Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

marți, 6 august 2013

Cadou de la destin

 Se pare că aş putea
să-mi găsesc drumul spre infinit

       Privind cerul înstelat al iernii, trecu uşor cu degetul peste genele îngreunate de fulgii de zăpadă ce cădeau încet, fără ezitare, dar fără un scop, pe suprafaţa rece a pământului. Păreau a fi fragmente ale strălucirii vieţii, dar cum lumina lor proprie nu exista de la început, tot ce făceau cu adevărat era să se hrănească cu viaţa din jurul lor, ceea ce le dădea o culoare stinsă. Semănau cu eu, şi poate chiar de aceea păreau a fi atraşi de ea. Ironic era că ea şi-i dorise, însă ei veniră purtând un blestem mult prea bine cunoscut.
 
       Ochii ei se reflectau vag în fereastra mare. Neavând aproape nicio lumină, trădau faptul că acele gânduri ale ei sunt undeva departe. Lumina târzie a apusului încă îi mai contura chipul, dând o anumită căldură acelui chip rece.
       - Parcă ţi-am spus să faci ceva cu obiceiul ăsta prost pe care-l ai de a te afunda în gânduri inutile.
       - Eh...?
       - ...cel  puţin când eşti cu mine.
       Nu-şi putu dădu seama dacă era egoist, dacă era cu adevărat îngrijorat de emoţiile ei, sau că pur şi simplu voia să preţuiască timpul petrecut alături de ea. Bineînţeles că nu avu de ales decât să-şi întoarcă privirea către purtătorul acelei voci oarecum nemulţumite:
       - Poţi să mai dormi, să ştii, îi răspunse ea când îl văzu că-şi duce mâna la gură leneş, căscând. Nu e ca şi cum eu îţi voi mai da şansa să stai aşa foarte curând.
       El dormise cu capul pe genunchii ei. Ea fusese cea care-i sugerase să facă asta, sau mai bine zis ea voise să facă asta pentru el, iar acum îi cerea să-i aprecieze această toană. ...tipic ei. Tânărului îi scăpă un chicot, după care închise ochii pentru câteva secunde, purtând încă acelaşi zâmbet, apoi se ridică şi făcu câţiva paşi către o măsuţă de pe care luă o cutie legată cu panglică.
       - Chiar voiam să te întreb, ce-ai aia?
       - E un cadou de la Arisa, m-a rugat să-l trimit eu astăzi cuiva. Se pare că în curând va fi ziua unui prieten de-al ei, şi m-a rugat pe mine să-l trimit azi ca să ajungă fix în ziua cu pricina.
       - Aaahaa...
    Tânărul luă pachetul în ambele mâini, şopti câteva cuvinte şi-i dădu drumul; acesta dispăruse. Întorcându-se către cea de la fereastră, o întrebă:
       - Şi totuşi...ziua ta când e?
       - ...oare când o fiii...nici eu nu mai ştiu, sincer. Au trecut atâţia ani în care n-am celebrat-o, că am uitat.
        El râse uşor pe nas şi se aşeză din nou ca mai-nainte, cu capul în poala ei. Aceasta privi pentru o secundă exteriorul sec, colorat într-un gri fad al începutului de iarnă, apoi îşi mută privirea către tânăr. Îşi trecu mână prin părul lui lung, mai lung decât al ei, şi-i cântă un cântec despre zăpadă. Înainte ca acesta să se sfârşească, tânărul se ridică grăbit şi privi mirat pe fereastră. Ningea.
       - Probabil că tu ţi-ai dorit inconştient să ningă..., îi spuse acesta.
       - Ăăă...să ştii că e posibil. Până la urmă, ce mi-e imposibil mie...sau poate că zăpada a vrut să vină la mine.
       - Eeeh...
       Lumina caldă a apusului dispăruse, însă întunericul nu cuprinse în totalitate pământul. Cei doi îşi zâmbeau fără a se privi, cu ochii aţintiţi leneşi pe zăpada care cădea după bunul plac.
       - Aah...! Să ştii că...s-ar putea să-mi aduc aminte când e ziua mea. Şaisprezece decembrie...
       - EEEH? AZI?! tânărul făcu o pauză, căutându-şi cuvintele iritat. De ce nu puteai să-ţi aduci şi tu aminte mai devreme?! Ea îl privi cu o figură nepăsătoare şi cumva sfidată, ca şi cum i-ar spune "Hai nu serios?".
       - Nu sunt chiar sigură...dar ştiu că ziua mea pica deseori în zile în care ningea. Când eram copil, eram fericită că primeam cadouri de două ori în aceeaşi lună...
       Dintr-un motiv neînţeles, amintirile ei de când era copil erau foarte clare. Deşi, în faţa acestora stăteau milenii de întâmplări şi sentimente. Probabil că singura perioadă de care ea chiar era ataşată, e copilăria, fu ceea ce tânărul gândise în scundele următoare.
       - Şi tu te comporţi precum un săgetător...aaarrgh! 
       Acesta oftă oarecum frustrat, probabil pentru că-şi dădu seama că era prea târziu pentru o sărbătorire potrivită. Ea îl privea calmă.
       - Măcar...hai să mergem să cumpărăm ingredientele pentru un tort.
       Ea tresări vag la ideea de "tort" şi chicoti. Era adevărat că ceva dulce din partea lui ar face-o fericită. Astfel că, acesta merse către ieşire şi apucă o umbrelă, însă fu oprit de mâna ei, care parcă-i spunea că nu aveau nevoie de aşa ceva.
       Ea, sincer, era bucuroasă. Că poate să petreacă acele clipe liniştite alături de el. Cu ceva timp mai devreme, se gândise la ce va face dacă acest mediu se va schimba. Dacă vrea să se schimbe. Dacă simte nevoia să-l schimbe. Dacă...este fericită. Încercă să caute sensul sau substanţa concretă a fericirii, însă se lovi de vechea durere din inima ei. El probabil că simţise asta, ceea ce o făcea foarte...fericită. Ajunse la concluzia că poate el, aşa cum este cu adevărat, ar putea fi "fericirea" ei.
       Ţinându-se de mână, cei doi se îndreptau spre pădurea întunecată. Casa aceea veche se afla departe de oraş, ascunsă între vegetaţia acum adormită. Stelele începură să-şi arate timide lumina, iar privind în sus, păreau a se sfii să apară din spatele perdelei de fulgi de zăpadă. El se despărţi uşor de ea şi făcu doi paşi mai rapizi înainte. Cu ochii fixaţi pe cer, mergea uşor legănat, şi ea îşi putu da seama că el poartă un zâmbet larg pe faţă. Închise ochii pentru o secundă şi zâmbi, însă când îşi ridică privirea, auzi un sunet puternic. Dansul leneş al fulgilor de zăpadă fu tăiat de un val de sânge.
       Pentru o secundă, încremeni. Auzi corpul lui cum cade la pământ, şi privi sângele care păta stratul subţire de zăpadă. Figura ei fu cuprinsă de o tristeţe ce în secunda următoare fu dominată de resemnare. Căzu cu genunchii la pământ şi, privind rana din gâtul lui, oftă. Îi luă uşor capul îi mâini, simţit sângele care pulsează curgând în palma ei, şi i-l puse la ea în poală. 
       - Aaaahh..., oftă ea din nou, mi-ai amintit de ce uitasem când e ziua mea. Glasul ei era aproape stins, zdruncinat de lacrimile ce încă nu o năpădiseră. Această durere, precum şi durerea de atunci...am s-o uit. Se pare că destinul a vrut să-mi dăruiască astăzi viaţa ta...
       "Pe care o voi preţui pe veci." ar fi vrut să spună, dar un plânset stins fu tot ce-i scăpă printre buze. Îşi lăsă uşor capul în jos, rezemându-şi fruntea de a lui, şi lăsă lacrimile să cadă.
       În fericirea acelei zile, uitase că afară exista imensa şansă de a se întâlni cu moartea.
____________________
Da' de ce să scriu eu ceva fericit?!
NUUUUUUUUUUU.
Capacitatea mea depresivă este infinită, se pare.
Asta fiind una dintre miile de chestii care-mi trec prin cap zilnic. Şi care se întâmplă să aibă un final....ha ha haa... Ar tre'i să scriu chestia aia cu Koujaku fiind călcat în picioare de o tipă dar aia n'are final. >.<
Personajele mele sunt în n% dintre cazuri orice altceva numai oameni nu.
As for the rest, fuck logic.
NOW BACK TO MY YAAOI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top