Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

marți, 12 februarie 2013

Extra terrestrial Biological Entities

         Lumina începutului a strălucit peste lumea ce se zbătea încet între regretul distrugerii şi infinitatea iubirii. Înconjurată de un foc de iluzii ale dorinţelor, ploaia de lacrimi a realităţii a lovit-o cu putere, trezind-o la viaţă. Când viciul a devenit frumuseţe şi dorinţa a devenit graţie, era deja prea târziu. Dragostea a lovit puternic, precum o furtună ascunsă de aparenţele echilibrului, aprizând în urma ei nenumărate mistere. Într-un univers în care sentimentele şi-au pierdut sensul printre gesturi minore, neînţelese, despărţirea s-a transformat în recunoştinţă. Printre ruinele unei promisiuni despre care nu se ştia dacă era nevoie să fie păstrată, cerul a deschis un drum către amintirea acelei iubiri pierdută printre milenii, şi totuşi neuitată. Şi enigma miliardelor de sentimente s-a pierdut, purtată de cântecul despărţirii.
         Este ca o vrajă, albumul ăsta. Pe lângă ceva legat de GRANRODEO, va fi unul dintre primele CD-uri care ajung la mine în mână cât de curând. Dacă am de gând să dau banii  pe el, să-mi rod unghiile o lună de zile până vine comanda din China şi să merg până în partea aialaltă a oraşului ca să-l ridic de la poştă, vă daţi seama cât mi-a plăcut?! ME WANTS.
     Numele ăla e foarte cool, nu? Extra terrestrial Biological Entities [Doamne îi scrisesem numele greşit...CUM AM PUTUT! I am ashamed of myself] este primul şi momentan singurul album al grupului japonez de muzică...pop, dance, techno, amazing eargasms, nu ştiu cum s-o categorisesc, aşa, grupului numit EGOIST. Am scris o grămadă despre ce înseamnă EGOIST în postarea despre ce-al de-al treilea single al lor, Namae no Nai Kaibutsu, dar am să precizez şi acum informaţiile principale în legătură cu grupul. Mai ales că acum informaţiile sunt mai bine închegate în capul meu.
         EGOIST este un grup muzical creat ca şi paralelă reală a grupului fictiv prezent în seria anime GUILTY CROWN, a cărui solistă este protagonista feminină a anime-ului, Yuzuriha Inori. Primele două single-uri ale grupului, "Departures ~Anata ni Okuru Ai no Uta~" şi "The Everlasting Guilty Crown" au folosite ca ending şi, respectiv, opening pentru anime în sine, iar imaginea clară a membrilor şi/sau vocalistei grupului nu există, aceasta fiind înlocuită de imaginea lui Inori pe post de vocalistă. Vocalista este cunoscută sub pesudonimul de "chelly", iar muzica grupului este compusă şi scrisă de ryo, la bază compozitorul şi scriitorul grupului supercell, cunoscut pentru melodiile lansat folosind Hatsune Miku, precum "World is Mine" şi "Love is War", precum şi single-uri precum "Kimi no Shiranai Monogatari" [folosit ca ending pentru seria anime "Bakemonogatari"] şi "Utakata Hanabi" [folosit ca al 14-lea ending -şi informaţia asta am ţinut-o bine minte de doi ani de zile- pentru seria Naruto Shippuden]. Cel mai...interesant, relativ amuzant şi puţin ironic lucru e că site-ul celor de la EGOIST arată cam aşa: egoist-inori.jp.
         Buuun, acum că am depănat tona de informaţii relativ nefolositoare în viaţa de zi cu zi şi pe care oricum nimeni nu va ştii să le corecteze, informaţii reţiune neintenţionate şi din pur interes [ce vreau să zic e că am demonstrat încă o dată că omul învaţă fără probleme când vrea], să trecem mai departe.
         Albumul, lansat undeva anul trecut, este o minunăţie [v-aţi prins până acum, ştiu]. Are un sunet relativ constant, armonios, putând fi împărţit în două părţi aparent distincte, şi care totuşi se leagă frumos una de alta. Şi când eu mă chinuiam să-l etichetez cu un gen, wikipedia îmi trânteşte "j-pop". Ceea ce e dureros de adevărat, pentru că până la urmă, tot muzică pop e, dar nu este acea muzică la care te gândeşti când zici pop, pentru că e J-POP. If you fucking know what I mean, because I know I don't. Tot ce pot spune e că nu e acel gen de pop pe care-l cântă Britney Spears. Reeeevenind.
       Muzica lor poate fi descrisă ca fiind un amestec între blândeţe şi energie, pornind de la cântece puternice, cu ritmuri sintetice, apoi la diverse ritmuri alerte care mie personal îmi insuflă energie, până la balade relaxante sau puţin dramatice, toate exprimând sentimente nu neapărat complicate, şi totuşi intense. This talk is gettin' classy, I like that. Am observat aici nişte influeneţe de care eu n-am mai dat în muzica lui ryo până acum [şi am ascultat o mare parte din ce a creat el, cred], şi anume ritmuri sintetice, cu tente dance. Bineînţeles, folosite într-un mod foarte deştept, fiind ca o desfătare pentru simţurile mele, ceea ce mi-a făcut respectul şi admiraţia pentru ryo, şi-aşa foarte mari, să mai urce o treapă pe scara către absolut. Să se ştie că ryo este un tip.
          Am zis deja că el scrie versurile. Şi nici albumul acesta nu-i o excepţie - toate melodiile sunt scrise de el. Şi asta se simte, sincer [ar fi ciudat dacă s-ar găsi aici şi Namae no Nai Kaibutsu, care e la cu totul alt pol faţă de melodiile de pe albumul ăsta - naiba să mă ia dacă-i scriu numele că e imens şi mi-e cumva să-l scurtez]. Versurile melodiilor, deeci, merg pe aceeaşi linie, principalul subiect pe care-l prezintă fiind iubirea, în toate ipostazele ei, apoi se întâlneşte motivul universului, motivul realului şi alte chestiuţe interesante.
          Vocalista are o voce...fină, să-i zicem. Nu mi se pare că ar avea neapărat o voce care să vibreze, puternică. Are un timbru similar cu cel al vechei vocaliste de la supercell, Yanagi Nagi, deşi cea din urmă are o voce ceeeva mai puternică. chelly reuşeşte însă să cânte impecabil diversitatea de melodii care compun albumul acesta, rămânând în acelaşi timp naturală [adică nu pare să se forţeze]. Am impresia că vocea ei sună ceva mai pătrunzător atunci când are de cântat note înalte [asta se întâmplă la foarte mulţi cântăreţi, dacă stăm să ne gândim], dar nu are probleme nici cu note ceva mai joase. E bună tipa, ce să mai. Şi faza e că are undeva în jur de 18 ani şi habar n-am ce soi de antrenament vocal [nu că melodiile pe care le cântă ar fi neapărat grele - am impresia că ryo ştie ce să compună în funcţie de vocea cu care lucrează].
           Din punct de vedere vizual, albumul, zic eu, nu se ridică la nivelul sunetului. Coperta este, normal, o ilustraţie cu Inori [făcută de cineva cunoscut sub pseudonimul de redjuice, ilustrator pentru supercell şi cel care s-a ocupat de ilustraţiile şi de design-ul personajelor din Guilty Crown], foarte interesantă de altfel, potrvită cu starea generală a albumului. Puricând netul, am dat şi de DVD-ul care vine cu albumul [l-aş cumpăra, dar a fost ediţie limitată, ca o mare parte din DVD-urile japoneze venite cu albume] şi am fost relativ dezamăgită când am văzut numai animaţie şi o tonă de Inori, dar apoi mi-am amintit ce e defapt EGOIST şi m-am bucurat de videoclipuri. Până la urmă, Guilty Crown îmi lace foarte mult.
           Acestea fiind spuse, ca de obicei, pe rând:


 1. 原罪の灯 [Genzai no Tomoshibi] - Lumina timpului va deveni viaţă. Titlul se traduce ceva de genul "lumina păcatului iniţial". Este o minunată introducere pentru album, melodie în care tot ce se aude este vocea lui chelly şi o chitară acustică. Şi versurile, dar sunetul, mai ales, îmi inspiră un soi de geneză.
 2. The Everlasting Guilty Crown - Numai prin a-ţi recunoaşte greşelile poţi înţelege iubirea. După versuri, este evident că melodia a fost scrisă pentru Guilty Crown, acestea fac referire la un zbucium între iubire şi putere, dorinţa de iubire şi dorinţa de putere, lucru ce se naşte din suferinţă. Aici intră în scenă ritmurile alea sintetice de care vă spunem, amestecate frumos cu sunete vioară şi pian. Este un cântec puternic, dacă ar fi să mă exprim not so classy, aş zice că bubuie, sau face creierii să bubuie, cum vreţi. Cât despre videoclip, cel care vine cu albumul este o versiune de un minut jumate [adică bucata folosită în anime] cu Inori făcută frumos în 3D şi cu diverse motive abstracte aruncate pe acolo. Prefer opening-ul anime-ului, sincer, deşi Inori arată bine [normaaal].
 3. Extra terrestrial Biological Entities - Aprinde focul din visele mele cu existenţa ta. A doua melodie cu ritmuri sintetice şi sunet dance a albumului, şi una dintre preferatele mele. Contrastând cu The Everlasting Guilty Crown, această melodie e mai relaxantă, insuflă un alt soi de intensitate, sunetul curge ca şi cum ar fi predestinat. Sunetul este, am impresia, total sintetic. Versurile descriu [şi creează] o stare de feerie, aici se exploatează în mod subtil, puţin subînţeles, motivul universului, descris şi parcurs prin intermediul visului.
 4. 雨、キミを連れて [Ame, Kimi wo Tsurete] - L-am simţit prin ploaia care lovea oraşul. Titlul se traduce "Ploaia, pe tine te aduce" şi descrie foarte bine melodia. Versurile sunt foaaarte drăguţe, descriu doi iubiţi, din punctul de vedere al celui care cântă [naraţiune subiectivă], în timpul unei ploi. Privind un oraş lovit de ploaie, cei doi se ţin de mână [e folosită sintagma asta de n ori în cântec], timpul se opreşte şi totul se concentrează pe sentimentul transmis de căldura acelei mâini în mijlocul ploii reci. Frumos e că apogeul melodiei se simte în momentul în care un tunet se aude în depărtare. Sunetul este la fel de realist precum natura versurilor şi situaţia prezentată de acestea - pare a fi un ansamblu tipic de baterie, bas şi chitară electrică, cu un sunet relativ moale, care se intensifică gradul.
 5. Lovely Icecream Princess Sweetie - Iubirea e ceva ce nu se poate gusta numai odată. Aceeeesta este, evident, un cântec despre îngheţată. N-aş vrea să vă spun cum l-am interpretat eu, n-aş vrea să vă creaţi o prejudecată în legătură cu melodia, daaaar ăsta e blogul meu. I do whatever shit I wanna do here. Titlul ăla...mi-a plăcut, sincer, mi s-a părut interesant şi drăguţ [atât de dulce că ustură]. Când am auzit melodia [normal că n-am înţeles versurile din prima] am văzut frill-uri roz, ruj [se pomeneşte de el pe acolo] şi un răsfăţ general. Când mintea mea coruptă a perceput un vers care suna ceva de genul "de ce atunci când gust una, aş vrea mai multe?" în halul ăsta de mod "atunci când te căsătoreşti ai să poţi s-o faci din plin, de ce ţi-o doreşti?". Cum ar zice Anna: "punct.punct.punct...". Până am căutat traducerea versurilor, am trăit cu impresia că melodia ar fi o parodie deşteaptă la adresa dorinţei fizice. Şi totuşi, îmi place, e una dintre preferatele mele [you don't say]. Melodia în sine e rapidă, energică, foloseşte chitări, şi ascustică, şi electrică şi multe englezisme pe acolo [când zice "kiss me, kiss me", ce era să înţeleg?]. Daaaar, până la urmă prezintă în mod subtil, deştept, cu multe...hai să le zicem onomatopee [japonezi au multe pentru a exprima diverse stări, cum ar fi "doki doki"], povestea simplului contact dintre nişte buze şi o îngheţată.
 6. 手遅れ [Teokure] - E deja mult prea târziu. Titlul melodiei se traduce "prea târziu". Şi avem parte de ceva care mie îmi sună a duuuuuuuuubstep. Şi e foarte mişto, sincer. Se ignoră caracterul repetitv al versurilor, care dezvoltă un pic cuvântul ce formează titlul. Accentul e oricum pus pe ritmul...ştiţi şi voi cum sună dubstep-ul, n-am chef să mă gândesc la un cuvânt care să-l descrie. Dar uite că a venit - ameţitor. Ritmul în sine, plus cuvintele alea şoptite în fundal. Se modernizează şi japonezii, ce să mai [defapt de la ei începe modernizarea].
 7. LoveStruck - Nu am nevoie de altcineva care să mă ţină trează noaptea. Şi mă refeream la faptul că aş sta trează până dimineaţă gândindu-mă la un anume idiot, nu la orice altceva o minte perversă ca a mea ar fi înţeles. Titlul descrie foaarte bine cântecul, care este, evident, despre un crush [sau kataomoi, în japoneză]. Sau acel moment din viaţa unei persoane în care centrul universului devine o anumită altă persoană. Cântecul e drăguş, versurile sunt interesante.
8. Ce que j'aime ~inori no kyuuzitu~ - I like everything that is likeable. Asta e singura melodie în care mi-o pot imagina pe Inori cântând, sincer. Versurile sunt o mulţime de stări şi întrebări copilăreşti, iar muzica îmi aminteşte de efectele sonore din jocurile video vechi.
 9. 想いを巡らす100事象 [Omoi wo Megurasu 100 no Jisho] - "Lacrimile nu sunt ceva ce trebuie arătat altor persoane". Titlul melodiei se traduce "cele 100 de evenimente care înconjoară sentimentele", sentimentele fiind probabil iubirea aici. Dar melodia nu-i o numărătoare, în niciun caz. Este o baladă liniştitoare care descrie tot soiul de incertitudini şi aşteptări legate de viaţă. Vocea lui chelly, aici cu un ton simplu, dar finuţ, este acompaniată de o simplă chitară acustică. Versurile sunt absolut superbe şi, cum am am zis, ilustrează o gamă largă de stări şi momente întâlnite în viaţă, legate strâns de iubire. Odată cu melodia aceasta începe seria mea de cântece de noapte bună.
 10. この世界で見つけたもの [Kono Sekai de Mitsuketa Mono] - Iubirea ta a fost tot ce destinul mi-a furat. Titlul se traduce "lucrul pe care l-am găsit în această lume". Este un cântec de iubire pură, nu adresată neapărat unui amorez, urmată de o despărţire inevitabilă. Descrie nişte sentimente nedeterminate, despre care nici nu se pare că s-ar dori să fie cu adevărat definite. Şi această melodie este o baladă, la fel de relaxantă ca cea precedentă, dar, după părerea mea, mai încărcată emoţional. Se introduce cu un frumos aranjament de viori, apoi trece la un sunet parţial sintetic, mi se pare.

 11. Planetes - Voi trece peste oricâte lumi va fi nevoie pentru a te regăsi. Titlul aşa se scrie, şi nu cred că e o greşeală [deşi la câtă engleză ştiu japonezii în general, e posibil]. Este favorita mea absolută de pe acest album. Şi asta e ironic, pentru că atunci când am auzit-o prima dată acum câteva luni de zile, într-o OVA Guilty Crown, nu m-a mişcat cu nimic. E una dintre acele melodii, care mă farmecă a doua, a treia, sau a cincea oară când o aud, şi după aceea nu mă mai satur de ea, devine inalterabilă. Este o baladă...hai s-o numim milenară fiindcă i se potriveşte, care spune, în mod indirect, povestea unei iubiri ce parcurge timpul şi spaţiul. Versurile sunt atât de superbe încât le-am învăţat pe de rost cu tot cu traducere; apare imaginea mării, una dintre motivele mele preferate: "Sentimentele pe care nu ţi le-am putut transmite, le-am scris în nisip şi valurile le-au şters". Se întâlneşte iarăşi motivul universului, versurile fac trimitere la acesta prin intermediul cerului şi stelelor [se foloseşte minunatul polisemantism, precum şi citirile diverse ale kanji-urilor]. În mintea mea cântecul mi s-a părut a fi un mesaj trimis dintr-o dimensiune fără timp şi spaţiu, sau o invocare nostalgică a trecutului [versurile sunt în principal la trecut]. Câtecul e atât de simplu, şi totuşi atât de plin de sentimente - vocea blândă, de data asta caldă, a lui chelly este acompaniată de un pian şi nişte ritmuri sintetice, totul pe o tonalitate mai gravă decât restul albumului, ceea ce face notele mai înalte să pară mai puternice. Am să iubesc cântecul ăsta pe vecie. Cântecul a fost folosit pentru OVA-ul Guilty Crown: Lost Christmas, un mic episod făcut în principal pentru a face reclamă la visual novel-ul cu acelaşi nume pe care am de gând să-l joc foarte curând. Pe DVD-ul albumului se găsesc două clip-uri care au ca fundal melodia asta, unul fiind un aranjament cu scene cronologice din Guilty Crown - nu foarte bine sincronizat cu melodia, care e o baladă, anime-ul fiind plin de acţiune - ceea ce m-a făcut să-mi simt ochii umezindu-se, că doar seria aia a fost o dramă distrugătoare. Al doilea clip a fost un soi de prezentare a jocului mai sus menţionat.
 12. Departures ~あなたにおくるアイの歌~ - Tot ce-ţi mai pot lăsa e un cântec. Titlul se traduce: "cântecul de dragoste pe care ţi-l dăruiesc". Melodia a fost folosită ca ending pentru Guilty Crown, motiv pentru care pentru ceva timp n-am putut-o percepe ca fiind parte din album - pentru că o ascultasem deja de multe ori, albumul pentru mine se termina cu Planetes. Cântecul este o altă baladă relativ complexă [acum că stau să ascult ce se aude în spatele vocii, inclusiv nişte viori pe care nu le auzisem, e mai complicat decât credeam]. Versurile descriu regretul unei iubiri pierdute [are legătură cu anime-ul], prin nostalgia amintirii unor gesturi precum îmbrăţişările şi sentimentele frumoase ce vin odată cu acestea. Nu ştiu dacă e un cântec bun pentru a încheia albumul, Planetes mi se pare mult mai potrivit, dar oricum fără Departures, albumul nu ar fi fost complet. Cu el, bineînţeles, se termină seria mea de cântece de noapte bună. Pe DVD cântecul are un videoclip interesant, un amalgam al ending-urilor din anime [fiecare ending care a avut Departures ca temă a fost un pic diferit, cu detalii referitoare la episodul din care face parte], care a prezentat în mod subtil evenimentele din anime, în mod cronologic.


         Aceste patru balade care mi-au adus mie somnul timp de câteva săptămâni îmi amintesc de alte patru balade care făceau acelaşi lucru vara trecută, şi anume Last Dance '06, 2 of Us, Kimi e no Love Song şi Bird, care vin în această ordine pe albumul 2U al lui Matsushita Yuya.
      Consider Extra terrestrial Bilogical Entities o capodoperă [nu e total desăvârşită, dar e foaaaarte aproape], şi îl recomand absolut oricui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top