Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Propria lume îmi cade în cap

Precum visele patetice
ale zilelor de ieri

         Să ne îmbrăţişăm trecutul, oricum ar fi el. Oricând de ruşinaţi, indiferenţi, trişti sau plini de regrete ne-ar face acesta să ne simţim. Timpul trece ca să vindece, ca să creeze şi să dea viaţă, să aducă uitarea şi poate şi înţelepciunea. Avem nevoie de trecut pentru a avea un viitor, şi avem nevoie de prezent pentru a ne crea viitorul. Să folosim ceea ce ne-a fost deja dat, ceea ce pare normal şi deloc special, pentru a crea, a face rost de, a pune mâna pe, a fabrica sau a născoci tot ceea ce n-avem şi ni se pare special.
         "Chiar dacă distanţa ne desparte, nu uita bucuria acelor zile petrecute împreună." Trecutul poate că nu e tot numai zâmbete, dar tocmai pe acelea trebuie să le preţuim, învăţând cum să ne schimbăm în ceea ce vrem să fim din momentele în care n-am putut zâmbi. Nu există riscul să ne pierdem existenţa, să ne schimbăm în ceva ce nu mai este "eu", pentru că, până la urmă, omul în adâncul său rămâne neschimbat pe tot parcursul vieţii. Depinde acum ce facem cu suprafaţa.

         Nu ştiu de ce mi-au venit în minte zilele astea întâmplări trecute. Ah, da, mi-am visat colegii din şcoala generală. Pe ăia vechi, că eu m-am transferat în clasa a 7a. Pe vremea aia, mă străduiam inconştient să mă înţeleg pe mine şi cei din jur. Mi-a luat nişte ani şi-mi pare bine că s-a întâmplat, deşi nu ştiu dacă mi-e de vreun folos. În fine, mi-am visat colegii, mulţi dintre ei, dintre care unul pe care nu l-am mai văzut din clasa a 4a (s-a transferat la sfârşitul anului), habar n-am cum mi-am amintit figura lui. Probabil că creierul ăsta minunat al omului nu uită nimic, ci pur şi simplu păstrează totul undeva departe. Mi s-a făcut un soi de dor de ei, idioţii ăia, deşi m-au făcut mult să sufăr. Pe vremea aia îmi păsa prea mult de prea multe. Şi acum îmi pasă, dar mă prefac că nu, şi chiar are efect. Apoi am visat că am un stalket în pivniţă. Şi că pivniţa era suspect de mare şi înaltă şi lumintă şi asta mă intrigă mult mai tare decât ideea de stalker şi cum a ajuns el în pivniţă. Ştiţi, eu sunt des singură acasă noaptea, şi casa mea e lungă şi a naibii de întunecoasă, şi chiar dacă-mi ţin lumini aprinse în puncte fixe până mă culc ca să văd când merg prin casă, tot întunericul lucrează. El şi cu imaginaţia mea. Uneori am impresia că poate am potenţial să fiu schizofrenică. Eeeete na. Ca fapt divers, nu ştiu dacă se leagă, dar eu rareori am coşmaruri. Dacă am unul pe an e bine. În orice caz, visul de astă-noapte a fost inconsistent şi ciudat ca toate visele mele (deci se poate numi unul dintre achievement-urile acestui an faptul că mi-am amintit un vis până la capăt, din care am scris povestea aia cu Cheshire). Gândindu-mă la ce poze aş putea să pun în postarea asta, mi-am amintit de acel album făcut la sfârşitul clasei a 4a. Era în acelaşi loc în care l-am lăsat decenii în urmă când nici măcar nu îmi petreceam viaţa în camera asta. Normal că l-am deschis şi mi-a venit să râd, apoi m-a luat un soi de nostalgie şi mi-am amintit de învăţătoarea mea, pe care am iubit-o şi iubesc mult. Ultima dată am sunat-o ca să-i spun că am intrat cu succes la liceu, deci vă daţi seama. Şi, de dragul de a o face, înainte să plec să duc bucăţica asta de viaţă la loc, vă las cu un citat, ce-i drept, "de clasa a 4a", dar drăguţ, ales de învăţătoarea mea şi printat aici "Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor, învaţă de la toate, că totu-i trecător."
         Mă gândesc, poate am să ajung şi eu peste decenii ca tata, să nu-mi mai amintesc nici numele colegilor de ciclu primar. Trecutul vieţii mele mici e încă alcătuit în mare parte din copilărie, aşa că aş putea vorbi mult şi bine despre asta.
         Azi am fost la japoneză, era şi timpul. M-am culcat foarte târziu şi am adormit la loc după ce am oprit alarma, dar am reuşit să-mi termin tema (şi eu am teme serioase la japo, singurele pe care le fac defapt) şi, deşi aveam timp destul, să întârzii atât de bine încât am ajuns fix când fetele dinaintea mea plecau. Habar n-am în ce rimt predă profa mea, sincer. La începutul lecţiei mă întreabă "am făcut aia şi aia?", şi în funcţie de răspuns facem ceva anume. Am făcut puţin din toate, am intrat în katakana şi bamf azi nişte kanji. Cu care făcusem cunoştinţă de muuuult. Faza cu clasificatorii mă face mereu să oftez, e de n ori mai naşpa decât kanji. Kanji nu's grei, mie mi se par frumoşi şi complecşi, practic ei sunt formaţi în mare parte din radicali care se tot repetă pentru că ăia nu sunt mulţi. Dar clasificatorii, ăia sunt ciudaţi. Cu ei se numără obiecte şi sunt muuulţi, am făcut câţiva. Well, acuma am teme cât să-mi umplu toată vacanţa. Ştiţi ce? Profa mea îmi zice "avansată". Şi eu nu mă reţin de a mă umple de mândrie doar când menţionez asta.
Deci mai mult umbrele deschise se numără altfel decât mai multe umbrele închise...
         Văzu'şi azi Chihayafuru că doar sâmbăta e zi de Chihaya de hăăăt când. Am impresia că şi primul sezon tot vinerea era difuzat şi tradus sâmbăta. În orice caz, uşor dezamăgitor episodul de săptămâna asta, a fost unul recapitulativ, aşa a avut şi primul sezon. Ăsta e semn că deja am ajuns la jumătate şi mai sunt cam două luni până se termină *sob*.
          A fost totuşi drăguţ, a avut glume tipice Chihaya şi îmi place faptul că Arata s-a văitat că nu prea apare. Ce naiba, e personaj principal şi cred că opening-ul şi ending-ul adunate au mai mult screentime într-un episod decât el. Personajele din Chihaya sunt frumoase, foarte, şi dezvoltate într-un mod atât de plăcut...nu ştiu cum să spun, îmi încălzeşte inima. Pare un anime pentru fete, şi probabil că se simte influenţa mangaka-ului feminin, dar Chihaya e mult mai mult decât o poveste a unor puştani care se bat pe nişte cărţi de joc pe care sunt scrise poeme. Şi uite cum în karuta ambele sensuri din limba română a cuvântului "carte" se îmbină.
         Am citit ieri...penultimul capitol din Vampire Knight. Da oameni, SE TERMINĂ! *eternal cries* Ştiam că se apropie de sfârşit, ştiam că nu mai are mult, dar parcă voiam să mai ducă puţin, măcar până la sfârşitul anului. Acum să ne rugăm poate adaptează în anime şi restul manga-ului. Capitolul...92, da, a fost absolut minunat. Cum în ultimele luni Vampire Knight a fost o confuzie totală pentru mine, sincer, n-am prins bine informaţia, dar oricum o recitesc când îmi cumpăr volumele, capitolul ăsta a fost un soi de salvare. Am ignorat senzaţia, dar percepţia mea despre personajele principale s-a schimbat. Însă în 92 Zero mi-a mai furat o parte din inimă (oricum avea mare parte din ea), a făcut ceva care m-a făcut să-l consider cu adevărat nobil, probabil că el e singurul personaj care a făcut exact ceea ce a vrut, exact cum a simţit, şi totul i-a ieşit perfect, din serie. Iar Kaname, Kaname care a fost un bitch recent pentru că l-a făcut pe Zero să sufere, sincer, m-a făcut să plâng. Yuuki...s-a degradat pe parcurs, aşa mi se pare mie. Dar să vedem ce face în ultimul capitol că totul depinde de ea. Oricum, chiar dacă nu îmi va mai hrăni nevoile de cadre depresive, iubire intensă şi dorinţe obsesive, Vampire Knight va rămâne una dintre favoritele mele pe veci. Staţi să mă dau cu capul de birou şi să plâng.
         Ohhhh daaa ştiam că voiam să mai menţionez ceva. SWIMMING ANIMEE YEEEY. După titlu e evident. A ajuns pe net ideea proiectului şi tumblr-ul vuia că doar deh cui nu-i plac băieţi frumoşi care înoată. Se făcuse un întreg fandom în urma unui videoclip micuţ, era chiar funny. S-a anunţat ieri că se face anime oficial şi că vine la vară yeeeeey anime de înotat vara pffft. Pare foarte tare, pare, zic. Păcat că tsundere-kun, care s-ar putea să nu fie un tsundere, nu e făcut de Kamiya Hiroshi. În rest, seiyuu s-au anunţat şi sunt absolut genială. Gotta get ready for loads of drolling this summer.
         Deci mă bucur enorm când mă uit pe fereastră şi nu e noapte. Vine vara fraaaaţilooor! Deşi căldura mă omoară, mă topeşte şi mă ţine mai mereu sub acoperişuri sau la umbră, totuşi n-am cum să mă bucur că nu vine vara...cu ţânţarii ei. Arrrgh, eu sunt alergică la ăia. Arrrrrrgh. Săptămâna viitoare plec. Cum se face vacanţă mă car, merg la ţară, nu că aş vrea, dar e nevoie. Am să mă întorc în oraş cât de curând posibil după Paşte, că doar pe 11 e Otaku. Momentan sunt aproape falită, dar Otaku pare să aibă o grămadă de activităţi interesante şi oricum singurul lucru pe care am ajuns să-l cumpăr e manga. Oooo să fie mişto.
         Coming up next should be the longest post in the history of this blog, and it's related to Amnesia. Yeah...haahaa.

Everybody loves somebody
Am uitat să fangirl-uiesc despre QUARTET★NIGHT, o melodie genială din oceanul de muzică UtaPri prin care înot cu plăcere de când a început sezonul 2. Să vezi ce tortură pe capul meu până iese Poison Kiss. N-am mai suferit aşa de când cu Naked Night a lui Yuya. BUT HERE HAVE SOME GOODNESS:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top