Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

vineri, 8 februarie 2013

The crazyness of normality

Când monotonia
te ameţeşte

        Nu am nevoie de oricine, am nevoie doar cei care au nevoie de mine. Poate că-mi va fi greu să-i găsesc, să-i recunosc alături de mine şi să-mi dau seama că am nevoie de ei, dar probabil şi pentru ei va fi la fel. Până în ziua în care ne vom putea înţelge prin natura unui zâmbet, voi învăţa să închid ochii când nu am nevoie să simt răutatea oamenilor şi să-mi deschid sufletul celor care merită să-l cunoască.
           Îmi place de mine când sunt optimistă. Îmi place de mine mereu, oricând. Ohhhh da, eu oricum sunt mereu optimistă.
           Săptămâna asta s-au întâmplat multe, dar nimic atât de important încât să-mi aduc aminte. Am primit multă ură pe care n-am ştiut cum s-o trimit înapoi, am păstrat-o în mine şi am încercat s-o ard, dar nu va fi vina mea dacă într-o zi [printr-un miracol!] se va întoarce de unde a pornit.
            Marţi am primit o veste care m-a uuuuns pe suflet. Am trecut pe municipiu la olimpiada la română. E prima dată în viaţa mea când se întâmplă asta [am fost foarte aproape în clasa a 8a] şi sunt mândră de mine, am avut mare încredere în lucrarea aia de şapte pagini [scriu larg] pe care am scris-o în două ore jumate săptămâna trecută. Daaaar asta înseamnă mai mult de învăţat, cărţi de citit, crap to do and less anime. De anime găsesc eu timp oricum.
            La şcoală...astăzi stăteam şi mă gândeam, într-o oră de franceză în care lumea socializa şi se distra, iar eu stăteam cuminte în bancă şi ascultam muzică [Ana la fel], de ce eu nu pot să socializez aşa frumos cu colegii mei. N-am nici un fel de relaţie cu marea majoritate a clasei, ca să fie clar. Şi apoi mi-a venit în minte distracţia de care am avut parte ieri cu specimenele astea superioare şi bine educate [inclusiv familiarizate cu metoda prăjitului de cartofi în ceaun, dar fie] ale generaţiei mele. Specimene, evident, superioare celor din clasă. I don't wanna be mean, but...
            M-am jucat yaoi [upcoming post], am fangirluit cu Misaki şi Koori, mi-am creat program de somn [mă trezesc automat cu câteva minute înainte de ceas, fuck yeah!] şi am făcut o grămadă de nimicuri care la vremea lor erau importante, dar acum cine-şi mai aminteşte?
            Am suportat nervii alor mei şi nervii dintre ei şi mi-am dat seama că nu am ce să le mai fac că ei înşişi nu vor să se schimbe. Mâine mă duc la curs de japoneză, am a crapload of homework şi deja nu mai am randament la ora asta, aşa că mă voi trezi mâine ca s-o fac. Oh, m-am jucat Rage Wars şi l-am terminat pe tot în câteva ore. Unul dintre puţinele jocuri care nu e visual novel la care sunt şi eu bună.
         PSYCHO-PASS a ajuns undeva pe la apogeu şi acum devin conştientă că se termină [NUUUUUUU], iar în rest sunt cooonstant în urmă cu anime-urile de sezon. La primăvară îmi fac lista şiiii mai mică. 

Happiness >.<

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top