Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 13 martie 2013

Diversitatea diversităţii

...ştiţi,
e chiar foarte diversă!

      Mintea mi-e secată de faptul că încerc să storc idei din ea, iar asta e foarte ironic, pentru că prin faptul menţionat anterior, am reuşit, defapt, să scot o idee. Ceea ce-mi secătuieşte creierul şi-mi umple inima, trimiţând într-un mod aproape crud idei nedefinite şi imposibil de transformat în concepte concerte, situaţie ce defapt duce lao stare contradictorie, e melodia asta. Şi na! că am scos două fraze; ştiţi că se spune despre oamenii care folosesc fraze lungi, cum că ar avea gândire complexă? それはどうかなぁって…În fiiine, asta va fi o postare despre diversele forme de divertisment cu care am avut contact în ultimul timp - adică ce am mai văzut/ascultat.
      Am mai făcut asta înainte şi am s-o mai fac, probabil ar trebui să creez o etichetă pentru genul ăsta de postare, dar n-am nici o idee aşa că momentan acest nou mare proiect e într-o pauză nedefinită. Oare foloseşte cineva etichete? Who cares, I do.

Primrose Flower Voice

      Acum un miliaaaaaard de ani, înainte ca laptopul meu să ajungă la terapie intensivă şi să nu mai pot pune muzică nouă pe telefon, am ascultat Primrose Flower Voice. Este un album lansat acum puţin timp, dacă nu mă înşel, 30 ianuarie. Am dat de el pe tumblr când am căutat-o pe Hanatan după ce ascultasem Solitude Freak, care mi-a amintit de MISERICORDIA. Nu ştiu cum mi-am creat un soi de prejudecată şi mă aşteptam să semene cu MISERICORDIA, dar nu seamănă. Însă nici total diferite nu sunt, aceste două albume. Peeeentru cei care nu ştiu, Hanatan este o uitaite, adică una dintre acele persoane care face cover-uri după cântece create folosind vocaloizi şi pe postează pe Nico Nico Douga [un soi de youtube japonez], însă are şi proiecte care nu sunt legate de vocaloizi, printre care şi Primrose Flower Voice.
      Nu ştiu cum să categorisesc albumul, sincer, şi nici n-am să mă chinui. Probabil că intră în genul pop, dar nu în percepţia mea asupra popului. Vocea lui Hanatan, dacă n-aţi auzit-o, este o voce, în principal feminină, cu o tonalitate caldă, blândă, încadrându-se în registrul mediu, urcând cu uşurinţă şi graţie şi în cel acut. Pentru că care o voce natural puternică (vibrato, nu ştiu exact, but you get it), cântă foarte bine cam orice soi de cântect - de la balade line (alea le cântă oricine relativ uşor), până la melodii puternice, cu note acute, lungi şi puternice. Şiii cam asta ar avea şi albumul, care până la urmă se bazează pe vocea ei. Instrumentele cu coarde sunt omniprezente (bine, asta se întâmplă des în muzică, în general), de obicei fiind mai exact viori, clape sau harpă. 

  1. 砂上 (Sajou)
  2. ライ ライ ライ (Rai Rai Rai)
  3. flower of sorrow 
  4. 山桜 (Yamazakura)
  5. 狐ノ嫁入リ (Kitsune no Yomeiri Ri)
  6. Friction
  7. 泣いてる獣 (Naiteru-juu)
  8. Summer Drops
  9. Message
  10. 蛍火 (Hotarubi)
  11. 花のうた (Hana no Uta)
  12. (Bonus Track) TRUE MAGIC.....

      Favoritele mele sunt cele boldate, cu Sajou pe primul loc, pentru, din ce-mi amintesc eu din versuri, e un cântec despre distrugere. Are un vers pe acolo care sună cam aşa 人として泣けるのか (hito toshite nakeru no ka) "oare pot plânge precum un om?". Este o melodie puternică, în toată fiinţa ei, şi simt că-mi dă şi mie putere. Summer Drops e printre preferatele mele pentru că are o instrumentaţie foarte interesantă, cu nişte ritmuri sintetice şi, probabil un instrument tradiţional asiatic (motiv destul de des întâlnit prin album) şiiii...îmi aminteşte de vară. Message şi Hana no Uta sunt două balade superbe, fiecare cu un sunet distinct. Surpriza albumului ar fi Rai Rai Rai, care este un haos ameţitor de melodie care are acolo ceva ce seamănă cu dubsept-ul şi nişte note înalte, aproape ţipete, dar superbe ale lui Hanatan.
      Primrose Flower Voice (genial nume) a fost a good change of peace, nefiind ceea ce ascult eu în fiecare zi. Mi-a plăcut şi-l recomand oricui i-a plăcut măcar o melodie de-a lui Hanatan, şi nu numai.Următorul disc pe lista mea este Sleepless Nights, a minunatei Aimer.

Ookiku Furikabutte

      O comedie sportivă creată de o femeie, Ookiku Furikabutte (Oofuri) este un anime care pune accentul pe puterea prieteniei, munca în echipă şi determinare şi perseverenţă. Sau, mai simplu, o hoardă de puştani de liceu care se distrează şi ne distrează, jucând baseball.
      Am mai pomenit de Oofuri când mă uitam la el. Am zis că l-am văzut la recomandarea lui Koori, care zicea ceva de genul "e foarte cute" şi "dacă ţi-a plăcut Kuroko no Basket, trebuie să-ţi placă şi ăsta", cuvinte pe care vi le arunc şi eu vouă.
       Povestea e tipică unui anime sport (nu că am văzut eu multe), umorul e drăguţ (pe mine puţine chestii mă fac să râd), iar în mare, anime-ul e bine structurat. Nu e plictisitor, reuşeşte să se menţină constant şi e destul de interesant. Pune accentul pe maturizare ca şi proces. Faptul că e creat de o femei se observă, există acolo momente şi detalii la care un bărbat nu s-ar gândi, sau nu le-ar prezenta în acelaşi mod; acest fapt face, normal, anime-ul mai plăcut pentru un public feminin.
       Grafica şi sunetul nu sunt nimic extraordinar, nu m-am omorât după figurile personajelor (asta pentru că practic toţi sunt încă copii), daaaar mi-a plăcut cum au avut un blush drăguţ, subtil şi relativ permanent. Din punct de vedere vizual a fost frumos făcut, ca orice anime făcut bine, cu peisaje atent desenate. Opening-urile şi ending-urile, două de fiecare, au fost bune de skip-uit, iar cel de-al doilea opening, cântat de Ikimonogakari (au avut melodii prin Naruto), mi-a insuflat un anume sentiment nostalgic. Seiyuu au fost miştoci rău, cu Yonaga Tsubasa (e relativ nou în industrie şi nu l-am auzit prea des în roluri principale, dar l-a făcut pe Niiya Teiichi în Tasogare Otome x Amnesia şi Komano Tsutomu în Chihayafuru), Nakamura Yuuichi (Okazaki Tomoya în Clannad), Taniyama Kisho (Tsukimori Len în La Corda d'Oro, Shinomiya Natsuki în Uta no Prince-sama) şi Hiro Shimono (Yoshii Akihisa în Baka to Test to Shoukanjuu, Kurusu Sho în Uta no Prince-sama). Ce-mi place mie să-nşir seiyuu.
Protagoniştii: Mihashi Ren (stânga), Abe Takaya (dreapta)
       Personajele au fost seva seriei, sau mai bine zis, modul în care s-au dezvoltat relaţiile dintre ei. Mihashi Ren este protagonistul, care îşi începe viaţa de licean la liceul Nishiura. Deşi cu un trecut deloc plăcut, care i-a distrus mai toată încrederea în sine, acesta continuă să dorească să joace baseball ca şi pitcher (cel care aruncă mingea). Este bine-primit în clubul de baschet al şcolii, unde-l întâlneşte pe Abe Takaya, cather-ul echipei (cel care prinde mingea - el se antrenează alături de pitcher şi are un rol important în meciurile de baseball). Alături de Abe şi restul echipei, Mihashi se antrenează cu dorinţa de a deveni campion (you don't say, sports anime). 
       Eu i-am dat lui Oofuri un 9 din toată inima şi îl apreciez exact pentru ceea ce este. Am să mă uit cât de curând şi la al doilea sezon şi-l recomand oricui vrea să vadă un sports anime bun.

Lovely★Complex

      De data asta avem o comedie romantică despre doi autoproclamaţi idioţi, care, normal, se concentrează pe idioţeniea relaţiei idioate dintre aceşti idioţi care trăiesc înecaţi în idioţenia idioţeniilor pe care le fac. Ohhh daa...! Asta nu înseamnă că e un anime rău, în niciun caz! 
      Koizumi Risa intră în forţă în prima vară a anilor ei de liceu prin...a merge la şcoală! Înconjurată de ceilalţi idioţi care n-au reuşit să-şi treacă examenele, suportă povara mersului la şcoală în iulie. Cu dorinţa puternică de a se îndrăgosti, Risei îi pică cu tronc colegul ei, Suzuki. Însă Risa are un metru şaptezeci, înălţime care o complexează, plus zero metode de cucerire şi la fel de mult curaj. Ce se va întâmpla când colegul ei, Otani Atsushi, un puştan complexat de faptul că are nici mai mult, nici mai puţin de un metru cincizeci şi şase, care, alături de Risa, formează ciudat poreclitul duo umoristic All-Hanshin-Kyojin, se oferă să o ajute să se cupleze cu Suzuki?
       Shit will happen, that's for sure. Normal că e evideeeeeeeeent ce se va întâmpla...sau? Who am trying to kid?!
       Îl aveam pe listă de muult şi cum zilele astea am avut timp, l-am văzut. E un anime foarte frumos, un puternic reprezentat al genului shojo şi al comediilor romantice, foarte bine făcut şi cu acea doză perfectă de sirop pentru sufletul meu. Daar, LoveCom mi-a reconfirmat că prefer romanţele mai mature, cu o doză de dramă şi cu o introspecţie ceva mai detaliată, cum ar fi Natsuyuki.
       Poveste se întinde aproape pe toată manga şi are o anumită inconsistenţă care mi-a gâdilat mie simţul logic - un episod de crăciun, apoi următorul hăt la anul nou şi apoi următorul două luni mai încolo hăăăt la valentine's day. Ştiu că astea sunt evenimente importante pentru cuplurile japoneze, dar...ăia practic n-au mişcat nimic în restul timpului? D'aia le-a luat ani să facă ce trebuiau să facă, duuuuh. Ignorând asta, LoveCom e un shojo tipiiiiic, dar bine făcut, cu un umor interesant [am râs de câteva ori, în rest a fost elementul care mi-a alungat plictiseala] şi cu iubiri drăguţe, copilăreşti, ca de liceu. Dacă vedeam asta acum câţiva ani poate îl percepeam altfel...şi totuşi, simţul meu e aceleaşi (adică Vampire Knight, unul dintre my all time favorites, e tot shojo, dar e dramăăăăăăă - concluzie, îmi plac dramele. Ştiam asta, dar...arrrgh!).
       Anime-ul e atât de vechi încât e făcut pe format de 4:3 (adică pătrat - cam aşa se diferenţiază anime-urile în creierul meu - alea vechi sunt de obicei pe format 4:3, chiar dacă n-au neapărat prea mulţi ani vechime), Grafica nu este nimic special, tipic shojo, cu genele alea fiecare la câte cinci milimetri distanţă şi toate elementele girly posibile. I mean please, îmi place că Risa-şi schimbă cam în fiecare zi modul în care-şi prinde părul. Exagerarea tipică în momentele comice care practic le-a rezumat expresiile la nişte linii a fost un element des folosit, nu că asta m-ar deranja, dar în LoveCom e o chestie care se întâmplă de cel puţin 3 ori în zece minute. Din punct de vedere vizual, opening-urile şi ending-urile mi-au plăcut, iar melodiile au fost ok, dar tooot bune de skip-uit. Şi seiyuu am recunoscut unul singur, pe Juunichi Suwabe (nici nu mă chinui să verific, siiiigur era el), că restul vorbeau în KANSAI-BEN.
        Ohhh daaa! Urechile mele de iubitor al limbii japoneze au fost mângâiate de acel dialect frumos pe care îl vorbea şi Yuya când era copil. Chestia care m-a uns cel mai mult pe suflet a fost 好きやねん (suki ya nen), unul dintre modurile în care se poate spune "te iubesc" în kansai-ben. Şi faptul că spuneau suki cu accent pe "u", nu cum se spune de obicei, cu un "u" semi-mut. ARRRRGHHH mah ears. Îmi place kansai-ben, l-am mai auzit sporadic până acum, dar faptul că am avut şansă să-l ascult, şi în modul clar în care se vorbeşte în anime, a fost un mare plus la experienţa mea cu limba japoneză (să vezi că mă duc acolo şi nu înţeleg nimic din ce zic, replica mea de bază o să fie "vă rog vorbiţi mai rar" =)) ). EEEEEH, na că se vede diferenţa - mereu accentul Risei mi s-a părut puţiiin forţat: seiyuu-ul ei este Okamura Akemi (ştiam că-i ştiu numele, a făcut-o pe Nami în One Piece...adică încă o face), este din Tokyo (no kansai-ben there biatches, ofc). Însă seiyuu-ul lui Otani, Nagata Akira (care, surprinzător, are două roluri mari şi late, unul fiind, ofc, ăsta), este din, ba-ba-ba-baaaam! Osaka. Adică regiunea în care se află oraşul în care locuiesc eroii din LoveCom. Şiiiii uite melodia aia care mi-a golit mie creierii mai devreme (acum 1000 de ani când am început postarea asta), care, guess what, e cântată în kansai-ben...de Yuya (adică Sebastian)! This is what i call bliss for my ears.     
        Bun, bun, buun, revenind la LoveCom (dacă vi se pare că mi s-a schimbat starea de spirit e pentru că am aşteptat după mama câteva ore să-şi facă un proiect).
        Personajele sunt...între enervante şi tolerabile, către latura tolerabilă pentru că, deh, au şi calităţi. Dar au defectele care pe mine mă sâcâie, dar am ignorat asta pentru că povestea a fost prea drăguţă. Şi foarte predictibilă, am uitat să menţionez asta. FOARTE. Şiiii totuşi, Risa...şi Otani m-au enervat din cauza complexelor lor (eu am trecut peste ale mele de ani de zile), însă m-au învăţat ceva nou: cum că uneori să fii al dracului de insistent poate da roade (eu mă dau bătută repede, în principal de lene). Mi-a plăcut să văd cum evoluează relaţia lor extraordinar de predictibilă, dar totuşi drăguţă. I mean Otani in love is so fucking cute because well yeah I adore blushing guys. Nu mă abţin de la spoilere pentru că...totul e atââââât de predictibil încât dacă nu vă evident deja, excuse me but you're kinda stupid.
        Deci, deşi mă repet, în LoveCom nu e vorba despre ce se întâmplă, ci cum se întâmplă. N-a fost un anime rău, eu i-am dat un 9 (notă mare, dar nu e de 8 şi Otani e prea cute) şi...nu ştiu dacă vreau să mă uit la încă un shojo sau nu. Şi aaaaaaaaaa daaa, undeva pe la episodul 15, a venit tata la mine în cameră şi a stat cu mine ceva timp. Nu ştiu cum a picat de a venit fix la o scenă d'aia cu emoţii and kisses and stuff (mereu ai mei vin la mine când văd sau ascult chestii ciudate, e ca un blestem, dar fiiix atunci!), and I felt kinda awkward, dar tata a fost atââât de cool. S-a bucurat pur şi simplu de ceea ce prindea el din anime (a râs melancolic ceea ce a fost puţin ciudat dar şi drăguţ) şi a fost funny când a fost nevoie să-i explic ce a luat foc, "nervii tipei ăleia" (Risei îi ieşea fum din creieri, la propriu). END OF STORY.

AMNESIA - Arashi no Sansou nite

        Shin, Touma, Ikki şi Kent, alături de eroina noastră şi Orion, fiind în vacanţă, se află într-o vilă din provincie. Ploaia şi vântul puternic fac contactarea oricui din afară imposibil, astfel că telefoanele nu funcţionează şi singurul lucru care luminează nopatea sunt fulgerele care, probabil, aduc la lumină şi silueta unui străin care s-ar putea afla pe partea cealaltă a ferestrei. Oare această apriţie va dezlănţui o furtună şi în acea vilă, sau toate evenimentele ciudate care vor urma sunt doar un şir de coincidenţe?
         *Insert evil Ukyo laugh here* Arashi no Sansou nite este un DRAMA CD (...poveste ascultată, cel mai simplu spus) inspirat, pentru unii, evideeeent, din jocul otome AMNESIA (because, biatches, the base is the game, not the anime). Are vreo oră, o poveste interesantăăă şi efecte extreme asupra urechilor mele. Păăăăăcat că Ukyo n-are multe replici! Dar alea care sunt, sunt orgasmice
         Povestea este interesantă!  I mean verrrrry intrrrresting! Personajele din Amnesia sunt puse într-o situaţie la care nu mă aşteptam. Se pare că eu şi Ikki gândim la fel, pentru că face el un comentariu în prolog: "situaţia asta nu vă aduce aminte de filmele de groază?". Păcat că nu s-a sfârşit cu nişte sânge! Ukyo, what the fuck where you doing, it was your job!
         Există o doză de fanservice creată din prostia foarte enervantă eroinei: adică cum să te arzi, apoi să te tai şi apoi să cadă un copac pe fereastră fix pe lângă nasul tău?!...De ce n-a căzut peste ea?! ARRRRRRGH! N-o urăsc în general, dar acum nu ştiu ce am cu ea. Are o doză de mister, care la final se dovedeşte a fi ceva tipic (they couldn't kill anyone, duuh), daaar totuşi e mister şi nu e rău făcut. În principal, aceeaşi atmosferă plăcut de sinistră ca şi în Amnesia. Şi Ikki care plânge când taie ceapă! Fanservice, who doesn't love it?! Me, when it's boobs.
         Am înţeles ceva gen...80% din cuvinte. Şi când n-am înţeles, am prins sensul din context. Am învăţat şi un cuvânt nou, 挑発 (chouhatsu), care înseamnă "provocator" şi care e folosit pentru a-l descrie pe Ukyo. Oh daa! pentru că acel cuvânt poate fi înţeles şi într-un mod erotic, dar e ironic că în Drama CD e folosit cu sensul lui propriu-zis. So let's just say I'm fucking proud of my japanese skills. Dar n-aş fi în stare să traduc cum trebuie...limba o percep, în mintea mea, foarte bine, dar când e vorba de a o transforma în română, ne rupe firul.
         Seiyuu sunt, pentru Shin - Tetsuya Kakihara (Amaimon în Ao no Exorcist - acum că ştiu mult mai bine japoneză, are atâta sens că pe Amaimon îl cheamă cum îl cheamă! tipul adoră dulciurile şi numele lui înseamnă "chestii dulci", şi Simon in Tengen Toppa Gurren Lagann), Touma - Hino Satoshi (Sai în Naruto Shipppuden şi Sakai Yuuji în Shakugan no Shana), Ikki - Taniyama Kishou (Tsukimori Len în La Corda D'oro şi Natsuki Shinomiya în Uta no Prince-sama; currently listening to Ikki flirting to the heroine), Kent - Ishida Akira (Gaara în Naruto şi Okazaki Shinichi în Nana), Ukyo - Miyata Kouki (some amazingly and truly wild uke in a BL game i played Tsuchiya Kouta în Baka to Test).

         Şi, pentru că merită menţionat, am vrut să citesc manga Soul Eater. A trecut un an de când am văzut anime-ul şi am zis că ar fi timpul. Însă am lăsat-o baltă după primul volum din două motive: mă stresa ecchi-ul (nu foarte mult, dar îmi amintesc că în anime nu era deranjant, sau deloc) şi am stat şi m-am gândit..."am eu chef să citesc un shonen în contextul în care nu mă omor după lupte ilustrate şi ştiu că, oricum, cumva, binele va câştiga?". Nu. Simt că mi-aş pierde timpul cu ea. În schimb, am să mă apuc cândva, vreau să las să treacă nişte timp ca să uit ce s-a întâmplat în anime, de D.Gray-man, care e făcută de o femeie, deci trebuie să fie bună. I mean more Kanda cannot hurt. And more Allen.

Am avut timp de toate chestiile astea pentru că am prins o graţioasă răceală. N-am mai strănunat atât de mult în viaţa mea...de câte 3-5 ori într-o oră, cred.
Şi, AH MAH PAIN, mama are de făcut acel proiect mai devreme menţionat, ceva destul de complex, până sâmbătă. Credeam că am scăpat de durerea de a avea un singur calculator în casă...! Mă doar numai când mă gândesc la preţiosul meu timp...dus...precum porumbeii la o nuntă...
Mi-a luat mai puţin decât credeam să găsesc antichitatea asta printre peste 1000 de poze.
Happiness >.<

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top