Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 9 martie 2013

Draw out hate, with hate

Nu am nevoie de un motiv
pentru a-i urî pe cei care mă urăsc

     Intenţia este un impuls care impune subconştientului dorinţa de a crede într-un rezultat, chiar dacă acesta poate fi o simplă reţinere. Dorinţele se pot consuma şi neîmplinite, în regret, dar vor da cu siguranţă viaţă unei doriri mai puternice, care, reprimată, va duce ăn mod ireversibil la o explozie, fie ea şi interioară, nesimţită şi inobservabilă la suprafaţă.

 Vă atenţionez că materialul următor conţine violenţă explicită.
Recomand coloana sonoră de la Mahou Shojo Madoka Magica în timpul lecturii.

     Pereţii crăpaţi în forme asimetrice, frumoase în fragilitatea lor, deveniseră negri de la sângele care se uscase pe ei. Pete şi stropi de diverse intensităţi, şi deci, vechimi, precum şi amprente neclare, tremurânde, trădând parcă oroarea celor care-şi lăsaseră sângele şi probabil şi sufletul în acea lume a ruinii, alături de linii lungi şi drepte, ce se estompau în zidurile care stăteau să cadă, amintind de lamele care au tăiat în carnea atâtora, acestea toate erau pictate abstract peste liniile deja sculptate în pânza rece a zidurilor de cutremurele ce succedaseră bombardamentele. Probabil că oraşul era mai puţin ruinat decât inimile celor care fuseseră închişi în el. 
     Cineva îi otrăvise cândva cu minciuna "ia vieţi ca să rămâi în viaţă", iar acum oamenii vedeau omorul ca pe un drog. Raţiunea se împletea cu instinctele animale pentru a domina nişte fiinţe cu sentimente mult mai puternice decât oricine altcineva din acea lume. Deşi decenii trecuseră peste ei, acel hibrid dezvoltat dintr-o rasă cu care nu se mai putea spune că se asemănau, a rezistat. Viitorul lor se năştea ori dintr-o iubire nespusă, a cărei existenţă le era necunoscută şi pe care n-o înţelegeau, dar pe care o simţeau ca pe ceva sacru, ce nu trebuie înţeles, sau dintr-o ură profundă născută din orgoliu, care-i arunca într-un cerc al răzbunării care devenea infinit..
     
      Alerga atât de repede încât nu-şi mai simţea picioarele şi nu-şi mai auzea paşii largi. Însă era prinsă într-una dintre cele mai groaznice situaţii: se pierduse prin labirintul de alei aproape identice, printre clădirile care formau un peisaj monoton. Alerga fără ţintă şi fără vreun fel de aşteptări, iar, întorcând capul, văzu în umbra unei străzi înguste şi lungi, figura cuiva care nu părea deloc paşnic. Era deja a doua oară când cineva îi bloca traseul nedefinit şi îşi dădu seama că urmăritorii ei cunoşteau zona aceea mult mai bine decât ea. Ridicându-şi privirea, observă o clădire ce i se păru cunoscută - era un bloc înalt care rezistase bombardamentelor ce avuseră loc cu câţiva ani înainte. Urcă scările cu greu, şi totuşi destul de rapid încât urmăritorii ei s-o piardă din vedere. Cunoscând bine interiorul clădirii, reuşi să se ascundă undeva unde era foarte puţin probabil ca cineva s-o găsească.
     În trecut, blocul acela devenise adăpost pentru mulţi dintre cei care fuseseră aruncaţi pe acea insulă alături de ea. Pe acel petic de pământ care nu aparţinea nimănu erau trimişi, izolaţi de societate, cei care au fost victime ale diverselor experimente genetice şi cibernetice alături de exemplarele lor eşuate, precum şi cei care au refuzat să mai ia parte la distrugerile intenţionate care aveau loc în acele laboratoare. Cei care reuşeau să spargă sistemul de transport şi să ajungă pe insulă de bunăvoie, cu impresia că vor ajunge pe un tărâm al libertăţii, al posibilităţilor şi al voinţei neîngrădite, deşi asta se întâmpla rar, erau cei care-şi găseau sfârşitul cel mai rapid, loviţi de efectele adevăratei feţe a insulei, care era ascunsă atent de lumea normală.
      Tânăra se chinuia să respire cât mai silenţios, deşi în urma acelei fugi aerul pulsa acum cu putere în plămânii ei. O picătură sărată i se prelinse de la tâmplă la bărbie şi înghiţi în gol. Se prăbuşi încet pe podeaua acoperită de un strat subţire de praf, îşi rezemă spatele de peretele al cărui tapet era scorojit şi pătat şi privi pe fereastra mare, lată cât un perete, care, ca prin minune, alături de toate ferestrele de acel palier, nu se făcuse ţăndări cu ani de zile în urmă.
      Aici îl întâlnise şi pe el, cel alături de care-şi petrecuse anii pe acea insulă, care devenise motivul ei de a trăi. Când se întâlniseră, făcură schimb de priviri ameninţătoare şi văzuseră strălucirea lamei cuţitului celuilalt, aşa cum devenise normal în acel oraş, apoi izbucniră în râs. "Mi-ar fi silă de mine să dobor pe cineva care arată atât de slăbit", îi zise el râzând, iar ea îi răspunse ironic "Eşti atât de negru încât te-aş putea face una cu peretele fără a-l mai păta". Era evident că ea nu mai mâncase de câteva zile, iar el, probabil în fuga evitării unei intercalări, se murdărise atât de tare încât nu se mai putea deduce culoarea pielii lui.
      În loc să se atace, s-au ajutat, devenind astfel indispensabili unul celuilalt. Reuşiră să supravieţuiască, să o ducă decent chiar, fără să fie nevoie să se dezonoreze. Însă cu preţul a sute, poate chiar mii de vieţi care se terminară în mâinile lor. Îşi dăduseră unul celuilalt un motiv de a trăi - să se protejeze unul pe altul. Însă, de câteva luni de zile el dispăruse; nu credea că a murit, ştiind că va simţi momentul în care sufletul lui va părăsi lumea lor ruinată.
      Simţea cm o arde în gât fiecare respiraţie, însă nu avea de unde să facă rost de apă. Nu-şi mai simţea corpul, adormind astfel încet, privind la imaginea cenuşie şi neclară a oraşului care devenise închisoarea ei. O nuanţă mai închisă de gri domina acum orizontul, iar ecoul mai multor paşi răsuna pe holul clădirii. Bufnituri şi trosnete se auzeau din ce în ce mai aproape, astfel că ochii ei se încruntară încet, privind către uşă în timp ce mâna ei strânse mânerul cuţitului legat la pulpa ei. Nu mai avea timp să se gândească cum a fost găsită intrarea pe aripa aceea care trebuia să fie inaccesibilă. Acum stătea nemişcată.
      O bătaie puternică, balamalele uşii tremurară, iar la a două bătaie s-au rupt, lăsând uşa să cadă cu un sunet puternic, ridicând praful din jur. Ea se ridică şi scuipă în gol, privindu-şi urmăritorii cu scârbă: şi ea, şi partenerul ei, erau puternici şi temuţi, unii dintre puţinii care rezistaseră pe insulă mai bine de un deceniu, parte a primului transport de oameni aduşi pe insula părăsită şi distrusă după război. Ştia că pe capul ei se afla o recompensă mare, dar nu înţelegea de ce - nu era singura care omora în acel oraş al distrugerii.
      Ochi distorsionaţi de o fericire malefică o priveau, iar ea săttea nemişcată, privindu-i cu scârbă. Când unul dintre ei îi reproşă: "se vedea treaba că fără partenerul tău tremuri de frică, păpuşă", ignorând apelativul deloc potrivit care i se atribui, îşi spuse în minte "am să vă arăt eu ce înseamnă frica" şi zâmbi sadic, entuziasmată, ochii strălucindu-i. Simţindu-se sfidaţi, grupul de aproximativ 10 persoane, dintre care patru fete, o înconjurară rapid.
      Faptul că acea cameră era îngustă nu o ajuta, mai ales că nu dorea să o păteze sau să o distrugă mai tare. Era ca un sanctuar pentru ea, acea încăpere, îşi simţea viaţa cum se scurge mai frumos când era acolo. Plus, pe el nu-l putea întâmpina într-o încăpere plină de sânge. Era tensionată, şi palma îi transpira, dar înainte ca cineva să se apropie, apucă pletele unei dintre fete şi, folosind-o pe post de scut, reuşi să se lipească cu spatele de perete. Toate acestea în câteva secunde.
       Duse cuţitul cu lam lungă la gâtul fetei, şi câţiva dintre cei de acolo tresăriră, fără să acţioneze. Îşi dădu seam că nu sunt un grup unit, că nu le pasă cu adevărat de soarta celorlalţi. Cunoştea prea bine egoismul lor, dar nu înţelegea de ce au venit în grup, dacă nu pot lucra ca unul. Pentru că aveau impresia că un sigur om n-o putea doborî? Însă, pentru ea numerele erau irelevante. Oftă compătimitor şi o trase pe fata care-i devenise scut de păr, destul de tare încât să-i dea capul pe spate, ca s-o privească în ochi. Cu cealaltă mână apucă rapid pumnalul subţire pe care fata îl avea în mână.
       Avu nevoie de trei secunde pentru a se detaşa emoţional de acea încăpere, spunându-şi că nu mai are nevoie de ea, chiar dacă trecutul ei ar fi să rămână acolo, pentru că viitorul o aştepta într-un loc nou. Drumul ei nu se putea opri unde începuse.
       Ştiind că fata care-i devenise ostatic nu îi va fi de niciun ajutor, neputând-o folosi ca o şansă de a scăpa în cazul în care ar ameninţa să o ia ostatică, pentru că grupul ei nu avea să-i ducă lipsa mai deloc, îi tăie gâtul fără ezitare, dintr-o singură mişcare. Sângele ei lăsă o dâră lungă, subţire şi continuă pe unora dintre cei care priveau entuziasmaţi. Aruncă corpul fetei peste un bărbat, făcând să cadă cu capul în fereastra mare, care fu astfel împroşcată cu sângele care curgea pe podea, prelingându-se pe peretele exterior al clădirii. Într-o secundă îşi ridică piciorul stâng şi lovi alţi doi bărbaţi, care aterizară în bucata de fereastră ce mai rămăsese, totul urmat de răgete stridente: nu muriseră. Tânăra călcă peste ei, mai precis peste mâinile lor, fără a-şi lua ochii de la ceilalţi şase, care o priveau acum cu o licărire de ezitare. Le luă armele, două cuţite lungi, care, aflându-se în mâinile celor doi căzuţi, erau acum acoperite cu un strat subţire din sângele de pe podea. Tânăra avea astfel câte un cuţit în mână şi, când apăsă vârfurile lor pe lateralele exterioare ale gâturilor persoanelor care fuseseră lovite într-un aşa mod încât să cadă cât de aproape unul de altul, se opri o clipă pentru că le observă figurile distorsionate în extazul disperării, cu acea urmă de regret şi durere tipic umană pe care toate victimele ei o aveau în ultima clipă. Prin minte îi licări o întrebare: oare ea ce figură va avea când va muri? Oftă şi clipi lent, apoi, încruntându-se cu acârbă, privirea care i se liniştise deveni abosrbită de stetea de sânge în care-şi înecase amărăciunea. Strânse mânerele cuţitelor şi le împinse pe amândouă simultan, privind la spaţiul dintre gâturile celor doi, în care se zărea strălucirea rece a lamelor. Alături de tăişul care se vedea înfipt până la mâner în lateralele gâturilor celor doi, ieşea la iveală şi vârful cuţitului care pornise din celălalt capăt. Figurile lor disperate erau neschimbate, iar sufletul le părăsise trupurile fără niciun sunet. Lovi puternic cu piciorul, pe rând, cele două grămezi de care înecată în sânge, astfel că cele patru cadavre căzură peste geam, urmate de un val înalt, aproape transparent, de sânge. Ecoul impactului cu solul de auzi după câteva clipe:
        - Şi acum...că am eliberat nişte spaţiu..., se întorase tânăra, cu pupilele contractate, ochii strălucindu-i alături de petele de sânge car ei se prelinseră pe faţă, HAI SĂ VĂ AUD CÂNTÂND, DRAGILOR!
Glasul ei acut, puternic, tăie auzul celor ce-o urmăreau, acum cu privi inundate de frică şi dorinţă. În acea lume în care omorul era legea, primirea morţii era un moment sacru pe care mulţi îl confruntau cu nerăbdare. Şi totuşi, nu-şi pierduseră acea sete de sânge care-i aduse acolo, a muri şi a omorî fiind bătălia interioară a fiecăruia, poate chiar mai importantă decât cea care se desfăşura acolo.
        Tânăra îşi linse rapid sângele de pe buza superioară şi clipi încet, nedeschizându-şi ochii în totalitate. În următoarea clipă lovi cu piciorul abdomenele a două dintre cele trei fete, care se întâmplau să se afle una mai aproape de cealaltă, apoi o apucă pe cea de-a treia cu mâna de creştetul capului şi i-l lovi de cel mai apropiat perete, astfel că se prăbuşi peste celelalte două care fuseseră lovite atât de tare încât nu se mai puteau mişca. Se întoarse rapid, ochii ei lucind nebuneşte, urmaţi de un zâmbet larg, entuziasmat de sadic, şi lovi cu pumnul tare în urechea unui bărbat, acesta dezechilibrându-se fără să cadă, apoi cu cealaltă mână îşi înfipse degetele în obrazul lui şi-l doborî la pământ, unghiile ei negre lăsând carnea vizibilă pe faţa lui. Un răget lung se auzi, apoi bărbatul începu să râdă isteric, când văzu fâşiile de pielea şi carnea lui care se prelingeau încet din unghiile tinerei. Acesta îl călcă pe obrazul rănit, apăsând uşor pentru câteva clipe, în timp ce-şi lăsă uşor capul pe spate, savurând răgetele disperate, puternice, prin care se simţea durerea bărbatului. Îşi ridică talpa, se roti pe călcâi,şi cu acelaşi rânjet îi privi pe ceilalţi doi, încruntându-se rapid. Cel rămas la pământ respira acum lung şi sângele rămas pe podea se oglindea în privirea lui. Tânăra îşi apucă cuţitul care aştepta de ceva timp în teacă şi-l înfipse în partea laterală a taliei altui bărbat, împingându-l pe acesta să facă un pas spre ultimul individ rămas încă neatins. Pe acela îl prinse cu ghearele mâinii stângi, acoperite de sângele celui ce fusese mutilat pe viaţă. Gâtul lui era acum strâns de aceleaşi unghii negri şi tari, astfel că mici bobi de sânge se formară în jurul lor, care se transformară în subţiri şiroaie roşii. Cu mâna dreaptă roti încet lama înconjurată de carnea vie şi sângele începu să curgă şi mai tare din rană. Îi privea pe cei doi cu acelaşi rânjet nebun, pentru ca apoi buzele ei să se închidă, şi vârfurile sprâncenelor ei să se apropie pentru a-i trăda figura compătimitoare, plină de milă pură, care-i privea superior. După o clipă însă, colţurile gurii ei se alungiră într-un zâmbet lung, malefic, iar pupilele i se contractară, fixând privirile pline de groază ale celor doi.
        Simţi în podul palmei cum mărul lui Adam al celui al cărui gât îl avea în mână se contractă şi-şi îndreptă privirea spre el. Înfipse degetele mai adânc, ascultându-i ţipetele răguşite care, deşi ar fi trebuit să se stingă odată cu intensificarea strânsorii mâinii ei, tăiau atmosfera obscură a încăperii din ce în ce mai tare. Îşi retrase degetele încet din carnea lui şi le plimbă lent, savurând fiecare milimetru pe piele pătată gradual cu sângele lui, ajungând astfel să-i traseze cinci dâre de la gât spre bărbie şi maxilar, apoi pe orbaji şi peste ploape. Îi linse uşor, abia atingând cu vârful limbii, obrazul şi apoi în lovi cu talpa de fier a bocancilor în fluierele picioarelor, acesta căzând nemişcat la podea.
        Înfipse puţin mai adânc, ca o avertizare că nu va scăpa în stadiul în care se află, cuţitul ce pătrunse în carnea celui care încă se mai afla pe picoare. Tânăra clipi cu calm şi respiră uşor, lung, purtând acelaşi rânjet larg, subţire, viclean. Aproape îşi lipi fruntea de a lui şi îi apucă maxilarul cu mâna stângă, cea dreaptă fiind încă pe cuţit şi îşi înclină puţin capul:
        - Ar fi bine pentru tine...să nu mai respiri.
        Bărbatul, nici el ştiind de ce, trase aer în piept încet şi nu mai expiră, fixându-o pe tânără cu o privire pătrunzătoare. Când ea se simţi invadată, privită de acei ochi care doreau să-i cunoască slăbiciunea pentru a se putea salva, se încruntă şi strânse din dinţii din faţă, apoi îşi lăsă colţi la vedere pentru o secundă, precum o bestie iritată, şi strânse mai atre maxilarul bărbatului. Începu să se înalţe încet pe vârfuri, odată cu corpul ei ridicându-se şi lama care tăia în carne vie. Sângele se prelinse pe mâna ei şi tăişul se opri sub coasta victimei. Corpul ei nu se mai putea înălţa, tălpile ei întinse tremurând uşor, formând mici unde pe balta de sânge. Inspiră încet, acut, şi-şi încordă muşchi din jurul nasului în nemulţumire, ţâţâind. Bărbatul suportase cu greu durerea, nescoţând niciun sunet.
        - Ţi-am spus că..., şi inhală din nou sonor, acut, vreau să vă aud cân-tând...! încheie apăsat, în timp ce roti lama la 360 de grade în carnea bărbatului. Acesta scânci reţinut, expirând în sfârşit. Trase aer în piept repede, apoi figura lui se umplu de groază şi un ţipăt înalt, ce vibră cu ecou, scăpă dintre buzele lui când auzi trosnitura osului şi realiză că lama se află acum îmbrăţişată de osul coastei lui. Aceeaşi trosnitură, precum un copac gros care se rupe doborât de vântul unei furtuni, se auzi de încă trei ori, acompaniată  de sunetul dulce al unei voci umane stricate, distruse, care vibra scârbos, eliberând o simfonie de ţipete, răgete şi plânsete. Ca ultima mişcare a bagetelei dirijorului, cuţitul părăsi rapid carnea înţepată de oasele rupte şi deplasate, lăsând în urmă o dâră de roşu proaspăt pe perete. Bărbatul se prelinse pe podea, privit de tânăra ai cărei ochi luceau goi, expresia ei fiind una cât se poate de pustiită. Toţi cei şase, care erau întinşi pe podeaua în strălucirea căreia se reflectau umbre abstracte, încă trăiau.
        Le luă armele răspândite la întâmplare pe podea şi le aruncă pe toate la colţul peretelui,pe o saltea groasă, singurul obiect, alături de becul din tavan, care se afla în cameră. Le luă pe cele trei fete, una câte una, şi le aşeză pe saltea fără să le păteze de sânge. Ele nu se agitară, hipnotizate parcă, cu priviri din care viaţa se scurse, traumatizate probabil de evenimentele ale căror martore fuseseră. Prima dintre ele părea mai mică decât tânăra crimilată, avea părul drept şi tuns scurt, inegat, tăiat probabil cu lama unui cuţit gros. ochii ei negri luciră vag când simţi atingerea unei mâini fine pe pielea ei. Fu astfel rezemată cu umerii de perete şi cuţitul lung al tinerei fu şters pe materialul tricoului ei. Apoi fu descălţată şi dezbrăcată, rămânând în lenjerie. Celalate două fete au fost tratate la fel, totul fără cruzime, tânăra care le controla păstrându-şi expresia aparent calmă, pe care nu se putea citi nimic.  Făcu apoi unul dintre tricouri franjuri, pe care le folosi pentru a le lega nu prea strâns mâinile. O luă pe prima dintre ele de umeri, în timp ce ea însăşi se rezemă cu spatele de perete şi-i aşeză capul şi umerii la ea în poală. Înainte îşi sterse mâinile de sânge, dar vârfurile degetelor ei erau încă pigmentate vag în purpuriu. Îi apucă mâna dreaptă şi o mângâie uşor, menţinând-o întinsă în aer. Apoi îşi luă cuţitul şi-l apăsă uşor în pielea ei, auzind un scâncet acut, iar ochii celei ce avea să devină victimă se aprinseră de groază. Cuţitul se plimba lent prin pielea ei, lăsând în urmă rânuri de sânge ce curgeau fără ţintă. Sfârtecându-i pielea adânc, fără însă să-i taie carnea, tânăra sculpta în pielea fetei teroarea durerii într-un mod de neuitat.  O întoarse uşor pe partea stângă şi-i ridică braţul, ştergând de pe el sângele care cursese, în urmă rămânând linii nedefinite, fără sens, curbate în forme graţioase, care străluceau roşiatic. Îi profană corpul în acelaşi mod pe toată partea laterală dreaptă, de la axilă la talie, şold şi până la gleznă, purtând un zâmbet blând în timp ce o tăia. aceasta scâncea şi ţipa încet la fiecare atingere a tăişului, înfierbântat de căldura sângelui, glasul fetei intensificându-se doar pentru a se stinse. O curăţă de sângele care cursese din pielea tăiată şi se aplecă deasupra ei, privind-o îndeaproape, ca pe o operă de artă ce ar trebui să fie mândră de suferinţa prin care a trecut, care ar fi făcut-o frumoasă, absolută.
        Cea de-a doua fată nu privise ceea ce se petrecuse în ultimele câteva zeci de minute, fiind aşezată pe mijlocul patului, cu corpul întins pe partea dreaptă. Avea un păr ars de vopsea roşie, cu bucle lungi şi vârfuri tocite, cu pielea aproape albă şi o privire ceva mai intensă, cu ochi de culoarea smaraldului. Tânăra şi-a înfipt degetele în părul ei şi a tras uşor, ridicând-o încet. Roşcata a scâncit speriată şi când a simţit degetele uşor lipicioase din cauza sângelui pe pielea ei rece a început să tremure încet. Tânăra şi-a plimbat vârful nasului pe braţul ei, apoi a inhalat uşor aroma părului ei şi a deschis gura larg, vrând să o muşte. Când a simţit dinţii calzi pe pielea ei, victima a ţipat acut, strident, exact ca un copil speriat. A simţit reţinerea tinerei când dinţii acesteia nu-i mai atingeau pielea, dar un ţipăt mult mai puternic, strident şi lung a fost eliberat dintre buzele ei când dinţii s-au înfipt în carnea ei. Glasul ei scârbos a fost însă oprit de cealaltă mână a tinerei, degete cu gust de fier invadând gura fetei. I se păreau urâte, aceste ţipete, nu putea fi numite cântat - nu conţineau nimic altceva decât slăbiciune. Aşa a şi tăiat-o, cu degetele în gura ei. La fel ca prima, cea de-a doua a fost sculptată cu teroare, de data aceasta a fricii. Ţipetele ei scăpau printre degetele tinerei ca visele care se pierd printre razele dimineţii. Pe aceasta n-a mai şters-o de sânge, ci, pentru a nu se murdări de sânge, a luat-o de păr şi i l-a trecut peste braţul însângerat...măcar aşa avea să fie natural roşu.
        Cea de-a treia era mai slabă decât celelalte două, cu braţe şi picoare lungi şi subţiri, cu pielea măslinie şi cu părul şaten închis, tuns foarte scurt, dar des şi cu şuviţele tăiate rafinat. Aceasta privise înfricoşată, şi totuşi fascinată, ceea ce se întâmplase celorlalte două. Când se simţi privită, tresări şi începu să respire pe gură, rar şi lung. Tânăra o apucă de piciorul stâng şi o mângâie ca să-i simtă pielea, înfigându-şi uşor unghiile în carnea ei, fără a o răni. Îi tăie carnea foarte încet, absorbind imaginea lamei strălucitoare, aproape albă, care lăsa în urmă dâre de sânge cald. Fata scâncea lung, nu foarte tare, mai mult odată ce inspira şi expira. Vocea ei nu foarte înaltă părea caldă, chiar blândă. Trecură puţine ore, când cele trei opere de artă au fost gata, Dar totuşi, nu erau complete.
        Tânăra oftă cu putere, apoi privi în jurul ei, cu o licărire de milă în ochi, şi constantă că cei trei bărbaţi încă trăiesc. Îşi întoarse privirea spre prima fată, apoi se aşeză în picioare pe saltea, lângă ea, o apucă de încheieturile mâinilor şi o trase în sus, aceasta ridicându-se pe propriile picioare. Privea în gol. Sprâncenele îi tresăriră şi-şi fixă ochii pe tânără, pregătită parcă, gândind probabil că nu avea să experimenteze durere mai mare decât înainte. Tânăra apucă unul din cuţitele din colţul saltelei, apoi o trase de mâini pe fată, îndreptându-i corpul şi punându-i palmele la perete. Înfipse cuţitul uşor în perete şi o paucă pe fată cu celălalt braţ de bazin, ridicând-o în aşa fel încât picioarele ei nu mai atingeau salteaua. Îi dădu drumul rapid, printr-o mişcare pe care victima n-o percepuse. Însă picioarele ei nu au mai atins salteaua, aşa cum s-ar întâmpla în mod normal. Un ţipăt secătuit a răsunat în cameră, acoperind sunetul trosniturii ruperii oaselor. Prin ambele ei palme trecea lama care se oprea în zid, corpul ei atârnând astfel greu. Atracţia gravităţii făcea tăişul să-i ardă mai intens carnea, şi aceasta continuă să ţipe din ce în ce mai slab, dar la fel de disperată. Tânăra luă un alt cuţit şi-i fixă glezenele pe zid, astfel că un nou răget de durere răsună în încăpere când tălpile ei fuseserp sfârtecate în acelaşi mod ca mâinile ei. Corpul ei era fixat pe perete în forma unui "S", cu braţele şi spatele curbate şi genunchii îndoiţi. Extenuată, fat respira lung, expirând pe gură, privind în jos cu o lucire vagă în ochi, ce se zărea printre şuviţele care-i cădeau dezordonat peste obraji şi i se încurcau puţin în gene. Celelalte două priviseră tot actul, iar acum teroarea se instalase pe figurile lor; ar fi vrut să fugă, dar în acea stare şi a respira era dureros. Tânăra o apucă pe roşcată de păr şi îl trase în sus, făcând-o să se ridice în picioare. Înfipse un cuţitul lung în zid şi o ridică pe fată, aşezând-o pe latul lamei groase. Îi ridică mâinile şi le uni cu tăişul încet, în timp ce fata răcnea din toţi rărunchii. Trase rapid lama de sub şoldurile ei şi o înfipse la fel de lent în tălpile acesteia, ecoul vocii ei traumatizante simţindu-se ca unde ale terorii în acea cameră. Corpul fetei atârna drept, alungit parcă de urmele roşii care fuseseră imprimate o dată cu durerea pe corpul ei. Cea de-a treia privea acum aparent nepăsătoare, însă tresări când fu apucată de încheieturile subţiri şi plasată, la fel ca predecesoarea ei, cu şoldurile pe latul lamei groase a unui alt cuţit. Nedându-i drumul încheieturilor mâinilor, tânăra i le poziţionă în aşa fel încât acum corpul ei era îndoit din talie în faţă. Bazinul ei era lipit de corpul roşcatei. Simţi vârful tăişului ca o înţepătură de gheaţă şi ţipă lung, puternic, continuu şi cu un sunet constant, curat parcă, atunci când lama îi invadă carnea şi-i sfârtecă oasele, oprindu-se în perete. Ultimul cuţit rămas, cel care-i susţinea şoldurile, a fost tras rapid din zid Bazinul ei era acum susţinut de braţul tinerei, iar glezenele ei au fost aduse pe aceeaşi linie cu mâinile ei. Tăişul a trecut prin tălpi urmat de acelaşi ţipăt lung, iar corpul ei era acum frânt parcă, poziţionat într-un unghi ascuţit, formând, alături de corpul lung al roşcatei, litera "K". Cu câţiva paşi în spate, tânăra a coborât de pe saltea fără a-şi lua ochii de la cele trei fete mutilate. Sângele încă le curgea încet din rănile adânci, şi toate trei aveau privirile căzute, goale. Părul lung al roşcatei era încurcat printre degetele ei şi împuns de lama care lăsase lichidul vieţii ei să curgă, pătându-i obrazul. Degetele mâinilor celei de-a treia fată se încleştară unele între celelalte în momentul în care tăişul îi sfârtecă palmele şi acum sângele cădea din vârfurile fiecăruia cu picături dese.
        Acum opera de artă era completă. Tânăra privea fiecare curbă şi adâncitură trasată de lama mânuită de degetele ei şi ochii îi străluceau cu căldură, ca şi cum ar privi o persoană dragă.Întorcându-se puţin, îi privi pe cei căzuţi la podea. Unul dintre ei, cel care avusese coastele spintecate, deja murise. Ceilalţi doi respirau încet, fiind capabili din punct de vedere fizic să se mişte, dar abţinându-se cu speranţa că vor fi lăsaţi în viaţă. Cel care avusese gâtul rănit respira ceva mai greu şi o privea oarecum rugător pe tânără. Aceasta se apropie de el şi întinse mâna către gâtul lui, dar se opri fără să-l atingă. Acesta tresări, apoi scânci şi ochii i se dădură peste cap, albul sec al acestora strălucind sfidător. Cuţitul tinerei trecuse prin pieptul lui. Cel rămas, acela cu obrazul spintecat, aparent, nu mai avea putere să se mişte. Când auzi paşii tinerei apropiindu-se de el, se ridică şi coate şi o prinse pe aceasta de gleznă, încercând s-o facă să cadă. Însă cuţitul ei îi tăie mâna din încheietură în secunda în care îi simţi atingerea; acela nu mai avu timp să ţipe, pentru că lama îi tăie dintr-o mişcare gâtul. Pe cele trei fete, ca să fie sigură nu vor ajunge altundeva decât în mâna celor care curăţau cadavre, le tăie încet la încheieturile mâinilor, pe vene.

        Privi din nou întreaga scenă şi zâmbi ironic, simţindu-se cumva patetic din cauza faptului că era mândră de ceea ce avea să lase în urmă. Cu siguranţă şi el s-ar simţi la fel într-o situaţie similară...sau? Părăsi clădirea în miezul nopţii gândind că cel mai simplu ar fi să-l întrebe pe pe el însuşi.
_________________________
Să nu-mi spuneţi cu nu v-am avertizat. Când am transcris chestia asta de pe hârtie, m-am gândit "ce naiba...?".
Celor ce au ajuns până aici, le mulţumesc.
Dacă nu v-aţi dat seama, am etichetat-o pe eroină "tânăra". Ea este eu şi n-am să-i dau numele meu pentru că eu nu sunt ea. 
Lucrarea asta nu e completă, dar nu e ceva ce aş vrea să perfecţionez. Ar mai fi fost multe aspecte ce ar fi trebuit adăugate şi revizuite, dar oricum a ieşit o imensitate pentru care nu mă voi mai stresa.
Lucrarea inspirată în principal din ura mea faţă de colegii mei, percepută în atmosfera din Togainu no Chi. Jocul ăla mi-a...convertit, distrus, traumatizat, schimbat, nu ştiu cum să spun, o parte din creier în mod iremediabil. Are o poveste groaznică descrisă într-un mod minunat. Uite cam aşa arată un fundal normal din Togainu no Chi:

Sincer, mi-au venit ideile râu. Am scris chestia asta la şcoală, în pauze şi în orele neinteresante, în cam o săptămână. Voiam s-o fac mai scurtă [ştiam că vreau ceva sângeros], şi voiam să mă concentrez pe personajul acela menţionat ca fiind important. Aveam de gând să-i dau două finale alternative, însă nu aveam idei concrete pe latura asta. S-ar putea să continuu chestia asta, eventual dându-i un nume eroinei [pe mine nu mă confuză faptul că n-are nume, dar poate că pe alţii da]. Până atunci, さらば!, adică un mod elegant de a spune "adio!" [laturii mele cu idei morbide].

Un minut mai târziu:  *RAGE* GAAAAAARRRRRRGHHHHH *more dinosaur noises* pare-se că am şters screencap-urile mele din togainu când am făcut curat zilele trecute. şi alea erau chestii pe care nu am cum să le mai prind decât dacă rejoc jocul *more rage*. I WANT TO CRY.
Îmi place că dau search pe zerochan "gore" şi dau de Gasai Yuno. OH DAA :))
Finally, poate vă trezeşte interesul puţin, coloana sonoră de la Mahou Shojo Madoka Magica este compusă de Yuki Kajiura, care compune melodiile fetelor de la Kalafina.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top