Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 6 februarie 2013

Dreaming of salvation

 Sau
Sayuuki in Dreamland

         Farmecul acestei viziuni ireale, şi totuşi atât de posibilă, este ascuns tocmai în această posibilitate. Nu este nevoie să credem că poate fi real, ci simplul fapt că ne-am dori să fie real face ca vraja să fie mai mult decât o mică, scurtă şi efemeră strălucire. Lovindu-ne de propriile slăbiciuni, fiind înconjuraţi de propriile dorinţe, sfidăm timpul şi spaţiul în căutarea unei împliniri neterminate şi neexprimate. Un moment de libertate în care noi guvernăm peste libertate.
      În ultimele două zile mi-am amintit visele pe care l-am avut. Ceea ce nu se întâmplă des. În această postare merg pe teoria că eu, personal, visez în fiecare noapte, dar nu-mi amintesc ceea ce visez - cel mai probabil pentru că sunt obosită. Vorbea Dan[isnotonfire] - un youtuber englez foarte tare - o dată despre cum îşi făcuse el de mult timp un "dream diary", lucru la care m-am gândit şi eu de-a lungul vieţii mele, dar nu l-am făcut, probabil din lene şi pentru că nu vreau să trăiesc în vise. Mi-ar fi milă de mine. 


     Am visat, bineînţeles, chestii ciudate, parţial fără sens, preluate din dorinţele/fricile mele. Şi din anime-urile pe care le-am văzut, ceea ce e amuzant. Ieri am visat ceva care, după ce m-am gândit vreo trei secunde, a fost influenţat din D.Gray-man; nu-mi amintesc clar, şi oricum a fost ciudat, dar fugeam, alături de câteva alte persoane fără faţă [ca mai toate persoanele din visele mele, nu le văd niciodată feţe, dar le simt şi uneori recunosc, chiar şi parţial, prezenţa], urmăriţi de cineva. Ne aflam într-un loc care mi se părea cunoscut, dar pe care nu-l recunoşteam. Am decis să fug şi să mă ascund undeva, dar se pare că am fost prinsă şi omorâtă, n-am văzut nimic extrem, nici măcar vreo lovitură, tot ce ştiu e că m-am văzut la pământ, apoi m-am...transferat, practic, într-o altă persoană, care fusese până atunci acolo, care nu era eu, dar care în acel moment devenise eu. Am zâmbit în acel mod calm, împăcat, şi totuşi trist, simţind pierderea despre care nu făcusem nimic pentru a o face evitabilă a camaredei mele. Deci nu eram conştientă, în vis, că eu eram cea care nu mă salvasem pe mine. Ceilalţi probabil reuşiseră să fugă, trăgând după ei acel ceva ce ne urmărea, iar eu rămăsesem în urmă. Un alt camarad fusese lovit, însă el era mai important pentru soarta acelei situaţii [proabil lumi, defapt], astfel că am ales să-mi dau viaţa printr-un ritual foarte ciudat care însemna practic consumarea unor cartofi care de mine erau iniţial percepuţi ca fiind foarte scârboşi, dar care nu aveau defapt niciun gust, salvându-l astfel pe cel care trebuia salvat. Ooooooohkay...

       Aaaazi [refreshing brain]...am visat că eram cântăreaţă. Ohhh da şi uite cum o dorinţă puternică e materializează într-un vis. Faza eeee că am visat că mă aflam într-un loc în care m-am mai aflat o dată într-un vis. Şi acum îmi amintesc visul acela, pe care l-am avut acum câteva săptămâni, care presupusese o oscilare relaxată între dimensiuni [eram conştientă că ţopăiam din lume în lume], pornind de la un soi de mall localizat într-o incintă cu impresie de peşteră care era defapt doar o curbă mare, în care se afla un magazin Sephora şi care era, în principal, gooooool, la un deal jegos pe care mă alergau nişte câini [ciudat, mie nu mi-e frică de câini], apoi la o curte curată, drăguţă, goală, care părea să fie a unor bătrâni, apoi o incintă care părea a fi un club legat de un bar şi care se ţinea un live or smth şi oamenii acolo mă cunoşteau dar eu nu, apoi o staţie de metrou ce era defapt o amestecătură a metroului din Bucureşti în care eram cu cineva [bamf!] şi ne pierdusem şi nu ştiam ce metrou să luăm. În final ne-am urcat în metrou şi în vagoane erau tot soiul de hipsteri, din care făceam parte şi noi, şi se ţinea un concert în metrou, pe care, misterios, îl auzea toaaată lungimea metroului şi după ne-am dat jos din metrou cu intenţia de a ne urca din nou şi apoooi nu-mi mai amintesc şi nu cred că a mai fost ceva. Mişto, nu? [lol] Sayuuki in WHAT THE FUCK-land.

       Buuuun, am visat că eram cântăreaţă. Mă aflam în acel club/bar, care arăta foarte mişto, cu scări în spirală relativ ameţitoare, cu nişte găuri prin pereţi prin care se găseau sticle de vin, cu o sală înaaaaltă cu pereţi din piatră pentru concerte şi cu un perete pe care se proiecta un videoclip mişto cu o melodie tare a unor tipi care se aflau lângă mine. Şi pe care eu, ca înainte, nu-i cunoşteam, însă ei mă cunoşteau. Ciudat e că nu m-am întrebat niciodată de ce sunt acolo îmbrăcată aşa frumos [cu geacă de piele şi fustă cu acea formă pufoasă precum cele din tul, dar mai mişto, totul negru]. Am întrebat ce e cu videoclipul de pe perete "aţi scos o melodie nouă?", "da' normal, nu-ţi aminteşti?", însă nimeni nu s-a întrebat de ce nu ştiam eu melodia aia nouă deloc. Şi baaaamf! element furat de la Amnesia [anime],  inconştient, bineînţeles. Ne-am urcat pe scenă, eu fără nici un stres, ca şi cum era ceva normal, însă când am auzit ce a început să se cânte m-am blocat, uitasem versurile, astfel că personajul din stânga mea, chitaristul [normal, eu mereu văd chitaristul în stânga în fanteziile mele], un tip de altfel relativ interesant dar cu nimic atractiv [avea părul cârlionţat frumos, negru şi o figură cunoscută] a început să-mi spună pe buze versurile, pe care, ciudaaat, le înţelegeam şi puteam cânta, deşi cu pauze şi, în general, în mod inconsistent. Niiiiimeni n-a zis nimic, nu s-a plâns cu nimic, nu a observat nimic. Şi acum realizez că visele mele, concentrate în general pe mine însămi, sunt închise într-o lume în care niciuna dintre acţiunile mele nu este pusă la îndoială. Singurul mister, care mister va şi rămâne, este cum am putut cânta eu o melodie fără probleme după ce o auzisem o dată?! Asta fiind doar una dintre infinitele dovezi ale inconsistenţei viselor mele.

Happiness >.<
         



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top