Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 26 iulie 2012

Can you DO the summer?

Today's OTP:
Noi şi lasagna

       Vântul bate cu putere şi are grijă să-mi sufle fiecare fir de păr în direcţia în care nu trebuie. Privesc oraşul meu şi amintirile zilelor frumoase mi se derulează prin creier, dar vocea lui KISHOW, care presimt că va fi fundalul acestei veri, mă face să zâmbesc ca o idioată pentru că-mi aminteşte cât de frumoasă e viaţa, în acest moment. Am să-mi înec dorinţele în iubire, sarcasm, fantezii, şi apa aia rece în care era să mă înec.

miercuri, 25 iulie 2012

A(エース) & Anli Pollicino

Din abisul dulcei renaşteri,
mă trezesc seacă

       Aş fi vrut să-l prind în mână, doar ca să-l cunosc mai bine. Şi apoi să-l întreb de ce-mi zâmbeşte fals, de ne priveşte ca şi cum ne-ar cunoaştea şi iubi, când defapt el se uită în gol? Am ţipat şi l-am văzut cum se topea uşor în orgoliul lui frumos. Mi-a amintit de el, romanticul meu egoist. Dar acest romantic, ajuns acum pirat, m-a făcut să vreau să mă îndrăgostesc, din cauza zâmbetului lui frumos, dar totuşi fals. Când, pentru o secundă, cred că i-am văzut adevăratul zâmbet, am simţit că vreau să mă vadă şi el pe mine zâmbind.
       Apoi sub lumini a trecut alt personaj, pe care aş fi vrut să-l cunosc, dar nu aveam cum. Părul lui ars de timp îmi aducea aminte de briza vindecătoare a verii, iar pielea lui era prea perfectă. Dar urechile mele au fost curând zgâriate de vocea lui aparent frumoasă. Voce care a înnebunit mulţi oameni.

miercuri, 18 iulie 2012

Braşov and all sorta feels

„Kurama…
he’s perfect!

         E ciudat, acel sentiment. Mă cuprinde dintr-o dată şi mă face să vreau să ţip, pentru că sunt în sfârşit conştientă că am fost eliberată din chinul zilelor nesigure. Derutată de entuziasmul relativ calm al zilelor care urmează, totuşi nu simt că mă pot desparte de regretele mele. Regretele şi teama că acest sentiment se va transforma în ceva mult mai urât.

sâmbătă, 14 iulie 2012

Natsuyuki Rendezvous: PRIMA IMPRESIE

I thought I cried 
a lifetime’s worth of tears.
      "Ăsta o să fie ceva frumos...foarte frumos..." mi-am spus atunci când am văzut o simplă imagine cu titlu de prezentare acum câteva luni când Natsuyuki Rendezvous era doar o ştire, nu un anime. După primul episod am rămas pur şi simplu marcată de cât de superbe au putut fii acele minute, iar după al doilea episod am rămas cu întrebarea: "cum naibii o să pot eu aştepta 7 zile pentru un episod?!".

vineri, 13 iulie 2012

Ambivalentidea

Lumina dansează
printre genele mele

      Timpul se scruge, iar în urma mea rămâne fie un regret amar, fie un râset sec. În orice caz, lucrurile din viaţa mea încep să-şi piardă valoarea.

Sprakling, Our Stage

"Only...you must realize that there are times...your efforts will amount to nothing, no matter how hard you try."

     În ultimul timp am început să mă redescopăr: pe mine, pasiunile mele şi greşelile mele. Greşeli pe care acum mă chinui să nu le repet. Şi e şi mai dureros pentru că acel anume precedent există şi există momente în care mi se pare că exact acelaşi rezultat în actuala situaţie este absolut inevitabil. Iar exact tocmai pentru că am experienţă, ştiu ce să fac ca să pot continua să zâmbesc. Dacă eu nu ţin la mine, atunci cine altcineva?

joi, 12 iulie 2012

Dans sângeriu

Conştiinţa îi era înecată
de o dorinţă imposibilă

     Sub strălucirea falsă a luminilor artificiale, paşii ei deveneau lini numai pentru că erau purtaţi în braţele şi cu zâmbetul acelei persoane cu ochi amari. Sub podeaua de sticlă care vibra atinsă de sunetul tocurilor celor două fete care în mişcarea lor se asemănau cu două adieri de vânt, apa care părea amestecată cu sânge din cauza luminilor sângerii se unduia în valuri mici. Dansul lor armonios de nebun continua în timp ce luminile se spărgeau una după alta, doar pentru a reveni la strălucirea lor din nou.

duminică, 8 iulie 2012

Arhitect

Încep să cred că în curând
totul va cădea.

     Gândindu-mă la ce se poate întâmpla în relativ apropiatul viitor, m-am speriat. Nu vreau să repet trecutul, dar nu pare să mai am de ales. Nu e ca şi cum cineva s-ar schimba de dragul meu. Şi totuşi, eu m-am schimbat, mi-am înecat defectele şi tolerat defectele altora. Dar m-am schimbat pentru mine, pur şi simplu deoarece simţeam că aceste defecte, dacă nu mi le corectez eu singură acum, mai târziu va fi imposibil. Dacă oamenii ar avea voinţa să se schimbe în bine, atunci poate viaţa în general ar deveni mai uşor de suportat.

sâmbătă, 7 iulie 2012

It should hurt

...but it doesn't.
Vacanţa mea perfectă
încă se lasă aşteptată

        Sau poate pur şi simplu îmi trăiesc vacanţa perfectă fără să-mi dau seama. Ultima dată când am ieşit pe stradă simţeam soarele cum îmi topeşte creierii şi singurătatea care mi s-a adunat în inimă. Nu sunt pesimistă, dar nici optimistă nu pot fi. But I still have my memories and a slight hope that they'll realise my value. Or I'm going to realise how useless they are.

miercuri, 4 iulie 2012

Tsuritama

TAPIOCA!

       Sanada Yuki, un licean relativ frustrat emoţional şi cu anumite probleme când vine vorba de socializare, se mută împreună cu bunica lui pe insula Enoshima. În prima zi de şcoală Yuki va face cunoştinţă cu Haru, un băiat ciudat de energic care se auto-proclamează extraterestru, care, după ce se va stabili în casa lui Yuki fără vreo problemă, îi va propune tânărului roşcat să...meargă să pescuiască. În încercarea lor de a zdruncina adâncurile oceanului, sau mai bine spus de a-şi menţine undiţele în mână, se vor lovi de Natsuki, un coleg de-al lor distant care defapt suportă şi el doza lui de frustrare emoţională. Natsuki, supranumit "prinţul pescuitului", va fi convins de Haru să-i înveţe pe cei doi aventurieri să pescuiască. Însăăă situaţia se schimbă total când în peisaj apare Akira Yamada, un indian care cară după el o gâscă dubioasă botezată Tapioca.

marți, 3 iulie 2012

E deja iulie?!

Momentul ciudat în care
îţi doreşti să devii inutil

      Nopţile de vară nu-mi insipiră acea magie de vis pe care o visez eu în timpul iernii, ci mă lasă cu un sentiment amar de singurătate, urmat de o oboseală inevitabilă, totul culminat de nişte pişcături enervante de ţânţari. Uneori, în momentele în care prin minte îmi trece un posibil fir al viitorului şi mă apucă disperările, ajung să mă gândesc la lucruri extreme. Aşa descopăr cât de depresivă şi laşă pot fi.
 
back to top