m-am înreptat cu Malina către casele de marcat. Şi îl văd pe puştu', stătea cu familia la casă. Şi mă întorc eu şi zic "Mamă, ce-mi place puştu' ăsta!". Nici eu nu mi-am dat seama decât după : o zisesem prea...ciudat. A fost penală faza. Se uită Malina stânga-dreapta, să se trezească şi ea, se uită la puştu' şi puştiul la ea. Eu pufnesc într-un râs din ăla maniac şi ăla micu' se uită după noi până nu ne mai vede. La casă se uita aia la noi strâmb, că râdeam ca posedatele. Îi zic eu Malinei să-mi dea un adjectiv după faza asta; şi zice ea : "Măi păi tu eşti pedofilă...!". Iar eu îi răspund taare deştept : "Daah ce, că e băiat!". =)) Şi am mai râs cu Malina în seara asta din cauza unei faze : ma rugat să o ajut la o temă la română. Şi noi am ajuns să-l parodiem într-un hal pe Eminescu şi iubirea lui. Cred că cineva ar putea avea dreptul să ne bage în închisoare după ziua de azi. Daaah. Mi-e dor de puştu'... Dah oare lui de mine? Hi.hi. He.he. Viaţa.
Vroiam să pun o poză cu biletul , dar camera nu mai are baterie. De când.
  

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Trânteala perfecţiunii

Nu luaţi în serios ce scrie p'aci, mai ales tu.

De ce am impresia că deja e duminică şi că weekend-ul s-a terminat? Pentru că am făcut prea multe lucruri azi. He.he. 
Mă uit la unghiile mele negre pe care mama le detestă şi-mi amintesc că azi a plouat. Ziua asta seamănă prea bine cu zilele de vară când eram mică şi blondu’ mă obliga să stau afară doar ca să nu rămână el singur. Era egoist always, d’aia îl uram atâta. Şi încă îl urăsc. He.he. Ridic din sprâncene fără să-mi dau seama şi mă frec la ochi; de ce văd un pic în ceaţă, că doar nu sunt obosită, doar m-am sculat la 11. Se pare că deja am o ciudată rutină de şcoală. Obosesc la ore fixe. Oare când o să mă şi scol la ore fixe? Greu de prevăzut. A trecut o lună de şcoală, mai sunt opt.
 ’Ce, frate? Opt luni de şcoală?! ’
 ’Da, da aşa e, opt luni în care o să-ţi trântesc cu ceva în cap în fiecare zi! Yeah, abia aştept!’
 ’Ce frumos! Păcat că nu suntem la aceeaşi şcoală… ’
 ’Neeah… nu suntem la aceeaşi şcoală. Doar stăm la 10 metrii distanţă unul de altul. Dacă vrei, vin să te trezesc de dimineaţă, aşa ca să vezi şi tu o figură perfectă de devreme.’
 ’He-he…deja mi s-a făcut dor de tine’
 ’Daah? Aş vreau eu… Defapt, revin la trântitul cu ceva în cap zilnic, dacă vrei chiar de dimineaţă.’
 ’D’aia te iubesc eu pe tine! ’
 ’Să ştii că sentimentul nu e reciproc…’
 ’Glumeam, binînţeles. ’
Asta da exemplu de conversaţie deşteaptă şi interesantă. Şi mai sunt tone de exemple din’astea care mă fac să’mi doresc numai’ trânteli, doar de’ar fi în vacanţă! Clar, sunt obosită : mai am un pic şi-mi cade capul. Oricum, după ora 11 îmi trece şi mi se mai face somn la 4 dimineaţa. Bucureştiul acesta devine prea complicat pentru mine. D’aia îl şi ador. Şi…pe tine nu te ador, ştii că glumesc! He.he. Lovin’ that Undertaker!

Am să dau un edit până la ora 4 cu siguranţă.
[Edit]Asta dacă nu mi se rup unghiile.
[Edit d'adevăratelea] 
Că tot vorbeam de Undertaker, m-am apucat de Kuroshitsuji II şi deja am văzut 8 episoade. M-a cam dezamăgit până acum, sincer. Grafica era mai interesantă în primul sezon. Ba nu, mint, îmi place. Mă contrazic singură. Îmi place Claude, îmi place Alois şi îmi place povestea în sine. Totuşi, manga e mai interesantă. Mereu va fi…:P. E destul original, dar partea comică s-a cam pierdut. Şi mi-e door de Undertaker. Fie, mi-e lene să descriu prea multe, dar în mare povestea e interesantă. Şi Sebastian e la fel de parfumat! Yee. Eeh. Hi.hi. Etc.
      Azi m-am plimbat prin Bucureşti. Am mers să vedem unde va fi concertul Guild. E undeva în spatele operei, un club cu aspect gotic. Arată destul de interesant şi sunt sigură că o să fie interesant. Şi ne’am plimbat până la universitate ca să luăm bilete de la Orange; acolo, nimic, închis. Ciudat, ăştia se culcă devreme rău. Până la urmă ne-am dus la Carrefour, la Germanos ca să întrebăm de bilete. Acolo fază tare : intrăm eu şi cu Malina, mă duc eu la tipul acela şi-l întreb de nişte bilete la un concert. Acela aprobă, dă din cap, zice „Da”; avea o mutră atât de ciudată, că te speria. Mă uit eu la Malina, ne pufneşte râsul şi continuu la fel. După ce i’am spus ce bilete vreau, unde, când, etc. şi el a răspuns la fel, de zici că-l durea în cur, eu deja devenisem derutată. Credeam că face mişto sau ceva, dah zice el într-un sfârşit : „Uite care-i faza : ştiu la bilete te referi, dar nu…nu mai am hârtie să le printez” O.O >.<… Ce măh tu? Ne’a pufnit râsul şi pe noi şi aproape şi pe el, zic eu ‚mulţumesc’ şi plecăm. Fraate, dar nu putea să zică de când i-am spus de bilete?! Am râs până am terminat cumpărăturile; plus, aveam impresia că Malina o să mă calce pe picioare cu căruciorul.
      După asta, iau eu o sticlă de Ice Tea, că muream de sete. Mergem la casă, plătim şi ieşim. Când să deschis sticla…nu puteam. Nici Malina, care după ce s-a contrazis cu mine şi s-a străduit să deschidă sticla aia cu toată forţa ei, n-a reuşit nimic. „Fată, las’ că găsesc eu pe cineva să ne-o deschidă”. Era seară, noapte chiar şi mergeam pe lângă căminele studenţeşti. Şi vede ea doi tipi, se opreşe, îşi pune o mutră potrivită şi îi roagă să-i deschidă sticla. Primul trece pe lângă ea ca o umbră; al doilea o deschide, Malina zice ‚mulţumesc’ şi tipul îi răspunde ciudat… „Măh, ăştia nu sunt români” am concluzionat noi după. A fost taree, zicea Malina după „Măi, dacă nu mă credem le ziceam că le dau sticla de pomană pentru soţia mea care a  murit şi care se afla puţin mai încolo”. Dah, eu eram tipa aia de puţin mai încolo. Whatevă, sper c’aţi înţeles. Am râs în hohote de m-am înecat cu ceaiul până la lacrimi. D’aia acum mi-e somn. Mă retrag.
„Yes, My Lady”
„Ce tu măh?”
„Nu ziceai tu că sunt malefic şi demonic? Uite dovada!”
„Tu eşti blond…”

vineri, 15 octombrie 2010

Gonna be silvered and guilded

 Ador sunetul ăsta! Ce sunet? Ăla de face boxele să explodeze. J - Rock. Azi am văzut moartea verde. =))
   Azi m-am trezit la 7 jumătate şi m-am grăbit să ajung la şcoală. Mama uitase să pună telefonul să sune. Am rămas numai cu ea, şi când suntem numai noi două iese dezordine mare. Am ajuns destul de bine, cu vreo 3 minute întârziere. Ce mă enervează e că avem nişte prostii de reguli în şcoală şi vagabonzii ăia de paznici nu te lasă să ieşi din şcoală. Aşa că după vreo 10 minute după ora 8 poarta de închide. Primele două ore avem cu diriga, la info. Am downloadat Kuroshitsuji şi mi le-am pus pe stick; aşa profit eu de bunurile şcolii. He-he. Lumea învăţa, că aveam test la română şi eu cu Kata ascultam muzică şi fumătoru' punea manele. Asta da atmosferă de dimineaţă. Apoi am avut francă, unde, în loc să dăm test, am făcut o oră de psihologie amestecată cu puţină istorie şi istorie. Apoi am avut chimie, pe care n-am făcut-o pentru că au vorbit cu directoarea (profa de chimie) şi ne-a lăsat că învăţăm la română, cică. Fiindcă era ziua Katei, s-au mâncat multe bomboane cu mentă. Şi fumătoru' a început să se ia de Gabi, cântându-i tot felul de manele. Ăştia au să devină staruri într-o zi. =)) Apoi, Kata l-a pus pe ăsta să-i cânte şi ei o urare de ziua ei, aşa la mişto. A fost tare momentu', făcuse ăla nişte versuri penale. Păi...până la urmă şi maneaua este o metodă de manifestare. Am râs mult. După asta, test la română. Am învăţat de-am rupt, iar la sfârşitul orei încă nu terminasem. După ce dăm testele zice Andra colegei mele de bancă, Sara : "Măi da' tu mult ai mai scris, ce-ţi mergea mâna!". Aşa e, eu sunt o colegă minunată şi-mi împărtăşesc cunoştinţele şi cu Sara. Simplu, Sara copiază de la mine oriunde şi oricum. Dar la română e altceva : română ştiu, îmi place şi nu las lumea să mă copieze, mai ales că aveam de făcut chestii filozofice (poezie) şi la astea mă mândresc că-mi ies prea bine. Deci, la română n-am lăsat-o pe Sara să copieze, mai ales că ea învăţase destul de bine. Şi îi zic eu Andrei : "Măi, păi facem cu schimbul , la următorul test stai tu lângă mine?". =)) Penală faza, mai ales mutra lu' Sara. Aşa e, te părăsesc. =)) Apoi am avut fizică şi ne-a adus testele alea dezastruoase de ieri (aşa repede?!). Am luat 4; bine că nu le-a trecut în catalog, altfel era potop. Cea mai mare a fost 6. Penibil. Naşpa. Fizica e groaznică. Apoi am ieşit fericită, ca să mă văd cu Malina.
    Am 'trecut' pe la Malina şi noi eram absolut sigure şi entuziasmate că mâine e Nijikon. Noroc c-am vorbit cu Anita pe mess şi ea ne-a adus la viaţă. Am stat pe la ea, am descoperit câte melodii tari şi tru Simple Plan are şi ne-am distrat până au venit ai ei. Apoi ne-am îndreptat cu paşi în zig-zag către foarte îndepărtata mea casă. Ne-am informat şi o să mergem sâmbăta viitoare la concertul Guild, împreună cu Kata. Deja m-am uitat pe youtube şi îmi place, cred că o să le iau albumul. Şi mâine mă duc cu Malina să vedem unde e The Silver Chruch, unde are loc concertul. O să fie tru. Prea tru.

joi, 14 octombrie 2010

'Ce i-aţi făcut mă blondei?"

  Today is shit. But it smells sweeter than other's. It always did.

    Azi a fost prea tare şi prea enervant. Prima oră, la fizică, am dat test, cam pe nepusă masă. Şi aşa încep să iau note d'alea superbe. School's shit. =)) La mate, nu ne-a adus testele, ofc. Se pare că profu' se înţelege cel mai bine cu fumătoru' Vali. Penal, în sensul rău al cuvântului. În rest am frecat menta şi duda, nimic interesant. După ore au mâjit-o ăştia pe blondă de zici că făcuse războiu'. Mâine test la română şi la franceză. Cred că la francă o să fac praf tot, că nu ştiu franceză deloc.
    Abia aştept Nijikon şi cred că o să merg şi la concertul Guild. Fetele se arată destul de interesate şi vor să meargă, deci nebunia o să fie maximă. Şi...încă nu mă plictisesc de Sonata. I'm hopeless, ca şi fumătoru'.

 [Edit] : Poate dau un edit mai încolo. :3

miercuri, 13 octombrie 2010

Welcome to mah life :3

   Zilele astea au fost ciudate şi exasperante, nu-am mai dormit cum trebuie de duminică şi încep să ameţesc pe drum. Totul pentru cauze nobile : visare cu ochii deschişi. =)) Whatevă', la şcoală e super şi am luat o tonă de note mari săptămâna asta. Mă şi mir, dah las' că mâine vine testul de la mate...Şi vineri dăm la română şi avem o toonă de învăţat.Oricum, la română iau zece, că-mi place şi vreau să iau zece ca să mai tacă profa ( nu c'ar face gălăgie :)) ). Poante şi glume nesărate şi nesimţite au fost zilele astea la greu. Am râs bine azi, Kata şi Andra îi alungau pe băieţi cu sticla de apă minerală. He-he...^_^. Sincer, sunt extra relaxată deşi tata zice că dacă iau mai puţin de nouă nu mă mai finanţează. E tare greu să scoţi finanţe de la tata. Azi am să-mi iau blugi...din banii mei de Nijikon. Să vezi ce-i fac. =)) Azi au venit ăia de a 9a, care au fost la noi în clasă, în şcoală. Sa jucat lapte gros. Deci, ce să mai, zi tare. Zile prea tari. Am numărat...5,  nu, cred că şase note de zece, printre care un la română. Tare, ce să zic, dar la materii minore. Oricum, l-am frecat pe tata la cap cu chestia asta şi să sperăm că o să facă şi el ceva să mă binedispună. >.<

 
Simple Plan - Welcome To My Life

   Cât despre Nijikon, ai mei sunt întru totul deacord, mai ales că merg cu Malina. Şi o mai iau şi pe Kata (Kunata), cred, deci o să fie tare. Şi Malina zicea să mergem şi la concertul Guild. Dacă îmi dau seama unde e concertul până sâmbătă, mergem şi noi să vedem ce-i aia visual kei. Suntem praf şi ne lăudăm cu asta. Oricum, abia aştept să merg şi să-mi cheltuiesc banii ( partea minunată ); plus, sâmbătă sau diminică îşi face Kata ziua de naştere. Deci zilele astea ies. Mai nou, fără să o fi copiat pe Malina, ascult Simple Plan.

duminică, 10 octombrie 2010

Tu? Mort.

Am un chef acut şi nebun de postare. Exemplu de om care n'are ce face...
Mi-am amintit adineauri de o chestie veche pe care am scris'o despre skateări şi pe care inteţionez să n-o postez vreodată. Şi acuma, din cauza Adei, am să mă apuc de o poezie lungă şi fără rimă. Este ora 5:18.


Visul acut al unei vieţi pierdute
Ne urmăreşte,
Memorii fără amintiri, stâlcite
Se văd departe.

Pânze, sfori, mistere desluşite
Tot freamătă;
Şi universul taie acele vise.
Zâmbet clătinat;

Ai uitat oare ce înseamnă
Să fii dus
În lumea celor ce te urăsc?
Da, iubesc.

Rimele inexistente strălucesc
În privirea lor.
Timpul se întoarce repede
Şi demonul aşteaptă;

Galant, frumos, voce melodioasă
Acesta'i el,
Demonul nemuritor.
Va distruge tot ce'ai lăsat.

De aceea îl iubesc.
De aceea te voi iubi.
Uitare, veşnică.


Este 5:28. Oh, da! =)) Mai mult ficţiune, dar s'a lăsat norul, deci se potriveşte. 
Încă am nevoie de redozarea aia.
 
back to top