Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 24 iulie 2013

Kara no Kyoukai: The Garden of Sinners




       Din cauza particularităţilor seriei, am decis că cel mai bine e să nu mă chinui să scriu o prezentare a naraţiunii. Oricum eu am început Kara no Kyoukai fără să ştiu nimic despre poveste în sine.
       Kara no Kyoukai este o serie de şapte filme care a rulat în cinematografe între decembrie 2007 şi august 2009. Particularitatea neobişnuită a acestor filme este că nu-şi spun povestea în ordine cronologică. Adaptare după un light novel, povestea din Kara no Kyoukai a fost scrisă de la bun început într-o ordine diferită de cea cronologică. Acesta este defapt unul dintre punctele importante ale seriei şi o bună parte din farmecul ei.
       Tocmai de aceea nu se recomandă a vedea Kara no Kyoukai în ordine cronologică. Pentru mine experienţa de a pune cap la cap informaţiile date într-o ordine diferită (nu pot să-i zic aleatorie că totul e făcut cu sens şi atenţie) a fost foarte interesantă. La finalul fiecărui film se dă data în care s-a petrecut, şi există acest frumos şi subtil motiv prin care se relevă detalii în anumite momente în legătură cu filmele viitoare. Există un remix, foarte bine făcut şi acela, al primelor şase filme, unde se prezintă totul în ordine cronologică, precum şi detaliile acelea uşor de pierdut.
       Kara no Kyoukai se întinde pe destule genuri dar totuşi intră într-o categorie bine stabilită. În principal e un mister supranatural horror, cu o tentă de sci-fi şi magie, plus o frumoasă conotaţie psihologică. Povestea în sine este extrem de interesantă, dar are un tempo care pare uşor static. Scenariul este şi el cu atenţie creat, există acolo un stil cumva pasiv, dar destul de complex - e nevoie de atenţie pentru a prinde sensul din spatele metaforelor, atât cât şi din spatele replicilor concrete. Tocmai de aceea Kara no Kyoukai a avut tendinţa de a fi uşor obositoare pentru mine.
       Din punct de vedere tehnic, Kara no Kyoukai e o capodoperă, făcută cu atenţie şi drag. Arta este absolut impecabilă, cu fundaluri detaliate, defapt totul e detaliat foarte frumos. Scenele sângeroase sunt şi ele foarte bine făcute. Expresiile personajelor sunt bine echilibrate, niciodată exagerate. Personajele în sine sunt făcute în linii relativ simple, iar aspectul ochilor este într-un fel o metodă de caracterizare.
       Coloana sonoră e şi ea cumva statică, ceea ce adaugă la pasivitatea care duce către plictiseală a seriei. Compusă de Kajiura Yuki (a mai compus coloana sonoră la Madoka, printre altele), are o anumită răceală, venită defapt din amestecul ce creează atmosfera seriei. Melodiile tematice sunt cântate de Kalafina, şi, fiind scrise special pentru filme, au un mesaj puternic. Practic fiecare melodie e scrisă la persoana I, simţindu-se a fi astfel un mesaj de la protagonistul fiecărui film. Variante instrumentale ale melodiei "seventh heaven" se regăsesc pe tot parcursul filmelor, chiar destul de des.
        Seiyuu sunt superb aleşi, începând cu perechea Suzumura Kenichi şi Maaya Sakamoto (aceştia doi sunt chiar căsătoriţi). Sakamoto Maaya (Ciel în Kuroshitsuji) este o voce pe care nu prea am mai auzit-o în ultimul timp, deci m-a bucurat s-o recunosc, plus că se potriveşte minunat pentru Shiki, deoarece are o conotaţie rece şi masculină. Suzuken (Hitachiin Hikaru în Ouran) a fost iarăşi o surpriză plăcută, şi deşi îmi place mai mult tonalitatea lui mai joasă, se potriveşte atât de bine pentru Kokutou încât n-am de ce să mă plâng. Hoshi Souichirou şi Kakihara Tetsuya au fost iarăşi surprize plăcute, şi personajele lor au ajuns să fie printre preferaţii mei.
       Personajele sunt foarte solide, şi pentru că se îmbină cu povestea complexă şi atent construită, fac seria foarte bună. 
       Protagonista este Ryougi Shiki, o tânără atipică cu o minte complexă şi un suflet într-un fel gol. Acesta se întâlneşte în liceu cu Kokutou Mikiya, un tânăr de o seamă cu ea; Kokutou o descrie cumva prin primul film pe Shiki prin faptul că-i spune că atunci când a vrut să-i cumpere îngheţată s-a gândit că singura aromă care i se potriveşte e cea de căpşuni, plus că jacheta ei de piele e roşie. Shiki a spus de vreo două ori despre Kokutou că numele lui îi aduce aminte de un poet. În anume circumstanţe, Shiki va veni în contact cu Aozaki Touko, o femeie cu anume capacităţi şi care emană un fel de maturitate ce duce către putere. Pe parcursul anilor peste care se întinde seria, Shiki este nevoită să vină în contact cu diverşi indivizi care împărtăşesc fiecare anumite caracteristici cu ea.
       La început am fost atrasă de Touko, pentru că individa are o anume carismă - parctic mie îmi plac personajele puternice. Însă pe parcurs am ajuns să mă ataşez de o bună parte din personaje. Gândidu-mă acum, Kara no Kyoukai nu are un anatagonist anume, pentru că existenţele care apar în calea lui Shiki sunt mult mai complexe.
       Dintre toate filmele, favoritul meu a fost al cincilei, Mujun Rasen (Paradox Spiral), care defapt este cel mai bine cotat. Marea majoritate a filmelor au aproximativ o oră, însă acesta şi ultimul au câte două, ceea ce le face să pară complete într-un alt mod.
       Recomand Kara no Kyoukai celor care consideră că au răbdarea să vadă seria asta. Deşi este un mister, pentru că totul pare a fi fără sens, nu e la fel de interesant precum un mister pus cap la cap. De asemenea, din această cauză, Kara no Kyoukai necesită o anumită atenţie. Pentru cei care apreciază supranaturalul/o atmosferă întunecată prin care pluteşte greutatea sentimentelor umane, Kara no Kyoukai va fi cu siguranţă ceva de neuitat.
I'll leave you with some screencaps cuz why not.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top