Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Dearest Girl

You are mine
and mine only

        Obişnuită să-şi îngroape sentimentele în adâncul inimii, ea ajunsese să se înşele prin propriile-i dorinţe. Şi totuşi acum, îşi îngropa simţămintele în ceva cu totul diferit, care nu avea nicio legătură cu acele frământări ale laturii slabe a sufletului ei. Simţindu-i degetele, pornind de la tâmple încet prin părul ei, ca un dans graţios într-o noapte răcoroasă de vară, îşi lăsă uşor capul pe spate şi se afundă în senzaţia plăcută pe care uşoara atingere i-o dădea întregului ei corp. Ar fi vrut să le muşte, acele degete, pentru a fi sigură că acea căldură a lor va fi mereu alături de ea.


        Şi chiar încercă, deschizându-şi buzele uşor atunci când simţi atingerea caldă aproape de obrazul ei. Însă rată cu graţie ţinta, iar în urma acestui fapt sunetul dinţilor ei care muşcau rapid nimicul rămas în urmă răsună în camera mare. Îşi linse uşor buzele şi se mulţumi cu faptul că nu fusese observată. Precum o pisică, care, nereuşind să agaţe acea mică pasăre după ce se obosise să escaladeze silenţios gardul din uluci de lemn, îşi ascute ghearele de lemnul gardului în timp ce priveşte cu ochi goi cum un întreg cârd de ciripitoare se înalţă la cer în urmă micii fiinţe care ar fi trebuit să-i fie pradă.
        Era plictisită, acestă răsfăţată felină care se bucura atunci de atingerea unei persoane frumoase. Privind camera largă, cu podeaua rece construită dintr-un mozaic de culori calde care reflecta lumina soarelui ce stătea să apună, ochii ei trecură peste mobila masivă, grandioasă, peste candelabrele de cristal de care se agăţa cu dorinţa de a zbura când era copilă, peste rândul de tablouri ce o priveau fie hotărât, fie mândru, fie cu blândeţe, peste draperiile purpurii ce atârnau grele până la podea şi fuseseră un loc perfect, şi totuşi de prea mulţi cunoscut, pentru ascuns atunci când fusese doar o "mică domnişoară" şi privi afară. Lumina fadă a soarelui, care n-o mai orbea şi pe care simţea că o poate stăpâni, trecea prin ferestrele mari, clare şi fragmentate precum podeaua.
        Îşi lăsă rapid şi adânc capul pe spate şi muşcă cu sete. De data asta prinsese ceva care era aparent moale, şi totuşi, în esenţă, atât de tare încât nu putea fi rupt:
          - A...aaau! Sacchi-sama, ce faceţi?! Figura mirată şi foarte puţin înroşită a servitoarei din spatele ei o făcu să tresară uşor, dându-şi seama de ceea ce face. Eliberând degetul subţire din închisoarea dinţilor ei drepţi şi albi printr-o deschidere uşoară şi mică a gurii ei, Sacchi o prinse strâns pe domnişoara acum confuză de încheietura mâinii.
          - Te...doare, Misacchi? întrebă încet stăpâna, ridicându-şi ochi spre mica ei pradă. Servitoarea nu ştia ce să spună, nu ar fi trebui să dea vina pe stăpâna ei, dar...
        - Normal că doare! De ce aţi face aşa ceva?! nu se putu abţinu, drăguţa fiinţă cu părul de abanos, pentru că nu vedea nici un motiv pentru care aşa ceva să fie trecut cu vederea.
          - Pentru că mi-e foame...bineînţeles, răspunse tânăra cu nişte ochi care scânteiau uşor, apropiind mâna lui Misacchi de buzele ei. Îi muşcă din nou degetul inelar, îndeajuns de tare încât să-i lase o urmă ce avea să dureze câteva ore. Apoi încet, ridicându-şi ochii asupra fetei care era încruntată de mirare, roşind la colţurile obrajilor, îi linse degetul uşor, ca pe o tortură dulce, de la bază până la vârf. La atingerea fierbinte a stăpânei ei, fata nu putu decât să pronunţe nu "aah...!" mai mult respirat decât vorbit:
           - S-s-sacchi-sama, dacă vă este foame atunci de ce nu aţi fost prezentă la cină?! atacă fără prea mult curaj mica servitoare, încercând să-şi tragă mâna din strânsoarea stăpânei ei. Dar nu avu nicio şansă, ci mai mult se răni pe sine, din cauza mişcării rapide şi forţate pe care o încercă pentru a se elibera. Îşi încruntă sprâncele şi clipi scurt din cauza durerii.
           - De ce te răneşti singură, când oricum ştii că nu ai cum să scapi? Eu pe Misacchi vreau să o mănânc, eu numai din Misacchi pot să mă hrănesc. Şi oricum, mi-ar veni mâncarea pe gât dacă ar trebui să am în faţă atunci când mănânc figurile snobilor acelora care se mândresc cu cu ceea ce n-au.
            Mica servitoare nu ştia ce să mai spună. Se simţea ruşinată şi nu înţelegea dorinţele stăpânei ei, dar îi cunoştea prea bine durerea şi dorea, pe cât de puţin, să-i aline suferinţa. Astfel că nu mai spuse nimic, lăsând-o pe capricioasa ei stăpână să se comporte după bunul plac.
            Şi totuşi, despre Misacchi nu se putea spune că este micuţă, avea o inimă mult prea mare. Singura persoană care-i cunoştea slăbiciunile, care putea să-i controleze chiar şi dorinţele, era Sacchi-sama. Din prima clipă când a văzut-o pe tânăra ducesă, care la acea vreme era doar o copiliţă răsfăţată cu vise mari şi concepţii greşite, a ştiut că viaţa ei va deveni un carusel al bătăilor de cap. Şi-o amintea fugind prin grădina conacului, fugărind pisici pe care, atunci când le prindea de coadă, nu le vedea ca altceva decât nişte lasouri, şi chicoti uşor, zâmbind blând, pierdută în amintiri. Pentru că, pentru Sacchi-sama, Misa ar fi făcut orice:
            - Misaacchi~, de ce râââzi? se îmbufnă tânăra stăpână, apucând-o cu braţele, fără a se ridica din jilţul purpuriu în care se aflase până atunci, de talie pe mica servitoare. Se dezechilibrară, astfel că Misa dădu să cadă peste stăpâna ei, în timp ce jilţul se aplecă şi el dintr-o parte, iar două din cele patru picioare ale sale nu mai atinseră pământul. Fusta neagră a servitoare flutură repede prin aer, iar, după o scurtă clipire, tânăra se simţi trasă în jos şi ceva moale se lovi de spatele ei. Picioarele jilţului loviră podeaua cu ecou. Când Misacchi se dezmetici, se găsi în braţele stăpânei ei, cu spatele rezemat de mânerul moale al jilţului şi cu picioarele căzându-i peste celălalt mâner. Simţi ceva cald care-i apăsa uşor pieptul şi, în acelaşi timp, îşi dădu seama că nu îşi simte capul căzând pe spate, aşa cum ar fi normal în contextul în care nu avea cum să-l rezeme de nimic. Când încercă să se mişte, ceva i se înfipse uşor în şold, astfel că nu avea cum să cadă:
         - Doar puţin...nu te mişca, auzi încet vocea stăpânei ei. Deschise gura şi trase aer în piept repede şi fără sunet, dându-şi astfel seama ce se întâmplă. Sacchi-sama îşi afundase capul în pieptul ei, ca şi cum ar fi vrut să fie mângâiată. Între timp, mâna ei dreptă îi prinse capul în urma căzăturii, ca nu cumva să şi-l lovească, şi o ţinea de şold, pentru a nu cădea. Misa zâmbi uşor ironic...nici ea nu ştia de ce, dar se aştepta la aşa ceva. Sacchi-sama dădu drumul capului servitoarei, iar părul ei se desfăcu şi curse încet, odată cu capul ei care se lăsa încet în jos. Privea tavanul identic cu podeaua şi se întreba de ce nu-şi poate opri zâmbetul. Înăuntrul pieptului simţi căldură, chiar fierbinţeală. Închise ochii şi simţi o atingere fină pe pielea ei, îşi deschise uşor buzele şi sprâncenele i se încruntară puţin. Deschise însă ochii subit, pentru că înţelese că acea atingere nu era nimic altceva decât mâna lui Sacchi-sama care cobora încet de la şoldul ei, la pulpe şi sub dantela fustei. Între timp, sânul ei drept era strâns din ce în ce mai tare de mâna care până acum câteva secunde îi mângâiase blând capul. Iar acea fierbinţeală din pieptul ei nu era altceva decât respiraţia caldă a stăpânei sale:
         - Sacchi-sama!!! se răsti Misa, în timp ce se rostogoli şi căzu frumos în picioare în faţa celei care o agresase cu câteva secunde în urmă, încă vă este foame?! continuă ea cu ochi furioşi, ţinându-şi marginea fustei cu mâna:
       - Nu, nuuu, doar că, vezi tu, îmi intrase soarele în ochi...he hee... răspunse ducesa cu un zâmbet satisfăcut.
         - Cine credeţi că va crede o astfel de minciună?! ridică tonul Misacchi în timp ce căuta ceva cu care s-o lovească pe îndrăzneaţa ducesă. Însă acesta nu o băgă în seamă, ci pur şi simplu privi în direcţia opusă, la uşa masivă de mahon.
        "E vina mea că am crezut pentru o singură secundă că Sacchi-sama ar putea fi o persoană blândă şi rezonabilă!" îşi zise în minte mica servitoare în timp ce îşi aranja părul. Îşi ridică ochii din care flacără mâniei încă nu se stinse şi privi spre stăpâna ei, însă o găsi pe aceasta cu capul întors, privind încă la uşa din colţul camerei. Simţindu-se privită, ducesa îşi întoarse capul şi cu ochii stinşi îi spuse servitoarei:
         - Du-te şi trage draperiile.
        Misa-cchi tresări, pentru că nu se aştepta să întâlnească o asemea privire...pustie. Se îndreptă, privind podeaua care răsuna cu fiecare pas, reflectându-i imaginea distorsionată, către ferestrele mari şi, începând cu cea din colţ, trase draperiile fiecărei cu o singură mişcare echilibrată. Când ajunse la fereastra care era paralelă cu jilţul de aceeaşi culoare cu draperiile, pupilele i se dilatară şi buzele i se deschiseră într-o figură de mirare. Îşi lăsă capul în jos şi trase draperiile cu aceeaşi mişcare graţioasă, apoi se rezemă două secunde de ele în timp ce zâmbi ironic, şi totuşi cu o ciudată durere în inimă. Soarele...bătea fix peste jilţul ducesei. Iar Sacchi-sama nu suporta bătaia directă a soarelui:
        - Ultimele nu le trage! strigă nu prea tare tânăra când servitoarea termină de tras draperiile penultimei ferestre. Misacchi făcu întocmai precum i se spusese, astfel că se întoarse cu acelaşi răsunet încet al ecoului podelei la jilţul stăpânii ei:
         - Stai jos! îi făcu semn zâmbind entuziasmată Sacchi-sama, bătând uşor cu mâna peste mânerul jilţului ei.
           - Nu, mulţumesc! refuză categoric mica servitoare, întorcându-şi privirea.
      - Nu dai ascultare ordinului stăpânei tale? îi răspunse cu o voce aparent calmă, dar în esenţă poruncitoare, ducesa. Misacchi tresări şi privi cu ochi miraţi tânăra capricioasă din faţa ei, care privea din nou la uşă. "Dacă acela a fost un ordin, atunci să se exprime clar" gândi mica servitoare, dar nu spuse nimic, pentru că ce o deranja mai tare era faptul că stăpâna ei n-o privea. Avea acel mod de a îngropa fără vreo şansă de readucere la lumină nişte subiecte care nu trebuiau dezbătute de la bun început.
         - Şiiii, Misacchi~, îşi întoarse privirea entuziastă ducesa, din ce cauză chicoteai tu frumos singură mai devreme? întrebă curioasă, cu un rânjet ce nu-i lăsa nici o scăpare servitoarei, tânăra. Misa nici nu mai ţinuse minte de câte ori tresărise din cauza stăpânei ei în acea zi, iar acum trebuia să mai adauge unu la acel număr de mult pierdut:
          - N-n-nu-mi mai amintesc!! După ce mi-aţi făcut acum câteva minute nu se poate să-mi mai amintesc! Misa nu voia ca ducesă să ştie. Să fie conştientă de ceea ce servitoarea simte cu adevărat despre stăpâna ei,
de cât de importantă îi este, de cât de frumoasă o vede. Nu voia să ştie că "pentru Sacchi-sama, Misa ar fi făcut orice". Cu siguranţă ducesa şi-ar lua-o în cap dacă ar ştii că servitoarea ei nu are, cu adevărat, puterea de o da la o parte, din inima ei, aşa cum îi îndepărtează sentimentele în fiecare zi. Şi-ar lua-o în cap, cu siguranţă, dacă ar ştii că servitoarea ei nu suportă să o vadă suferind. Că vrea să fie mereu alături de ea.

          - Miiiiisaaaki, o chemă ducesa cu o voce ce avea iarăşi acel ton calm care ascundea un ordin, cea ce nu putea fi neîmplinit sau încălcat, tu ce simţi pentru mine? termină întrebarea tânăra, deschizându-şi ochii încet, fascinând-o pentru o secundă pe mica servitoare cu mişcarea graţioasă şi strălucirea fadă a genelor stăpânei ei, rezemându-şi obrazul în mâna a cărui cot era rezemat de mânerul jilţului, înclinând uşor capul către dreapta, privind-o fix în ochi şi zâmbind calm, dar totuşi rece şi poruncitor.
          Când îşi auzi numele întreg, spus pe acel ton pe care numai ea îl auzise de la ducesă în toată viaţa acesteia, rămase fără cuvinte. Nu voia să ştie, nu avea nevoie să ştie, de ce trebuia să-i spună? Dacă i-ar spune, atâtea lucruri s-ar schimba...atâtea dorinţe s-ar împlini...Misa deschise uşor gura şi îşi ridică privirea, înfruntând-o pe cea a stăpânei sale...
_________________________________________
My dear, you are such and inspiration for me.
That and the yaoi.
Now I have so many ideas that I have to make a 2nd part.

Şi încep să-mi dau seama că-mi formez un stil tipic de a scrie.
Now, my dear, If you can find an image to fit this, then I'll give cookies and a backrub.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top