Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 19 decembrie 2012

Să te ia dracu', Bucureşti!

Oraşul iubirii
vieţii mele

         Când eram mică am visat odată că avem un ciocan imens, greoi şi care rezona graţios când distrugea greoi clădirile alea din faţa casei mele pe care nu le suportam. Şi în fiecare lovitură îmi puneam toată ura din sufletul meu, iar sufletele scârboase ale celor care m-au făcut să urăsc ţipau cu disperare, ca apoi să dispară în neant.
        A fost sadică de mică, se pare. Acum nu-i mai urăsc, pentru că realizez că le sunt ca un ghimpe în spate, aşa că trăiesc fericită ca să-i înţep mai tare.

          Am avut toată bunăvoinţa de a merge azi la şcoală. M-am trezit devreme, am căscat la infinit, până şi eu mă săturasem de atâta căscat, în timp ce mă pregăteam pentru olimpiada la română. Am pierdut vreo două ore pe exerciţiile pe care ni le-a dat profa de română, apoi am citit o manga scurtă şi m-am pregătit să plec.
          Mi-am luat un mic avans ca să trec pe la poştă, astfel că era cam imposibil să întârzii. Am trecut prin ninsoarea care-mi intra fix în ochi pe drum, pentru că aşa am eu noroc, să merg numai în sensul invers al bătăii vântului. La tramvai am aşteptat. Şi am aşteptat. Şi am simţit cum îmi îngheaţă picioarele de la brâu în jos, apoi inclusiv tălpile în bocanci. Inclusiv braţele se simţeau răci. Am răbdat până a venit un tramvai care părea să fie 1, adică cel mare mă duce pe mine la şcoală. M-am urcat în el iar după vreo două staţii mi-am dat seama că nu sunt unde trebuie. Mă urcasem în 11. Nu mi s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Am coborât, eram sigură că era naibii de târziu, dar stătusem după un tâmpit de tramvai 20 de minute şi m-am urcat în ăla numai pentru că mi-era atât de frig încât psihicul meu nu vedea decât posibilitatea că acela este tramvaiul meu.
          În fine, m-am dat jos după vreo două staţii şi am luat-o pe jos pentru că cine ştie când dracu' mai venea alt tramvai pe linia aia pustie pe care mă aflam eu. Pe drum am cântărit bine şi am zis c-o dau naibii de şcoală şi mă duc acasă. Acum mă încălzesc şi mai târziu mă voi uita la nişte anime.

Când am intrat în casă nu-mi mai simţeam pielea. Sincer.
[Nu înţeleg cum tipelor ălora din anime care merg cu fuste şi şosete pe ninsoare nu le îngheaţă chiloţii]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top