Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

D.Gray-man

       Într-o lume în care sufletele morţilor suferă sub formă de demoni, arme mecanice prinse în blestemul lui Millennium Earl, speranţa este reprezentată de Innocence, puterea lui Dumnezeu, răspândită pe pământ în 109 fragmente. Cei care pot folosi această putere pentru a lupta împotriva demonilor, în încercarea de a-i salva, sunt exorciştii, care fac parte din organizaţia numită Ordinul Negru. Allen Walker este un tânăr care are, pe lângă un fragment din Innocence care se află în interiorul braţului său stâng şi funcţionează ca o armă, un ochi blestemat ce poate vedea sufletele demonilor. Acesta se alătură exorciştilor din Ordinul Negru, cu care luptă împreună pentru a-l învinge pe Millennium Earl.
        După mai mult de o lună de zile, am terminat seria asta care trebuia să fie gata odată cu vacanţa. Mi-a venit să plâng la ultimul episod, şi nu din cauza impresiei propriu-zise pe care mi-a lăsat-o, ci pentru că mi-am dat seama că...s-a terminat. KANNNNDA!
       Asta va fi o postare lungă. Ar trebui să fac una separat pentru Kanda...am să fac! Buuuuuuun. I'm getting hyper, don't know why though. D.Gray-man este o serie anime shounen, ce descrie o aventură plină de acţiune. Are 103 de episoade. Hait! [still being hyper, or smth like that]. Pe mine nu m-au speriat numerele mari, nu sunt leneşă când vine vorba de anime. M-am apucat de seria asta pentru că îi auzisem numele, văzusem feţele protagoniştilor şi am mers pe logica cum că, dacă e atât de populară, trebuie să fie bună de ceva. Şi vai a fost genială!
          Povestea pare simplă. Pare tipică. Darrrrr nuuuuu. În primul episod este introdus protagonistul a cărui moacă o vom vedea mai mereu, undeva tot prin primele episoade este introdus antagonistul principal care lasă o impresie foaaaarte...neaşteptată şi e clar că în depărtatul final ăştia doi se vor bate şi Allen boy va avea un PAAF AMAZING POWAH şi Contele Milenar [sau Milionar] va fi făcut cenuşă. Daaaaar nu. Finalul a fost...n-a fost. Şi acum îmi dau seama că nu l-am văzut pe Kanda zâmbind! [that's quite imposibrru, though].
        Ok, let's be serious. La început anime-ul s-a dovedit a fi relativ predictibil, mai ales în primele 20 de episoade. Apoi s-a mai diversificat şi a introdus noi personaje, dar, în esenţă, a mers pe acelaşi fir ca înainte. Undeva după episodul 50, adică după ce s-a terminat vacanţa, a devenit serios, interesant, extraordinar, fabulos, plin de suspans, etc. şi-mi venea să ţip că trebuia să mă duc la şcoală. Finalul n-a fost cel la care mă aşteptam, n-a fost un final închis, ci pur şi simplu au rezolvat situaţia în care se aflau personajele pe moment şi au tăiat firul. Asta înseamnă că au urmărit manga îndeaproape. Deşi şi-a schimbat ritmul, D.Gray-man nu mi s-a părut neapărat plictisitor, şi nu regret că am văzut episoadele alea care mă cam enervau pentru că erau relativ predictibile. Anime-ul este în principal acţiune şi aventură. Are o doză de comedie care apare atunci când este loc şi care este chiar amuzantă, se dezvoltă relativ constant, acum dacă stau să mă gândesc, şi are nişte personaje armonios construite.
    Grafica este chiar frumoasă, atent construită. Cel puţin pentru un anime început în 2006, seria terminându-se în 2008. Se menţine constantă, deci echilibrată şi carismatică din primele episoade. N-am putut vedea seria în HD, pentru că nu se găseşte pe net [asta din cauza faptului că e ceva mai veche], am văzut-o în schimb într-un aproximativ 400p acceptabil. Personajele arată bine, ochii le strălucesc când trebuie şi toate fazele cu Innocence sunt rather breathtaking. Fundalurile, peisajele şi interiorurile sunt atent construite şi uneori efectiv frumoase. Opening-urile şi ending-urile nu sunt foarte multe, şi merg pe o logică foarte simplă: redau momente şi personaje ce apar în episoade unde melodia respectivă este folosită. Au o tentă de spoiler, pe mine chiar m-au spoilerit [asta pentru că am stat şi m-am uitat atent la ele], dar sunt interesante.
     Coloana sonoră este destul de largă şi relativ interesantă. Sincer, eu personal am realizat că nu pot aprecia cu adevărat, decât în foarte rare cazuri, coloana sonoră a unei pelicule decât atunci când o ascult separat. Dar aici mă rezum la ceea ce am auzit în anime, că doar despre el e postarea. Deci, coloana sonoră are nişte piese care mie mi-au plăcut, dar le-am auzit rar. Se potriveşte, bineînţeles, ca o mănuşă cu atmosfera anime-ului. Opening-urile au fost patru, şi toate au fost bune.
     S-a dat startul cu INNOCENT SORROW a celor de la abingdon boys school, care este atât de superbă încât m-a făcut să ascult mai multă muzică a trupei; restul melodiilor sunt cam la acelaşi nivel, dar nu au avut acelaşi impact pentru mine. Ending-urile n-au fost ceva cu impact pentru mine, nici n-am simţit că s-au potrivit extraordinar cu seria, şi asta pentru că am trecut peste ele. La greu. Eu nu fac asta de obicei, dar dacă facem numărătoarea, am câştigat mai mult de o oră. Practic, nu le-am ascultat îndeajuns încât să mă ataşez de ele. [Later edit: Îmi plac toate, cum să nu-mi placă.]
        Personajele sunt minunate, dintr-un motiv foarte simplu: n-am dat de un personaj care să nu fie agreabil, pe care să nu-l suport. Toate figurile principale ale seriei sunt caractere simpatice, cu calităţi şi defecte normale, frumos echilibrate. And Kanda is fabulous. Antagoniştii...nu ştiu de ce, dar am impresia că emană un aer nobil.
         Allen Walker este protagonist printre protagonişti, face parte din tipologia protagoniştilor de shounen, dar nu în totalitate. Are nişte caracteristici aparte, care-l diferenţiază de hoarda de puştani care salvează fiecare câte o lume a lui. În primul rând, încă din primul episod este încerzător în forţa armei sale, adică este pur şi simplu puternic. Pentru mine acest fapt a fost un mare avantaj, prefer astfel de personaje decât puştanii care evoluează pe parcurs. Allen în sine este simpatic şi relativ normal, cu un comportament relativ reţinut şi respectuos [bine, asta se observă în limbaj, pe care n-ai cum să-l prinzi din traducere]. Are şi o latură mai aparte care este hilară, descoperită pe parcurs. Zâmbeşte şi vorbeşte într-un mod direct, se simte că e sincer şi mie asta îmi place la el. Latura lui blândă este prezentată într-un mod subtil şi interesant la un moment dat. Seiyuu-ul lui Allen este Kobayashi Sanae, şi mi-am dat seama că vocea lui e o femeie de la bun început. Dar asta nu înseamnă că vocea e evident de femeie, ci dimpotrivă, halul în care ţipă Allen este ciudat de...nu masculin, dar nicidecum feminin.
       Kanda este personajul meu preferat [cred că v-aţi dat seama până acum].[After two three days of procrastination]. Acum că stau să mă gândesc, nu ştiu exact ce m-a atras la el prima dată. Probabil moaca aia fără chef, probabil vocea aceea pe care n-am auzit-o de mult, probabil faptul că arma lui e o katana şi că mănâncă numai soba [chestii tipic japoneze], probabil faptul că are un păr atât de fabulos încât m-a atras pe mine, care n-am deloc pasiune pentru pletoşi şi probabil, sau mai bine zis, cel mai sigur, faptul că îl numeşte pe Allen numai moyashi [bean sprout]. Lol, am căutat pe google moyashi şi am dat de moaca lui Allen. Seiyuu-ul lui este superbul Sakurai Takahiro [Claude Faustus în Kuroshitsuji şi Takahashi Misaki în Junjou Romantica, printre multe altele] Acestea fiind spuse, am să fangirluiesc în legătură cu Kanda într-o postare viitoare.
         Lenalee Lee este principalul personaj feminin al seriei. Când am conştientizat existenţa ei [habar n-am dacă ştiam de ea înainte de anime sau nu], nu m-am aşteptat la prea mult, de obicei tipele din shojo există doar pentru a fi acolo. Însă Lenalee este o excepţie a genului şi a stereotipului. E pur şi simplu puternică! Are, ca toate personajele seriei, calităţi şi defecte echilibrate, scoase în evidenţă în mod egal, să zicem. E frumoasă, atractivă, dar nu se poate spune despre ea că ar fi element de fanservice [eu n-am observat fanservice mai deloc în tot anime-ul]. Seamănă mult cu Allen, prin faptul că are o voinţă de fier, iar motivul pentru care luptă ca şi exorcist este unul cu adevărat nobil. Vocea lui Lenalee aparţie lui Itou Shizuka [Koko Hekmatyar în Jormungand], seiyuu care face o treabă genială.
      Lavi apare puţin mai târziu în anime, fiind un alt exorcist de a cărui moacă am avut parte pe toată perioada anime-ului. Lavi intră foarte bine într-un anume stereotip pe care eu tind să-l definesc ca "tipul simpatic". Asta fiind probabil principala lui trăsătură de caracter, alături de o atitudine uneori prea familiară, care duce la un umor interesant, pe care o are faţă de ceilalţi. Are o armă genială, un ciocan care-şi poate schimba mărimea, şi nişte craci delicioşi pe care i-am savurat mai mult de cât pe ai lui Kanda sau Allen, din cauza hainelor pe care le poartă fiecare. Seiyuu-ul lui Lavi, pe care l-am recunoscut din prima secundă, este Suzumura Kenichi [Hitachin Hikaru în Ouran Highschool Host Club, Hijirikawa Masato în Uta no Prince-sama].

De jos în sus: Cross Marian şi arma lui, Grave of Maria, Froi Tiedoll, Cloud Nyne şi Winters Zokaro. Mişto nume, nu?
        Dintre exorcişti, mai merită menţionaţi mareşalii [cei mai puternici], care apar spre sfârşitul seriei şi sunt pur şi simplu badass.
         Antagoniştii sunt foarte interesant construiţi şi nebuni exact în modul acela în care-mi place mie. Pentru că, aşa cum Allen nu e singur, nici Millennium Earl nu e singur. În principal toate personajele [inclusiv alea episodice] sunt interesante şi atent construite.
         Recomand seria asta oricui, fiind o poveste interesant prezentată despre valori şi prietenie adevărată, regăsite în timpul unei aventuri plină de acţine explozivă. Are gustul unui shonen tipic, dar cu o aromă unică. Plănuiesc să citesc manga undeva în viitor, bineînţeles.

Următorul anime pe care am pus ochii este capodopera numită Shaman King, parte a copilăriei mele. O să fie o aventură să-l văd în japoneză. Cât despre manga, anul trecut am văzut Soul Eater şi m-am gândit că ar fi timpul să mă apuc de manga. Priiiintre multe altele. Aaaaaa, şi am făcut 147 de screenshot-uri în timp ce mă uitam la anime, 98% fiind o varietate a expresiilor lui Kanda [bracing myself now as I have to seacrh through them for ones that would fit this post]. Oh GOD, normal că s-a făcut aşa ceva şi după D.Gray-man.
And now I shall live you with my new oh-so-lickable wallpaper.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top