Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

duminică, 21 aprilie 2013

Michi-biraki III

Precum visul
unor culori vii

        S-ar putea spune că iubirea poate fi atât simţită cât şi învăţată. Probabil oricărui concept i se poate aplica această afirmaţie. Astfel că, se ajunge la idea că aceste două motive n-ar putea exista unul fără celălalt. Ceea ce înseamnă că se completează unul pe celălalt. Am redescoperit astăzi că atunci când îmbini a învăţa cu a simţi, experienţa devine una de neuitat. Am învăţat din nou cum să simt, am regăsit o latură nouă a frumuseţii şi am admirat viaţa ca fiind ceva plin de oportunităţi.
        Mai simplu, atunci când faci, înveţi, simţi ceva ce-ţi place, nu are cum să nu fie decât bine. Astăzi, în frumoasa noastră grădină botanică, a avut loc a parta ediţie a festivalului de cultură japoneză, organizat de studenţii Secţiei de Japoneză a Universităţii Bucureşti. Pe titlu am pus trei pentru că e a treia ediţie pentru mine.

        M-am trezit destul de devreme, înainte de ceas, încât să pot să prind deschiderea (n-am prins-o în niciun an), dar, în speranţa că poate mai dorm o jumătate de oră, am cam pierdut vremea prin pat. În vreo oră am fost gata să ies pe uşă, era 10, ora deschiderii, şi mie-mi ia cam 20 de minute de mers pe jos să ajung la grădina botanică. Am dat nişte telefoane, Anna n'avea chef să vină [you stupid lazy ass] şi Ana era răcită [a trezit-o telefonul meu]. Am plecat pe la 10 jumate şi am luat drumul acela lung pe care n-am mai fost de acum un an. Strada aia era pustie când eram eu mică, acuma circulă maşinile serios pe ea...a fost nostalgic.
        Misaki nu răspundea la telefon aşa că i-am dat un mesaj, ca să aflu că e o idioată care a reuşit să facă febră din neatenţie. Ahhh, şi totuşi era cumva pregătită de aşa ceva. Aşa că am petrecut ziua relativ singură prin marea aia de oameni de tot felul şi a fost foarte mişto, sincer! M-am bucurat de festival mai bine decât în alţi ani, am prins mai multe activităţi. N-am avut aparatul de fotografiat and I'm kinda sorry for the sake of this post but I usually don't take pictures, I keep it all in my heart. Probabil că vor apărea poze mai târziu pe facebook so I may link to them.
        Cum am ajuns în grădina botanică m-am dus ţintă către clădirea principală ca să iau prăjiturele cu răvaş. E regulă, se ştie că prăjiturile se vând repede şi sunt bune. Anul ăsta n-au mai băgat răvaşele direct în prăjituri (tabun mendoukusai kara), ci într-o mică cutie din care le trăgeam pur şi simplu. Mi-am mâncat prăjiturile (una tre'ia să fie pentru Misaki dar deh) şi m-am dus ţintă către o altă clădire unde se ţinea un curs de shodo (caligrafie). GENIALĂ DECIZIE, mersul la shodo. *fangirling* Deci am intrat prima în sală, fix la timp, şiiii era acolo un tânăr japonez îmbrăcat în yukata. VISUL MEU DE A VEDEA UN TIP JAPONEZ ÎMBRĂCAT ÎN YUKATA S-A ÎMPLINIT! Şi tipul era frumos! Şi înaaaaalt! You had no idea what you lost, my bitches! Ţin minte că-l chema Nobuhiko, dar numele de familie l-am uitat. Deci era atâââât de frumos şi arrrgh avea un păr moale şi drăguţ, avea breton şi arrgh părea tânărşi ce să mai toată starea mea a fost dusă la extremă numai când l-am văzut. De obicei nu mă uit la tipi în jur, fie asiatici sau români, rareori găsesc o persoană care să mi se pară atractivă, dar tipul ăsta era praf de drăguţ! Ahh...end of fangirling i hope.
        Pe lângă japonez, erau acolo cred că patru tinere, studente, normal, îmbrăcate în yukata şi unele în haori. Am fost aproximativ zece persoane, dintre care, în spatele meu, era un instructor de judo (parcă), un tip foarte energic şi simpatic. N-am vorbit cu el, dar prezenţa lui a fost plăcută. Bun bun buun, acum despre shodo. Am început prin a ni se prezenta ustensilele - pensula, FUDE (ba ba baaam ştiam cuvântul din cauza lui Masato ;)) ), piatra de care se freacă tuşul solid cu apă pentru a se obţine tuş lichid, care piatră se numeşte SUZURI (waaai ce cute). Noi am folosit tuş lichid, dar "un maestru shodo va folosi întotdeauna tuşul solid", dar pentru că durează mult să se facă trecerea la lichid, noi am lucrat cu ăsta fluid. Apoi, pe o bucată de pâslă a fost pusă foaia (ca să nu trecă tuşul prin şi să păteze masa, i guess) - la început foi normale, apoi pentru ultima încercare hârtie de orez. Foaia a fost fixată cu o greutate de metal lungă, plasată pe latura de sus a foii. Am avut doi kanji, 鼓, citiţi împreună taiko, care este acel soi de tobă mare folosită la festivaluri. Apoi ni s-a explicat despre cum se scrie - poziţie dreaptă, la distanţă de un pumn de marginea mesei, cu pensula în poziţie perpendiculară faţă de hârtie. Japonezul a demonstrat pentru fiecare kanji în parte şi apoi am exersat. Nu prea am putut să mă relaxez (tipic mie), dar după câteva încercări mi-a ieşit ceva ok. Pentru prima încercare, foarte ok. Japonezul m-a încurajat, a fost foarte amabil şi drăguţ, am schimbat câteva cuvinte cu el şi parcă şi acum mă mângie pe urechi modul în care vorbea, fie japoneză, fie română. Toată faza a durat cam 40 de minute şi acum vreau şi mai tare să-mi cumpăr pensulă şi tuş şi chestii dar meh. Shodo este o artă, ceva foarte profund, zicea una dintre fete că "pensula devine o prelungire a trupului" (am uitat să zic că se fac mişcări din toată mâna, nu numai din încheietură, se apasă serios pe pensulă şi e absolut minunat, zici că mângâi hârtia). E ca şi cum aş scrie o bucată din spiritul meu, ceva de genul ăsta. Foaaaaarte frumos. Ah! *punches desk* frumos mai era tipul ăla.
        Apoi am pierdut vreo două ore la manga cafe. E una dintre micile mele idei pe viitor, poate să fac o adevărată manga cafe în oraş (casa mea e destul de mare şi e într-o zonă centrală şi ai mei se pot foarte frumos muta la ţară în câţiva ani şi avem şi casa bunicilor care şi aia e mare mmm pffft :)) ). Aşa, la manga cafe am descoperit o manga foarte frumoasă. Anul trecut una, anul ăsta una. Se numeşte Flower in the Storm (Hana ni Arashi) - am venit în contact cu ea cu titlul în engleză şi s-a fixat aşa - e un titlu shojo şi m-a durut sufletul adineauri să aflu că are doar două volume. Măcar ştiu ce citesc în seara asta. Am citit la manga cafe primul volum şi mi-a plăcut mult, o manga despre un tânăr de 17 ani, moştenitor al unei imense averi şi deja implicat în politică, cu influenţă în toată lumea, dar uneori cam idiot şi cu o atitudine vivace, care se îndrăgosteşte de o fată de aceeaşi vârstă care, deşi are un soi de puteri supranaturale şi-şi poate mişca corpul cu mare uşurinţă şi are putere fizică extremă (sărituri peste profesori şi de la etajul trei şi chestii de genul), dar care-şi doreşte să fie pur şi simplu normală, cu o atitudine hotărâtă. E cam clişeică, dar clişeele astea sunt bine făcute. Will probably make a review when I finish it. 
AAAAAPOI am pus mâna pe Cosplay Gen 1 (vai cât vreau să cumpăr aia arrrrgh) şi am citit-o din scoarţă în scoarţă şi aşa s-au dus 2 ore. Ca de obicei, ceai şi cafea şi fete îmbrăcate în maid şi tot soiul de cititori şi exclamaţii în legură cu zona de volume yaoi (gotta love that area). M-am răsfoit iarăşi Totally Captivated, manhwa aceea yaoi pe care am găsit-o acolo şi anul trecut, a fost un pic nostalgic (ar trebui s-o cumpăr pentru mine). Multă lume atrasă de Naruto (doamne nu ştiu ăştia să pronunţe că se pune accentul pe a nu pe u ah *sigh*), erau acolo multe titluri interesante. Am răsfoit prin varianta japoneză a primului volum Special A (am citit toată manga aia acum vreo doi ani de zile) - volumele originale sunt ceva mai mici (cel puţin astea publicate de Hana to Yume) şi thank god că ăla avea furigana. N-aveau nici Kuroshitsuji, nici Vampire Knight, în schimb era Skip Beat! şi parcă ceva D. Gray-man - se vede că manga-urile sunt ale unor studenţi.
        Pe la 3 fără ceva mi-am mişcat picioarele către clădirea principală (the cookies were gone ofc) ca să văd o mică piesă de teatru. A fost foarte mişto. Actorii au vorbit în japoneză, şi cineva a narat în română. Normal că era o piesă din perioada feudală (dacă exista aşa ceva la japonezi, oricum pe vremea katanelor), totul foarte drăguţ pus la funct. Un scenariu cu morala despre lăcomie, momente amuzante şi actori decenţi. La kimono era aglomeraţie ca de obicei şi, deşi anul trecut mi-am zis că anul ăsta vreau să port un yukata, pentru că eram singură am lăsat-o pentru la anul. Aşa că am ieşit cu intenţia de a trece pe la karaoke şi a pleca.
        Am ajuns la "căsuţa roşie", unde erau jocuri japoneze...şi am jucat KARUTA! Daaaaa, karuta! Bine, primul lucru pe care am pus mâna a fost kendama, jucăria aia pe care am văzut-o des în anime şi normal că nu mi-a ieşit. Apoi am observat că se joacă karuta şi aaarrr normal că m-am jucat şi eu. Era acolo o japoneză, i-am prins şi numele, Akane, care citea frumos pe limba ei cu accentul ei. Normal că nu era karuta autentică (nici d'aia competitivă ca în Chihaya), pentru că pe acolo erau puţini care ştiau hiragana. Ea ne citea (păcat că nu cânta) şi apoi ne arăta respectiva kana şi noi o găseam pe acolo pe masă. Am pierdut două jocuri...pentru că am zis să-i las şi pe ceilalţi să ia cărţi că altfel n-ar fi distractiv. Ce suflet bun am! Cărţile erau mult mai simple, acelea de pe masă aveau doar silaba aia pe ele şi o imagine legată de poemul citit - pe mine asta m-a ajutat şi a fost foaaaarte drăguţ. S-a băgat o altă fată în joc, face ea "karuta?!", mă uit eu la ea, şi-i zic "chihayafuru?" şi ea îmi răspunde cu un "daaa!", ador momentele astea >.<. It was soooo much fun. Apoi mi-a arătat japoneza cum se face cu kendama, trebuia să lansez mingiuţa uşor şi să-mi flexez genunchii, dar m-am dat bătută pentru că arrrgh era greu şi ciudat în faţa altcuiva. Acolo am făcut cunoştinţă cu o fată, parcă Alina o chema, care avea habar de anime şi m-am luat în vorbă cu ea până când am plecat.
        După karuta hai la karaoke! N-am tremurat la fel de rău ca anul trecut, se poate spune că am făcut progres! Era acolo ceva lume, am cântat cu toţii "Dacă ploaia s-ar opri" a celor de la Cargo, era un tip în spatele meu care a cântat geeeenial. Apoi am cântat eu singură "Lonely Rain" a lui Yuya, am văzut-o pe listă şi normal că am ales-o, e mai fav song şi pot s-o cânt foarte bine. A fost cineva acolo în sală care l-a recunoscut pe Yuya, dar nimeni nu ştia melodia...deh. Am început cu microfonul şi când mi-am dat seama că e cam inutil, că-mi face vocea mai înaltă sau mă face să când mai înalt şi are şi întârziere de propagare a sunetului, mi-am pus un deget în ureche (ca să-mi aud vocea mai bine) şi am cântat singură, pentru că muzica oricum nu era tare şi eu am volum. Mi-a ieşit bine piesa, m-am relaxat pentru că ştiam că pot s-o cânt perfect, dar mi-au tremurat genunchii (d'aia nu mă fac eu cântăreaţă) şi aş fi vrut să mai cânt dar cum eu nu ştiu muzica pe care o ştie lumea în general şi pentru că eram tensionată, n-am mai stat.
        M-am reîntors alături de fata aceea în sala mare, am prins o lecţie de japoneză frumos făcută dar cu informaţii pe care le ştiam deja (saluturile). N-am stat la screening, sincer. Aveau Sakmichi no Apollon şi LoveCom, destule anime-uri interesante defapt, dar n-a fost să fie - voiam să văd Sakamichi, dar am ajuns târziu. Am prins nişte Nichijou dar n-am stat. Am trecut cu fata aceea pe la manga cafe şi am vorbit despre anime şi chestii şi i-am zis cu despre jocul Amnesia (am terminat ruta lui Shin ieri, am prins finalul cel mai bun, I'll write about it very soon) şi pe la cinci fără ceva am ieşit din grădina botanică.
        Frumos loc, grădina asta, plus că e aproape de casa mea, ar trebui să merg mai des (so I'm inviting you Misaki). Deja i-am reţinut aleile în mare parte, în contextul în care am fost acolo de trei ori în ultimii trei ani (fuck yeah mă laud cu simţul meu de orientare). M-am întors pe acelaşi drum lung, de la Leu la Grozăveşti (da, cartierul meu se numeşte Grozăveşti, şi mi-am dat seama de sens ceva gen anul trecut i'm so proud mah neighbourhood). Am trecut pe stările pe care mi-am bătătorit copilăria, am admirat alt soi de magnolii decât cele din grădină, mi-am salutat vecinii care mă ştiu decât eram julită în coate în fiecare zi şi m-a luat nostalgia (cred că s-a observat deja) când m-am gândit că locul ăsta s-a schimbat atâta şi totuşi mi se pare neschimbat şi sunt mândră că trăiesc aici pe aceste puţine şi mici străduţe pe care locuiesc oameni amabili, educaţie, frumoşi.
         Ah, mai voiam să menţionez că am văzut tot soiul de îmbrăcăminte japoneză, şi sunt mândră de mine că mă descurc în a le diferenţia. Yukata (kimono-uri mai ieftine de bumbac) şi hakama (un soi de pantaloni care se poartă peste kimono, eu le-am văzut folosite la kyuudou - tir cu arcul - şi, normaal, la karuta) ştiam sigur cum arată, mi-am confirmat şi imaginea despre haori (jachete asemănătoare unui kimono). Aveau fetele pe ele nişte haori foarte interesante, roşii cu o hartă a Japoniei pe spate, cu oraşele şi obiectivele din ele sub formă de imagini - serios că voiam să mă apropii şi să mă holbez, but my social awkwardness a ieşit la suprafaţă aşa că n-am întrebat.
        Probabil nu mă aşteptam să mă distrez aşa de tare la Michi-biraki, singură fiind. Dar, am mai spus asta şi anul trecut, acesta este cu siguranţă evenimentul meu favorit dintre cele legate de orice latură a culturii japoneze, are o atmosferă plăcută, haaha, nu nevoie de prea mulţi bani, studenţii dar şi cei care vizitează sunt oameni amabili, drăguţi, de la otaku de vârsta mea la adulţi cu familii şi bătrâni care nu prea au avut contact cu tot ce ţine de japonia. Recomand oricărui Bucureştean acest mic şi frumos festival, zicea cineva pe acolo că aduce la "serbare şcolară" - teoretic asta e, pentru că organizatorii sunt studenţi, dar mie-mi aduce într-un fel aminte de festivalurile din şcolile japoneze. Pentru la anul, îmi rămâne pe lista de aşteptare îmbrăcarea unui yukata şiiii vizionarea chado, ceremonia ceaiului, pe care anul ăsta am ratat-o din neatenţie, arrrrgh >.<

Everybody loves somebody
[LATER EDIT] OMG OMG OMG OH MY FUCKING GAAAWD LA OTAKU O SĂ FIE HOST CLUB ŞI AM PUTERNICA IMPRESIE CĂ DOI JAPONEZI PE CARE I-AM VĂZUT ASTĂZI O SĂ FIE HOST-URI OMG INCLUSIV TIPUL ĂLA SUPERB DE LA SHODO vaaaaai o să fie aşa weird adică vreau să merg la host club dar nu vreau să merg adică DACĂ mă recunoaşte anyway gotta buy tickets asap and get that belly off.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top