Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

marți, 15 ianuarie 2013

Keep you house closed

A mea e mereu deschisă,
pentru că mereu e cineva în ea.
Aaaaa, nu!

        Fiecare zi vine cu doza ei de optimism, în ochii unei optimiste ca mine. Nu vreau să-mi imaginez cum arată viaţa prin ochii unui total pesimist, cred că m-aş îngrozi. Fie că această doză este urma unui vis frumos, convorbirea cu o persoană dragă, o glumă bună sau un milion de râsete, un pasaj dintr-o carte care-ţi atinge sufletul, toate la un loc sau doar umbra zilei de ieri.


        Nu-mi imaginam astăzi că ziua va fi atât de bună încât să merite menţionată pe blog. Nu credeam că va fi una dintre acele zile interesante în care îmi găsesc sau îmi confirm vreo caracteristică relativ neaşteptată, sau că voi râde atât de sincer.
        M-am trezit târziu pentru că am vrut să dorm. Pentru că dimineaţa mă odihnesc atââââât de bine. Am vrut să văd ceva anime, aşa că am reluat D. Gray-man. Şi mi-a venit să plâng. Anime-ul ăla s-a făcut interesant fix când a început şcoala. Am trecut de 50 de episoade şi m-a lăsat într-un suspans groaznic când am plecat de acasă, atât de distrugător încât m-am gândit să nu mă duc la prima oră ca să văd următorul episod. Dar mi-am zis că o va ţine aşa ceva timp şi că n-am chiulit niciodată ca să văd anime, aşa că n-am să o fac acum. La ora asta interesul meu nu mai e la fel de mare [din moment ce scriu asta], dar va fi retrezit în scurt timp.
        V-am spus că-mi place şcoala, aşa cum e acum? Adică nu-mi displace, dar mai bine ar fi fără ea. Eu demult nu mă mai stresez să fiu cu adevărat atentă la ore, iar unde nu pot fi deloc, nu sunt. Mi-am luat o manga [primul volum din Alice] şi l-am citit mai mult de jumătate. Manga aia e superbă şi după doi ani de zile.
        Am stat de vorbă cu o colegă de'a mea şi habar n-am cum am ajuns să discutăm despre experienţele amoroase. Latura aia fizică a lor. Defapt ştiu cum am ajuns la aşa ceva, interesul meu. Din moment ce colega asta a mea are mai multă experienţă decât mine, am vorbit despre o grămadă de prostii, în cel mai amuzant mod, că doar era nevoie să ne cenzurăm să nu înţeleagă ceilalţi. Anna nu s-a prins şi, după ce i-am explicat, a început să ne înţeleagă discuţia, avea o faţă de genul "oh god why". Am râs ca tâmpitele, fie din cauza expresiilor Annei, fie din cauza halului în care ne cenzuram. Am ajuns practic să facem mişto de ceea ce vorbeam.
        Apoi am trecut la ceva mai...ciudat? Diferit, în orice caz. Care dintre noi e cum, seme, uke, sau între. Dacă nu ştiţi ce-i aia nu căutaţi. Ca să înţelegeţi, cuvintele sunt derivate din verbe japoneze: semeru = a ataca şi ukeru = a primi. Şi se pare că eu aş fi cea mai seme dintre noi trei. Se paaaare. Tipa asta cu care vorbeam noi e kawaii as fuck, dacă ar fi să-i descriu partea atractivă văzută prin ochii mei. Aşa că am presupus din prima că ar fi un uke, însă ea s-a dovedit a fi mai mult un seme, plus unul sadist. În urma discuţiei mi-am reconfirmat cât de sadistă şi posesivă sunt, şi mi-am...confirmat, să zicem, cât de perversă sunt.
        Nu că eu aş vedea caracteristicile astea ca pe defecte. Am nevoie doar de cineva care să le poată accepta sau să mă facă să vreau să le schimb, atâta tot.
         Muzica lui Miyano Mamoru este ca o supradoză de optimism. Zâmbete garantate, nu altceva.

Happiness >.<
Cât despre faza cu casa, care a fost defapt o exprimare cu subînţeles a prietenei mele kawaii as fuck, şi pe care eu am luat-o ca atare în prima fază, mi-e lene să vă explic. It's easy to figure out now, I think.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top