Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

duminică, 10 februarie 2013

Cântecul imaginilor

Îmi umple simţurile
cu milioane de culori

       Probabil că viaţa s-ar putea asemăna cu o pictură, sau mai bine zis cu procesul creării unei picturi. Pânza albă, care, până ajunge să reflecte lumina caldă a culorilor armonizate într-o construcţie care nu trebuie neapărat să aibă sens, poate fi acoperită de lacune conturate monocrom sau de pete, linii şi umbre care o vor aparent distruge. Rezultatul probabil că nu va mai fi ceva perfect, însă munca, atenţia şi timpul investite vor crea o piesă care va străluci mai frumos decât orice frumuseţe imposibilă a perfecţiunii.
       În această săptămâna care a zburat pe lângă mine, ca de altfel timpul în general, mi-am pierdut timpul şi făcut creierii să scânteieze cu diverse nimicuri extraordinare. Nimic n-a fost atât de spectaculos încât să merite o postare proprie, dar nici atât de mediocru încât să nu fie menţionat.


       În materie de muzică, după ce am terminat cu Extraterrestrial Biological Entities, pe care l-am menţionat de n ori şi pentru care mă lupt cu lenea mea ciudată pentru a scriu o dată postarea aia nenorocită. Albumul ăla e genial. Aşa, după el am vrut ceva diferit. Eu mereu vreau ceva diferit, dar în fine. Mi-am amintit că n-am ascultat de muuult muzica lui yuyoyuppe, mai precis de aproape un an, şi mi-era dor de stilul lui. Yuppe este un producător - utaite [cei care fac cover-uri după cântece cântate de vocaloizi] care are un talent extraordinar în a compune şi scrie cântece metal/hard rock. Am ascultat albumul Solitude Freak, unul dintre cele mai vechi, lansat undeva prin 2010. În el Yuppe foloseşte, dacă nu mă înşel, pe Megurine Luka [în registrul ei acut, consacrat probabil de muzica lui Yuppe] şi Hatsune Miku. Uite cam aşa arată tracklist-ul, cu melodiile cântate de Luka în roz şi cele ale lui Miku în turcoaz [sper să nu mă înşele urechile]. Mai toate melodiile se găsesc pe youtube.

01. -ELIS-
02. Palette
03. 「S」
04. Answer
05. Gift
06. Hope
07. Despair
08. Final Reason
09. 破壊衝動と生命についての考察
10. Lost story
11. 陽だまりの詩

12. EMPTY
13. You and beautiful world


       Albumul este constant, nu există, în mare, melodii mai bune decât altele. Printre favoritele mele se numără Answer, Gift şi Hope, dar sunt la o înăţime puuuţin mai mare decât celelalte pe scara din mintea mea. Albumul are toate elementele tipice muzicii lui Yuppe: sunetul greoi, ritmurile sintetice, aranjamente superbe la pian [oi fi fost eu neatentă, arareori am auzit în muzica lui solo-uri de chitară] şi screamo-ul. Mai puţin ca în Planetary Suicide, dar destul încât să se face simţit şi să mă facă pe mine să mă simt nostalgic. Pe acest album se află unele dintre cele mai populare piese compuse de Yuppe, printre care sunt Palette, Hope şi You and beautiful world. Ultimele două, dintre care o versiune acustică a lui Hope, se găsesc şi pe album MISERICORDIA, unde auzim vocea superbei Hanatan. Prefer versiunea ei pentru You and beautiful world, deşi şi originalul este frumos. N-am ascultat multă muzică cu vocaloizi, dar am ascultat de curând câteva melodii ale celor de la supercell [Hatsune Miku - World is Mine sau Love is war] şi vocea lui Miku mi s-a părut acolo mai clară, mai bine scoasă în evidenţă decât în muzica lui Yuppe. Asta ca şi fapt divers. Zicea cineva într-un comentariu pe netul ăsta mare cum că muzica lui Yuppe ar fi [ne referim la albumele hard rock] o combinaţie ingenioasă între instrumentaţia greoaie şi relativ întunecată şi vocile acute. 
       Aaaaah daaa, vorbind de Hanatan. I-am căutat numele pe tumblr şi am văzut că a lansat foarte recent un nou album, ceva original. Minunăţia aia, care îmi mângâie acum urechile, se numeşte Primrose Flower Voice.

       Aaaaaapoi m-am jucat singurele jocuri la care sunt şi eu bună - visual novels. Alea şi RAAAGE WAARRRRRS. Am dat de un joc fan made destul de vechi cuuuu Death Note. Uuuuuuuuu. Jocul se numeşte D.Nd Poisoned şi îl are ca personaj principal pe Mello, acţiunea plasându-se în Wammy's House, orfelinatul în care el şi Near au copilărit, pe vremea când aceştia chiar erau puştani. Jocul în sine e foaaaarte bun dar are calitatea aia extraordinară de a fi unul dintre acele visual novels pe care nu-l poţi juca fără ghiduri. După ce am pierdut cu stil de vreo două ori - adică am prins ending-ul cel mai naşpa - m-am jucat cu ghidurile în faţă. Ceea ce practic n-a mai fost jucat, dar oricum povestea a fost mişto.
       Jocul e atât de vechi încât mouse-ul este inutil, se joacă numai cu tastatura. E făcut undeva prin 2004 şi deşi e atât de vechi [încât website-ul creatorilor nu mai există], are o artă foaarte miştoacă, un scenariu demn de Death Note şi este, în mare, o experienţă interesantă. Jocul este yaoi, însă relaţiile dintre personaje sunt portretizate în moduri foarte profunde. Este moca, este în engleză şi e relativ scurt [o sesiune de joc durează cam o oră şi ceva]. Sistemul a fost însă o pacoste pentru că n-are buton de skip şi decât patru slot-uri de salvare. Cine a ales coloana sonoră a făcut o treabă bună, deşi mie genul ăla de muzică îmi creează o stare de discomfort. L-am făcut pe tot în câteva zile de şcoală, însă nu ştiu cum de n-am făcut rost de o scenă deblocabilă pe care însă se pare că e pusă pe youtube, aşa că am s-o văd mai târziu.

Insert gay seal meme here.
       Continuând cu yaoi-ul, gen despre care nu vorbesc prea des pe blog. Am jucat în vacanţa de iarnă un joc yaoi cu adevărat bun, însă nu l-am menţionat pentru că e în japoneză şi ar fi cam inutil. Dar m-am găsit revăzând de atâtea ori scene din el, aşa că am zis că se merită. Probabil l-am menţionat. Jocul se numeşte メイド★はじめました (Maid Hajimemashita) şi este produs de firma Vivid Color, care a produs şi Silver Chaos [şi acela un joc foarte bun, popular, pentru că a fost tradus]. Ilustraţiile sunt făcute de Takatsuki Noboru [unul dintre titani, s-ar putea spune] şi seiyuu mi-au fost în mare parte necunoscuţi, dar foarte buni. Maid Hajimemashita se diferenţiază de alte bl [boys love] games prin faptul că nu controlezi un personaj care are posibilitatea a n rute cu celelalte personaje [yaoi game funcţionează ca şi otome games], ci există cupluri predestinate. Sau presetate, cum vreţi. Un motiv foaaarte interesant. 
       Am făcut ruta absolută a cuplului principal din priiiiiima. Sunt mândră de asta. Acum, despre joc în sine - Ritsu [Sekaiichi Hatsukoi, anyone?] Akagi îşi petrece vacanţa de vară văitându-se de cald în camera lui, când trei personaje relativ neobişnuite îi bat la uşă. Cei trei fii ai familiei Higashikuze, un nume cu multă influenţă în lumea afacerilor [au bănet, pe scurt], îl vizitează pe Ritsu într-o zi pentru a-i spune că mama lui, care lucra în conacul Higashikuze ca şi menajeră, s-a rănit şi nu va putea lucra o întreagă săptămână. Aceştia îi propun lui Ritsu să lucreze în locul mamei lor, iar acesta, deşi s-a împotrivit, situaţia îl face să fie nevoit să accepte. Cum se va descurca acesta când se va vedea în postura de menajeră în grandiosul conac? Şi oare la ce se referea Sango, cel mai mic dintre fraţii Higashikuze, când, după vizita făcută lui Ritsu, îi reproşează fratelui său Menou "Ce păcat, Ricchan nu te-a recunoscut".
       Ohhhhh daaa. Jocul are un scenariu foarte bun [ca tot ce înseamnă Vivid Color, defapt], personaje acceptabile şi voci superbe. Cuplul principal, Menou şi Ristu, mi-au plăcut cel mai mult [un uke încăpăţânat şi un seme relativ leneş, bine, nu când e vorba de ukele lui, if you know what I mean]. Au existat laturi ale poveştii care m-au enervat, nişte finaluri proaste care m-au lăsat cu un gust foarte amar [cine naiba m-a pus să le joc, că erau evidente] şi personaje care m-au făcut să mă dau cu capul de laptop. Însă jocul a avut un umor genial [plus detalii înţelese greşit în mod intenţionat de creierul meu, spre amuzamentul meu în miez de noapte]. E un joc foaaarte bun, şi dacă vă ţine să-l jucaţi în japoneză, îl recomand cu căldură. Plus, e acolo un uke făcut de Daisuke Kishio [Kuran Kaname în Vampire Knight] care scoate nişte sunete extraordinare [respect infinit pentru Kishio Daisuke!]. Dacă are cineva cu adevărat chef să-l joace, pot să explic cum se instalează şi cum să vă setaţi traducătorul şi alte chestii. Şi ah da, jocul are o coloană sonoră minunată [normal].

        Mooooore yaaaoi. Am citit azi de dimineaţă Hana no Mizo Shiru, o manga SUPERBĂ scrisă şi ilustrată de Takarai Rihito [a făcut ilustraţiile la Seven Days]. Hana no mizo shiru este prima ei manga total originală, întinzându-se pe două volume, deci 12 capitole. Arta este superbă, Takarai Rihito îşi face loc în inima mea printre manga-ka mei favoriţi [şi eu abia dacă ştiu 10 nume de manga-ka], iar povestea este relativ originală. Relaţia celor doi este prezentată într-un mod foarte drăguţ, nimic nu este forţat, iar personajele în sine sunt simpatice şi solid construite. Motivul floral [hana=floare] este folosit într-un mod interesant, de la frumoase ilustraţii cu flori, până la semnificaţii în limbajul florilor. Manga în sine o duce mai mult pe shonen ai, pentru că se pune accent pe relaţie, dar există şi un yaoi bine făcut acolo. Pe Hana no mizo shiru o începusem acum ani de zile, am lăsat-o baltă, manga în sine a fost scanlată foarte încet [ieşea de 4 ori pe an] şi Koori mi-a amintit constant de ea.
        Povestea sună cam aşa: Când Misaki Shota, un student la facultatea de biologie, scapă din greşeală o ladă cu ghivece cu flori în mijlocul campusului, în ajutorul lui vine Arikawa Youichi, un student la facultatea de drept a aceleiaşi universităţi. După ce aceştia se întâlnesc accidental într-o staţie de metrou în aceeaşi zi, lovindu-se unul de altul, colierul cu o floare de sticlă a lui Misaki ajunge în mâinile lui Arikawa. Acesta devine confuz în urma unor vise pe care le are constant după ce colierul lui Misaki ajunge la el. Astfel că Arikawa se oferă să lucreze la laborator alături de Misaki, descoperind alături de el, pe lângă frumuseţea florilor, sentimente necunoscute până atunci.

        Am impresia că voiam să mai menţionez ceva, dar oricum nu plănuiam să scriu atâta. Mah wild parents are coming home so a shitstorm is gonna occur. 

Hapiness >.<
Have some Yuya cuz yeah he's the beautiful beauty he always is.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top