Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

marți, 8 ianuarie 2013

Mata ashita!

Abia aştept
să ne revedem

       Nu cred că există persoane, chiar printre cele mai întunecate suflete, care, măcar de undeva dintr-un colţ necunoscut al inimii lor, să nu-şi dorească să zâmbească. Eu ştiu că-mi place să zâmbesc, fie mie, fie celor pe care-i iubesc, fie acestei lumi atât de frumoase. Probabil fericirea e unul dintre puţinele droguri care nu e nociv. Şi dacă ar fi, cu siguranţă mult prea mulţi ar da colţul de la supradoză. Şi eu aş fi unul dintre ei.
       Au venit ai mei azi acasă, cu surle şi trâmbiţe. M-au trezit cu habar n-am câte ore pentru că aveau nevoie de nu ştiu ce informaţie neimportantă pe care puteau s-o afle şi când ajungeau acasă. Astfel că m-am jucat Maid Hajimemashita, am terminat toate rutele cuplului pe care nu-l suport [eu sunt genul care mănâncă ce nu-i place prima dată] şi i-am întâmpinat pe ai mei. Se pare că mi-am dezvoltat nişte anticorpi sau ceva de genul împotriva nervilor lor. 
        Am stat de vorbă cu mama [care se pare că a murit de dorul meu] şi i-am zis de faptul că vreau să merg în Japonia la primăvară să văd musicalul Kuroshitsuji. M-a surprins reacţia ei, se pare că are încredere în mine şi-mi recunoaşte calităţile şiiii defectele. That's why she's my mother, duh. Acum se pare că banii nu sunt o problemă, ci ceva muuuult mai delicat şi greu de obţinut.
The many faces of hiragana.
         Azi am fost la Yanagi-sensei [profa mea de japoneză] pentru încă un curs. N-am mai fost din vară din nişte motive tâmpite, iar acum se pare că trebuie să mă strecoare şi pe mine prin programul încărcat Am continuat cu hiragana şi alte minuni de bază, şi se pare că progresez frumos şi cu succes [tipic mie, muaahahaaa]. Ne-am uitat la un curs vizual de japoneză făcut acum 40 de ani sau ceva de genul, în care un american [cunoscător de limbă japoneză] merge în Ţara Soarelui Răsare pentru cercetare. Povestea în sine e amuzantă, iar limba parţial descifrabilă pentru că se vorbeşte dureros de autentic. Şiiiii am băut sake. A venit vorba de sake [japonezii beau mai multă bere decât sake-le lor autentic] şi profa se pare că avea sake în casă, aşa că am băut un pic. Nu sunt fană a alcolului în general [dar am o slăbiciune pentru vinul roşu duuuulce], dar sake chiar e bun. Nu e foarte tare şi are un gust...fin, să zicem.
         Luna asta se pare că de pe peretele meu [printre alte vreo trei clone ale lui], străluceşte figura lui Bloody Rose, adică arma lui Zero Kiriyuu din Vampire Knight. Am dat, carevasăzică, pagina la calendar - cu ceva întârziere - şi mă bucur de moaca favoritului meu. La sfârşitul lunii, când l-oi umple de prostiile şi minunile pe care le-am făcut, poate vi-l arăt.
          Ascult coloana sonoră de la Ouran, care este o simfonie de sentimente profunde şi continue, şi-mi dansează inima, nu alta. Plus, sunt acolo nişte character songs care mi-au trezit dorinţa de a auzi melodiile unor seiyuu. O mică pasiune pentru Fujita Yoshinori [seiyuu-ul lui Kaoru Hitachiin] stă să explodeze, tee hee.
          Mama a uitat aparatul de fotografiat la ţară aşa că no manga collection până săptămâna viitoare.

Happiness >.<

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top