Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

vineri, 5 aprilie 2013

Innocent Girl.



        Regretul era ceva inutil şi fără substanţă şi motiv pentru aceşti trei tineri pierduţi în propriile dorinţe. Între ei n-a existat confuzie, n-a existat îndoială. Au fost legaţi de un instinct care nu avea nevoie de logică, probabil de sunetul inimilor lor. Pentru că, dacă nu s-ar fi lăsat jucaţi pe degete, atât de soartă, cât şi unul de celălalt, cu siguranţă viitorul lor ar fi fost mult mai diferit.

      Asta gândea Masato, privind prin ferestrele mari şi elegante în curtea şcolii. Zâmbetele elevilor i se păreau parte din fundalul al cărui punct central nu mai exista.

      La o săptămână după acea noapte în care el, alături de prietenul lui din copilărie, Ren Jinguuji, au făcut schimb de pasiune alături de colega lor, Nanami Haruka, nici el nu ştia dacă ceva s-a schimbat. Dacă trebuia sau era nevoie ca ceva să schimbe. Ultimele urme ale iernii dispăruseră, lăsând loc soarelui cald şi blând de primăvară, ale cărui raze dădură culoare campusului academiei Saotome, însă nu reuşeau deloc să încălzească inima lui Masato. Se simţea forţat de vremea aceea optimistă să se simtă şi el bucuros, împingându-l parcă să-şi dorească mai mult, deşi era conştient că un pas înainte înseamnă finalul.
      Comportamentul Harukăi nu se schimbase deloc, ceea ce-i dădea lui Masato speranţă, descurajându-l în acelaşi timp. Zâmbea la fel alături de Otoya şi discuta nimicuri drăguţe alături de Sho, însă lui încă nu se i adresa pe numele mic. Simţea c-o scapă, că se depărtează de el în mod inevitabil şi totuşi simplul timp petrecut alături de ea când repetau la pian îl făcea să se mintă că nu are nevoie de mult.
      În ultimul timp Jinguuji venea în camera lor la ore decente şi îşi petrecea nopţile scriind versuri pe care apoi, dacă îi conveneau şi nu-l făceau să râdă amuzat, probabil de propriile-i sentimente care ieşeau la iveală din spatele cuvintelor, le ţintea la propriu în dartsboard-ul de pe peretele său. Astfel că sub dartsboard se formase o mică grămadă de hârtii semi-mototolite. Orice fel de avansuri pasionale la adresa lui Masato încetară a mai exista, ceea ce-l făcea să simtă ciudat, fiind de obicei pregătit şi având o reacţie anume când Jinguuji îl aborda. Însă pentru că în ultimul timp nu se mai întâmplase nimic şi el totuşi avea aceste reacţii înfipte bine în comportamentul lui, se simţea probabil ruşinat şi cu siguranţă frustrat, era ca şi cum aştepta ceva de la colegul lui blond.
       Lumina amurgului nu-l onora cu bătaia ei gingaşă pe Masato, luminând însă jumătatea de cameră a lui Jinguuji, care era goală. Se gândea că asta e un pic ironic, având în vedere că dimineaţa soarele cădea puternic peste aria lui Masato, care era un personaj matinal, iar la apus se stingea încet peste revistele lui Ren, care era un animal de noapte ce în ultimul timp părea a se mai îmblânzi. Scârţâitul uşii îl făcu pe Masato să privească spre ea cu coada ochiului, şi, auzind-o închizându-se, să privească spre ea. Ren intrase în cameră cu un pas uşor şi pletele blonde puţin încurcate, îi aruncă rapid lui Masato un zâmbet de "bună seara" şi se întoarse pe călcâie, cu o mişcare lină şi totuşi plină de energie şi optimism, către dartsboard-ul său. Se aplecă şi apucă graţios hârtiile de jos, întorcându-se către Masato care se afla la masa lui cu pensula de caligrafie pusă jos. Se apropie de mica plită din cameră, aruncă hârtiile jos, în locul în care în acea dimineaţă se aflaseră lemne arzânde ce încălziseră ceaiul, luă chibritul din apropiere şi le aprinse:
        - Ştii, Hijirikawa, poate ar trebui să-ţi aduci aminte să zâmbeşti aşa cum o făceai când eram noi copii. Iubirea n-ar trebui să fie ceva care să te facă să te uiţi la zâmbetele altora.
         Licărirea flăcărilor pieri, lăsând în urmă un fum subţire, doar pentru a trece în ochii lui Masato. Ren îi zâmbi cu ochi încurajatori, încrezători şi se aplecă deasupra mesei, apropiindu-şi faţa de a lui Masato, privind-ul în ochi:
         - Am încredere în tine, îi spuse Ren după ce se apropie rapid cu încă un centimetru de figura lui, apoi se ridică şi intră în duş. Masato râse pe nas, chicotind ironic. Ecoul picăturilor de apă se auzea în cameră.

         Ren nu mai scria versuri la lampă noaptea, ci dormea liniştit, fredonând câteodată în somn diverse melodii ce păreau nedefinite. Trecuseră câteva zile, în care Ren ajungea în cameră chiar în uniformă, ceea ce însemna că-şi petrecea orele de după cursuri fără a trece prin camera lor. Versurile din dartsboard dispărură unul după altul, iar dartsboard-ul nu mai fusese lovit de niciun darts, semn că Ren nu avea nici plictiseala şi nici timpul de a-şi antrena tacticile, fie ele de ţintire sau cucerire.
         Ziua următoare Masato avea programată o sesiune de repetiţie cu Nanami, însă nu reuşise să compună nimic. Gândindu-se la o modalitate potrivită pentru a-şi cere scuze, se îndrepta spre una din sălile de repetiţie din academie. Ajunse în faţa uşii cu gânduri goale, oftă, şi apăsă clanţa. Haruka se afla rezemată de pervazul unei ferestre, privind afară în timp ce fredona un cântec rimat, care lui Masato i se părea cunoscut. O salută şi Haruka îi prezentă entuziasmată un cântec pe care-l scrisese recent, un duet la pian. Îl rugă pe Masato să scrie versurile şi, absorbiţi de noua idee, amândoi uitaseră că Masato era cel care trebuia să vină cu o compoziţie. Îl repetară se câteva ori, nefiind neapărat nevoie să se ajusteze pentru a suna la fel. Sunetul era în armonie perfectă: degetele lui Masato apăsau calm şi cu precizie clapele, lăsând în urmă un ecou puternic şi o impresie de durată, iar ale Harukăi loveau cu un entuziasm gingaş fiecare clapă ca pe o nouă descoperire. Făcând o pauză, Masato o privi cu evitare pe Haruka pentru o secundă, apoi îşi deschise gura uşor şi după o secundă de linişte, îi spuse:
         - Cum ţi se pare că lucrăm noi...împreună?, o întrebă acesta. Voia să ştie ce simte ea în legură cu această relaţie a lor, avea nevoie de ceva precum o confirmare, iar Nanami realiză acest lucru şi îi răspunse zâmbind.
            - Muzica...felul în care tu cânţi este minunat şi simt că nu voi mai putea cânta aşa alături de altcineva. Dar, sincer, mereu am avut impresia că eşti undeva departe, că...există ceva care te reţine. Probabil că muzica ta ar suna mult mai frumos construită cu cineva în faţa căruia nu vei simţi nevoia să te reţii, termină aceasta, privind înşiruirea monocromă a clapelor pianului, pentru a-şi ridica apoi ochii asupra lui Masato. Acesta nu mai spusese nimic, fericit în sinea lui că adevăratele lui sentimente n-au fost descoperite datorită neatenţiei inocentă care o făcea pe Haruka să fie des cu capul în nori. Sunetul unui telefon sparse liniştea calmă dintre cei doi şi, după câteva replici, Nanami se scuză şi părăsi camera cu ideea că se va întoarce. Masato recunoscuse vocea din spatele telefonului şi asta i se părea ironic, faptul că ajunsese în mod anormal până la urechile lui. Când timpul în care fata lipsea devenise zeci de minute, Masato, care până atunci privise de la fereastră curtea care stătea să înflorească în toată frumuseţea ei, afundându-se în gânduri despre care era conştient că nu aveau niciun scop, apucă partitura scrisă cu însemnarea simplă a Harukăi şi o privi pentru câteva minute. Ceva timp mai târziu, din cameră răsuna o melodie ce cu siguranţă nu mai era un duet. Când Nanami se întoarse, ascultă mirată ultimele secunde ale melodiei al cărei motiv de schimbare nu-l putea înţelege. Observând-o, Masato se ridică şi îi făcu semn cu mâna, acesta oprindu-şi cuvintele. Oftă lung şi încet, ridicându-şi încet capul, privind-o pe fată fix în ochi cu acea figură serioasă tipică lui:
           - Nici nu ştiu dacă vreau un răspuns la ceea ce urmează să-ţi spun, dar te rog să mă asculţi până la capăt. Pot spune că momentele petrecute alături de tine şi de muzica creată de noi au fost unele dintre cele mai frumoase din viaţa mea. Probabil, ba nu, se corectă acesta dând din cap, cu siguranţă zâmbetul tău a fost ceea ce m-a încurajat şi mi-a dat încredere. Cu adevărat, nu aş vrea să cred asta, dar recunosc că, cel puţin la început, singurul motiv pentru care am insistat să petrec timp cu tine a fost pentru a nu te ştii alături de Jinguuji...sau de a nu-l şti pe el alături de tine. Şi totuşi, nu cred că asta a fost o greşeală, pentru că m-a adus alături de tine şi m-a făcut să descopăr cât de minunată eşti. Eu...numai pe tine...te iubesc!
          Ochii lui Masato străluceau cuprinşi de speranţa tipică fiinţei umane, şi inima îi bătea tare, însă era mândru de faptul că nu se poticnise în propriile-i cuvinte şi era fericit pentru că se eliberase de greaua povară a sentimentelor lui. Haruka avea o figură foarte mirată, privind-ul pe Masato puternic, în timp ce clipea des şi rapid. Colţurile gurii ei se unduiră într-un zâmbet larg, ce radia optimism, parcă dorind să i-l dea lui Masato. După o licărire de compătimire în privire, ea oftă uşor:
           - Deci din cauza asta tu păreai a fi atât de departe...îmi pare rău, dacă te-am alungat de lângă mine fără să-mi dau seama. Dar eu am încredere în tine! Îmi...îmi pare rău, dar nu-ţi pot răspunde decât prin a-ţi spune că inimea mea aparţie deja altcuiva, sunt sigură că ştii cui. Şi ştii de ce s-a întâmplat asta? Pentru că, Masato, tu eşti puternic, tu vei putea să lupţi mai departe şi să-ţi obţii propria fericire şi fără mine, însă el nu ar putea, şi sunt convinsă că ştii şi tu asta. E oare...nepoliticos din partea mea să te rog să continui să-l susţii aşa cum ai făcut-o şi până acum?
           Obrajii fetei ardeau roşii în timp ce-l privea intens pe Masato. Acesta zâmbi dezamăgit, ca şi cum s-ar fi aşteptat la un astfel de răspuns. După ce privi partiturile proaspăt scrise de el, îşi îndreptă figura către Nanami:
           - Am impresia că mi-ai luat multe lucruri care poate ar fi fost importante, dar...cântecul acesta pot să ţi-l iau eu? Poţi să mi-l dai mie? Pentru că oricum alături de tine nu voi mai putea cânta un duet vreodată. Masato avea nevoie de ceva în care să-şi închidă aceste sentimente, şi cântecul ei era atât de optimist încât îi trezea o amintire a ei ce-l făcea doar să zâmbească.
             Sakura înflorise şi peste academia Saotome, anul era aproape de final. Studenţii, neavând prea mult responsabilităţi, se organizară în grupuri şi luau masa sub perdeaua roză de flori din curtea mare a campusului. Din una din sălile de repetiţii răsună ultimul vers al unei melodii cu sunet vesel şi versuri melancolice:
           - Hijirikawa-kun, te aşteptăm la locul stabilit! îi spuse veselă Haruka, ieşind sprintenă pe uşă. Masato privi afară şi văzu o pleată blondă înconjurată de un zumzetul unui grup de studente. "...îmi aştept iubirea adevărată", atât putu tânărul să citească spusele de pe buzele lui Ren, pentru ca apoi fetele din jurul lui să se împrăştie. Întorcându-se după ce închise fereastra, zări cu coada ochiului un zâmbet strălucitor şi foarte cunoscut alături de Ren. Masato oftă uşor şi zâmbi cu o urmă de durere în privire, ochii lui trecând peste partitura însemnată acum cu versuri scrise de mână lui. Luând foile, ieşi din cameră cu o privire calmă. Duse aproape de faţă foile şi le mirosi uşor. Părăsind sala, lăsă în urmă regretele acelui cântec şi pasiunea acelei nopţi.
______________________
A început UtaPri 2!!! I had so many feels for today's 1st ep. După un an jumate de aşteptare, îîîîn sfârşit am parte de mai mult din idioţenia aia de otome.

Episodul de azi şi dorinţa de a scrie ceva au fost elanul postării ăsteia. Masato şi-a pecetluit practic singur soarta, as you just saw. Am început Innocent Girl acum mai bine de un dintr-o idee ciudată creată de un impuls de moment şi am transformat-o într-o mică dramă amoroasă. În mintea mea Masato nu avea să aibă parte de fată în niciun caz. You know that typical thing, why should we give the nice good guy the girl?! Noooo. Deşi Masato e cel mai normal dintre toţi băieţii din UtaPri, atât de normal încât farmecul lui păleşte pe lângă caracteristicile neobişnuite ale celorlalţi (adică cum să nu-ţi placă o drăgălăşenie cu complex de înălţime şi cu vise de a deveni erou? Kurusu Sho, densetsu no ai no yuusha.). Astfel că, Masato avea, ori să termine aşa cum am scris aici, ori să se îndrăgostească serios de Ren şi de acolo mai aveam două opţiuni simple, ori Ren îi compunea o frumoasă baladă la saxofon şi îi spunea bye bye în favoarea lui Nanami the airhead, ori...se tăvălea frumos cu Masato (nu ştiu care peste care) şi Ren avea să ţintească în fiecare seară la dartsboard şi să nimerească chestii de genul "în noaptea asta o facem de n ori sau o facem aşa şi aşa". O să vină ziua când am să scriu şi yaoi, la cât yaoi digerez, cu siguranţă va veni.
Pfai cât scriu but yeah i have a lot of after thoughts i feel the need to share. Nanami a mea, probabil se observă cunoscătorilor, nu e la fel de idioată ca originalul. Dar nici deşteaptă nu puteam s-o fac că pur şi simplu nu se poate. E prima dată când scriu o confesiune de dragoste...în afară de fic-urile cu Sasuke scrise acum aaaani de zile care putrezesc în calculator. A fost ciudat, sincer. Şi ah, faza cu plita. Habar n-am cum s-o numesc. Masato e un tradiţionalist yukata boy, adică camera lui şi a lui Ren e împărţită fix în două şi Masato are tatami (covoare de bambus parcă) pe partea lui, mobilier tradiţional, poartă yukata când e în cameră (un soi de chimono) şi sunt absolut sigură că am văzut ceva ce semăna a plită (fac pariu că are alt nume dar mi-e lene să caut) la el în cameră. Oh da cui nu-i place un băiat care e maestru în a mânui pensule...ce?!
De dragul de a menţiona, seiyuu-ul lui Masato, Suzumura Kenichi, este absolut minunat. Cântă minunat, şi nu numai ca Masato, are carieră solo and he's rocking it. E din Osaka şi mor că vreau să-l aud vorbind în Kansai-ben. Ador Kansai-ben.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top