Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

marți, 18 decembrie 2012

Processing dreams

Inima mea e o
reflexie infinită

       Nu vreau să fie nevoie să fiu adusă la realitate. Nu vreau să mi se spună că e nevoie să mă schimb. Nu am nevoie de concepţii care să-mi fie băgate pe gât. Am nevoie doar de visele mele.
       Şi de bani. Lipsa lor, sau mai bine zis nevoile mele care s-au multiplicat la infinit în ultimul timp, îmi face numai probleme. Atât de multe încât m-am gândit să renunţ la tot şi la toate, dar nu vreau să pot aşa ceva.

       Azi la şcoală am pierdut iarăşi timpul cu brio; am citit din cartea mea care mai are un pic şi e gata, am ascultat muzică după ce telefonul meu mi-a dat o sperietură serioasă azi de dimineaţă când avea bateria la zero [în contextul în care a fost la încărcat toată noaptea], dar pot spune că acum sunt mândră de el pentru că după doar o oră de încărcat a ţinut toată ziua. Mi s-a luat de calculări, preziceri şi analize psihice, aşa că am stat liniştită.
       Am trecut pe la bunicii mei după şcoală, am stat de vorbă cu ei despre diverse subiecte printre care faptul că pe vremea lor nu existau şcoli mixte şi că dramele alea coreene de la TVR sunt interesante. A venit şi la ei moşu', astfel că acum nu mai simt că-mi bate vântul prin buzunare chiar aşa de serios. Am încheiată ziua printr-o sesiune relativ serioasă de cumpărături: să caut un cadou pentru Secret Santa. Bineînţeles că am fost dezamăgită de magazine, de marfă şi de preţuri, dar am găsit ceva rezonabil şi mi-am luat şi mie o ciocolată.
       Aseară am aflat o veste bombă şi a crescut entuziasmul în mine la nivele peste maxim: se va repune în scenă THE MOST BEAUTIFUL DEATH IN THE WORLD, al doilea musical Kuroshitsuji. În Japonia, bineînţeles. Aşa că momentan îmi fac planuri serioase, mă gândesc cum naibii fac rost de bani de avion şi oscilez între disperare şi speranţă. Şi nu mai cheltuiesc niciun ban până în mai. Wish me luck.
        Printre gândurile mele depărtate şi imposibile, mi-am dat seama când îmi făceam duş că părul meu e ud. Şi că n-ar trebui să fie. Şi aşa am pierdut eu încă o juma' de oră.
       Vreau să merg în Japonia să-l văd pe Yuya! ARRRRGH!!!

Happiness >.<
Now I'm off to read Kuroshitsuji 76.      

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top