Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

vineri, 11 ianuarie 2013

abingdon boys school


        Destinul ar fi putut să ne aducă împreună, dar ne-am trezit zbierând după ceea ce devenise doar o şansă pierdută. Suferinţa a devenit inocenţa prin care viitorul antic s-a repetat. Distanţa s-a comprimat în vise şi ne-am îndepărtat de cerul care ar fi vrut să cadă peste noi. Pierzând chiar şi motivul pentru care trăiam, l-am văzut înnecându-se în dorinţă. Alergând după o nouă viaţă, l-am văzut cum se pierde în armonia sfârşitului.
        "abingdon boys school" este primul album al trupei de rock alternativ cu acelaşi nume. Prima dată i-am auzit pe japonezii care au împrumutat numele unei şcoli engleze anul trecut acum doi ani cu melodia STRENGH în anime-ul Soul Eater. Am adorat acea melodie, iar după ce i-am auzit acum o lună în D. Gray-man, mi-am zis că trebuie să le ascult muzica.
        Nu ştiu prea multe despre ei, dar am timp să aflu. Membrii trupei sunt patru tipi, şi grupul s-a format în anul 2005 (ca şi GRANRODEO). Vocalistul lor, Takanori Nishikawa, din ce am citit eu, pare a fi, însă, de mult timp în industrie. Membrii trădează din nou aparenţele şi confirmă teoria prin care asiaticii îmbătrânesc încet, astfel că fiecare are, sau se apropie de 40 de ani, deşi eu nu le dădeam peste 20. 
[De la stânga la dreapta] SUNAO [guitar], Toshiyuki Kishi [keyboard and programing], Takanori Nishikawa [vocals] & Shikasaki Hiroshi [guitar].
         Ador stilul lor. E exact rock-ul ăla puţin tipic care-mi place mie. Un rock alternativ...armonios, nu prea gălăgios [adică tare, cu ritm puternic, care să zgârie într-o anumită măsură urechea] şi cu nişte solo-uri de chitară care mângâie sufletul. Vocea lui Takanori este joasă, puternică, melodioasă, vibrează într-un hal care-mi face mie mintea să vibreze.
         Albumul este, în primul rând, constant. Sunetul se menţine la fel, cu unele variaţii de stil de la melodii cu ritm repetitiv, convenţional, la cântece mai complexe şi melodioase. Ascultând-ul chiar şi după mintea mea începuse să-l respingă [aşa funcţionează creierul meu, dacă un album are perioadă de valabilitate mai mare de o săptămână - cum a avut 2U al lui Yuya - atunci deja e o capodoperă], am observat că am tendinţa să formez o ierarhie în melodii. Toate îmi plac, dar există favorite de care nu mă satur, melodii pe care le prefer şi melodii pe care nu mai simt nevoia deloc să le ascult. Versurile albumului, pe care le-am înţeles în proporţie de 80%, au fost în totalitate scrise de Takanori.
Ediţia limitată
         Copertele [ediţie normală şi limitată] sunt interesante, au ori emblema şcolii de băieţi după care trupa s-a botezat, ori o emblemă originală. Sincer, am aşteptări mai mari de la ABINGDON ROAD, cel de-al doilea album [al treilea, cronologic, dar fie].

1. As One - We will be together. O melodie bună pentru a deschide albumul, surprinzător fiind faptul că versurile sunt integral în engrish. Nu sunt, bineînţeles, total descifrabile, dar efortul se apreciază. Faptul că se vorbeşte la persoana întâi şi melodia are o tematică...determinantă, parcă exprimă ambiţie, mă face să vreau să mă ridic şi să împlinesc vise. Eeeh na.
2. HOWLING - Umbrele urlă după mine. Fiind al doilea single al trupei, melodia a fost folosită pe post de opening în anime-ul Darker than Black. Ştiam asta şi am simţit un subton tipic opening-urilor de anime de acest gen, dar în mare piesa este una dintre cele mai bune de pe album. Titlul descrie perfect versurile, care sunt o simfonie de cuvinte ameţitoare, printre care un vers care am impresia că înseamnă ceva de genul "i will cut you open until your blood flows" [am verificat şi am avut parţial dreptate]. Videoclipul este chiar frumos, deşi teoretic sunt pur şi simplu băieţii plantaţi frumos într-o cameră miştoacă, îmbrăcaţi mişto, cântându-şi melodia. Dar o fac cu atâta suflet încât pe mine m-au făcut să simt cu adevărat melodia. Uniformele alea stau frumos pe ei, montajul e foarte bine făcut şi uneori ameţitor, iar Takanori îşi toarnă cu stil sufletul în faţa camerei.
3. Via Dolorosa - Te-am vrut doar pe tine. Sincer, n-am înţeles îndeajuns de bine melodia pentru că niciodată n-am ascultat-o cu atenţie, dar am impresia că transmit, în principal, disperarea liniştită [vocea lui Takanori sună deseori aşa] a unei despărţiri. E una dintre melodiile care mă atrage, care pentru mine sună mai frumos şi mai special.

4. INNOCENT SORROW - le book. Privesc acum cenuşa ta în mâinile mele tremurânde. OH DAAAA le D. Gray-man opening. Primul opening, defapt. Când am auzit-o în anime am recunoscut vocea, mi-am amintit numele trupei [după un an] şi mi-am adus aminte că voiam de mult să-i ascult pe frumoşii ăştia. E primul lor single şi pentru mine va fi veşnic o melodie care să-mi amintească de Kanda Yu. Titlul, genialul ăla de titlu, descrie foarte bine versurile, principalul sentiment al melodiei şi, defapt, tot ce înseamnă ea. Videoclipul e miştoc [îmi aduce aminte de Black Out a nebunilor de la GRANRODEO dar în ăla numai hârtii nu zburau pe lângă ei], abia când l-am văzut mi-am dat seama că băieţii folosesc ritmuri electronice. Au nişte elemente interesante, pe lângă uniformele lor, plus cartea ei cu numele lor care apar în toate videoclipurile melodiilor care se găsesc pe albumul ăsta. Şi sincer, nu prefer ochelarii lui Takanori. Am fost fericită când i-a dat jos în HOWLING:
5. DOWN TO YOU - Maybe even in the depths of hell. Pentru că, precum o mare parte din melodiile albumului, şi asta are fragmente cu versuri în engleză, audiţia în sine m-a cam ameţit. Din ce am înţeles eu din versuri e vorba despre o durere suferită pentru cineva.
6. Athena - Nu am nevoie să devii zeiţa mea. Am o puternică impresia că melodia în sine n-are nimic cu zeitatea greacă, dar în mintea mea "Athena" şi "Via Dolorosa" sunt muzele albumului. Modul în care eu percep ritmul melodiilor se aseamănă foarte mult, dar în principal ele dezvoltă subiecte diferite. Simplu, Athena pare a fi mult mai optimistă.
7. stay away - My existence doesn't need you. Acum, când m-am uitat la versurile scrise, mi-am dat seama că melodia e integral în engleză. Fiind probabil prima melodie lansată de ABS, ştiu că a fost parte a unei compilaţii care a avut de'a face cu manga Nana. Îmi induce acelaşi sentiment de repulsie totală faţă de societate precum "Sick" a celor de la Evanescence.
8. Nephilim - Ţi-ai pierdut aripile înainte ca eu să ţi le pot smulge. Una dintre cele două favorite absolute de pe album, pot spune că am simţit tot ce înseamnă "Nephilim" din prima ascultare şi, încă şi acum, îmi dă fiori şi-mi opreşte respiraţia. Începe frumos şi liniştit cu o harpă calmă, apoi explodează vocea superbă a lui Takanori cântând puternic, pătrunzător şi probabil ceva legat de aripi distruse. Am căutat adineauri traducerea versurilor şi ce am înţeles eu pare să fie în mare parte corect [în afară de perversiunile creierului meu]. E vorba despre o dorinţă foarte puternică, probabil legată de o uniune cu cineva/ceva de mult pierdut. Versurile sunt pline de metafore superbe şi pur şi simplu se simte emoţia care curge. Videoclipul este chiar bine făcut, îi vedem pe cei patru membrii ai trupei, de data asta în kilturi care, bineînţeles, le stau foarte bine, care cântă în mijlocul pustiului [am zâmbit ironic când am văzut că Takanori cânta din toată inima la un microfon cu un stand care era acolo doar pentru ca vocalistul să se ţină de el în timp ce se mişcă şi chitările nu erau conectate la amplificatoare]. Aşa, deci, printr-un pustiu prin care umblă fiecare aparent pierdut dar cu o ţintă fixă [îmi aduce aminte de Sweet Sacrifice a celor de la Evanescence], cu un fragment al destinului care-i conectează cu ceva care aduce aminte de un înger. Nu puteau să nu bage aripi în videoclip, adică cântecul omagiază aripi în vreo trei ipostaze. Am tendinţa să fac mişto, aşa că am să mă opresc...dar...nu vreau să dau neeext.
9. LOST REASON - Nu am nevoie de viaţă dacă tu eşti aici. Altă melodie în totalitate în engleză. Serios. A trebuit să mă uit la versurile scrise ca să-mi dau seama. La asta chiar am râs când, după habar n-am câte ascultări, mi-am dat seama că ceea ce credeam eu că n-are sens în japoneză era defapt în engleză. Există nişte...rapping, da, asta sunt aproape sigură că este, făcut de un membru al Home Made Kazoku [numele ăsta îmi aminteşte instant de Naruto, deeci...]. Titlul, ca de obicei, explică perfect melodia, care este chiar bună, dar n-are valuare prea mare de reascultare [ca o bună parte din album].
10. DESIRE - Înecându-se în ritm. Altă bijuterie parţial indescifrabilă fiindcă este in engrish. Alt cântec strâns legat de al său titlu. De data asta, la persoana întâi, lamentările unor dorinţe neîmplinite.
11. Dress - De ce nu pot fi ca vântul? Cover după titanii de la BUCK-TICK, şi asta se simte, Dress este o capodoperă de melodie. Lansată original undeva în anul 1993 [daacă îmi amintesc cum trebuie], am impresia că versiunea asta o să-mi placă cel mai mult şi după ce voi auzi originalul. Cea de-a două favorită absolută de pe album. Este genul acela de capodoperă care-mi stoarce imaginaţia, dar mă face să vreau să plâng în timp ce zâmbesc fericită cu ochii goliţi de atâtea sentimente. Este înnebunitoare. Nu are nimic de-a face, decât cu sfertul unui vers, cu rochiile, dar inclusiv titlul în sine o face frumoasă. Versurile sunt superbe, vorbesc despre libertatea spiritului, despre simplele dorinţe omeneşti şi, probabil, despre alte motive pe care eu, îmbătată de sunet, nu le-am prins. Cum ar fi iubirea. Takanori cântă cu o pasiune şi ţipă cu o forţă indescriptibilă, care mi-a făcut pielea de găină şi m-a făcut să văd fragmente sparte de viaţă. Despre prestaţia aia live cu Sakurai Atsushi [vocalistul de la BUCK-TICK] în postarea asta.

       Sincer, nu recomand albumul acesta. Are melodii bune, dar nu mi se pare atât de bun încât să portretizeze cum trebuie valoarea totală a trupei. Sincer, n-ar fi trebuit să scriu postarea asta [pentru că nu menţionez pe blog decât discurile care mi se pare aproape de a fi capodopere sau cu adevărat capodopere], dar am început să scriu mai demult şi mi-am dat seama că nu ador albumul în totalitate când deja eram pe la mijlocul postării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top