Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

duminică, 30 decembrie 2012

Dressed in Red

Niciunul dintre noi
nu-şi poate aminti

       Pardoseala care mereu le reflecta paşii şi uneori le pedepsea deciziile grăbite era acum pictată neatent cu dâre când transparente, când opace, de un roşu sângeriu fără miros. Umbre negre cădeau deasupra şi în urma lor, iar urmele acelui dans indecis care devenise o vânătoare între cei doi încă se mai puteau distinge pe pardoseala rece şi mută. Dorinţele neîmplinite, care le înăbuşeau visele din adâncul sufletelor lor care, neputându-şi înţelege propria putere, o doreau pe cea a partenerului, erau acum ascunse în spatele privirilor ademenitoare urmate de mişcări şi atingeri graţioase. Aerul devenise un element care trecea pe lângă ei cu fiecare adiere a buzelor lor, fără să mai fie nevoie să-i pătrundă, pentru că acum se aveau unul pe celălalt.
       Braţele ei tăiate, parcă în porţiuni ale inimii ei, de dâre negre ce porniseră pe un drum de la bun început rătăcit, erau întinse larg, reflectându-se în pardoseala de oglindă nespartă. Două mâini blânde îi mângâiau şuviţele de păr, prinzându-le cu putere şi trăgându-le cu tact; umblau prin părul ei cu graţie iar ea îşi simţea însăşi sufletul fiind cotrobăit. Deschise buzele ce aveau o culoare pală, parcă moartă, şi lăsă să se audă un soi de oftat despre care nici ea nu ştia dacă ar fi de plăcere sau nu. Vârfurile degetelor îi tresăriră uşor şi se afundă în fotoliul moale, întinzâdu-şi gâtul şi închizându-şi ochii. Cântecul deja începuse.
       Ochii ei se deschiseră leneş şi priviră în lateral la fiinţa cu părul ca focul stins care-o privea fără s-o aştepte, pentru că ştia că are să vină. I se păru atât de frumos, şi nu pentru că razele soarelui care o adormeau uşor treceau aproape nevăzute pe lângă silueta lui, ci pentru că îi amintea nespus de ea însăşi. Auzi o şoaptă uşoară în ureche şi, deşi n-o înţelese deloc, se ridică din locul frumos unde visase pierdută până atunci. Cântecul devenise mai puternic.
        O întrebare fără răspuns îi apăru în minte odată cu revenirea în sufletul ei a dorinţei de a zbura. Corpul ei fu uşor, şi totuşi cu puterea nevăzută a dorinţei, apucat de tânărul ei partener în ai cărui ochi putea vedea o frumoasă flacără. Îl privi pe el înainte de a-şi aminti că trebuia să întoarcă ochii la lentilele moarte care-i imortalizau mişcările fantomatice. Hainele lor negre prin care li se zărea pielea palidă se contopiseră cu voalurile negre care erau bătute de o briză caldă doar pentru a fi fundalul frumuseţii lor. El o luă în braţe şi o ridică sus, o privi în ochi de nenumărate ori, vorbindu-i parcă fără cuvinte, iar ea, fermecată de atingerea lui atât de cunoscută şi veşnic dorită, privea fericită, şi totuşi fără să zâmbească.
         Lumini scurte şi seci îi loveau, iar pentru fiecare licărire cei doi îşi schimbau privirile. Odată cu refrenul cântecului ea se găsi înconjurată se braţele lui care-i lăsau corpul să cadă încet, într-o arcuire care-i făcea rochia să atingă uşor pământul. Îi simţi respiraţia pe gât şi închise din nou ochii, încruntând uşor din sprâncene în timp ce-şi întindea gâtul. Când deschise ochii, se lovi de căldura soarelui ce-i înconjura orizontul şi simţi, în acelaşi timp, cum căldura lui dispărea uşor, iar trupul lui se depărtă de al ei. Lentilele încă îi urmăreau, aşa că-şi îndreptară atenţia spre ele. Cioburi de lumină de sticlă căzură peste ei, tăind fundalul întunecos cu care se uniseră, iar apoi o ploaie purpurie le lovii obrajii. Înecându-se parcă în ea, o priveau cu ochi seci cum le înconjura întunericul corpului, doar pentru a auzi ultima licărire a lentilelor. Cântecul se sfârşise, doar pentru a începe iar de la capăt. În umbra ultimelor sunete cei doi dispăruseră.

         Când se întoarseră deasupra pardoselei care le reflecta amintirile şi greşelile, lumina, care acum nu mai era artificială, cădea peste ei fără să se lovească de spectrul negru al hainelor şi vopselei. Figurile le erau curate, la fel de frumoase şi în adâncul sufletului parcă zâmbitoare. Cântecul reîncepuse pentru a treia oară.
         Prin masa mică de sticlă pe care mai adineauri se găseau pudre pale şi vopsele negre, soarele strălucea aproape nestingherit, lovindu-se însă de tăria unui metal care, reflectând lumina, crease o gaură de lumină în suprafaţa sticlei. Mâna ei acum palidă şi goală, întunecată doar de unghiile vopsite veşnic în culoarea nopţii, mână pe care se găsea acel inel despre care ea simţea că ar fi antic, se întinse şi apucă un cuţit mare, strălucitor de ascuţit şi decorat tot cu acea culoare care le plăcea lor mult, care se afla pe stratul de jos al scundei mese. Cântecul devenea din ce în ce mai puternic, iar odată cu el apăru şi tânărul cu părul roşu stins şi cu un aer leneş în ochi.
         Când însă îşi căută cu privirea partenera, pupilele lui se contractară rapid şi o uimire cu care nu reuşise să se obişnuiască, urmată de un scurt fior rece, în cuprinseră. Aruncă ochii la masa scundă, gândindu-se că acolo ar putea găsi ceva cu care s-o poată confrunta pe cea care stătea acum cu hotărâre la câţiva metrii de el. "Ştiu că-l vrei. Ia-l!" îi spuse ea cu un rânjet entuziast, în timp ce-şi ridică uşor mâna în care ţinea frumoasa armă. El ezită pentru o secundă, dar simţind cât de serioasă este ea, cea din faţa lui, apucă pistolul atât de cunoscut care-l aştepta, parcă cu nerăbdare.
         Ea atunci fugi lăsând în urmă cu râset pe care numai el îl auzise printre versurile melodiei pe al cărei fundal ei aveau să trăiască acel moment. El o urmă, strângând în mână arma despre care ştia că era slăbiciunea lui, dar o pierduse în pădurea de voal negru care se întinse acum între ei. Materialul începu să cadă uşor, bucată cu bucată, iar pielea ei licări printre umbrele negre care cădeau pradă lamei ce o ţinea în mână. Atunci el întinse mâinile şi apăsă trăgaciul, pentru că ştia că asta ar fi dorinţa ei; vopsea roşie lovi pereţii de voal, iar respiraţia ei păru la o atingere depărtare pentru o secundă. Ieşi astfel şi ea la lumină, pentru a întâmpina cu un zâmbet înecat de fericire sadică privirea lui care acum înţelese ce ar trebui să facă.
          Tânăra se trezi cântând din adâncul sufletului refrenul melodiei, astfel că întrebarea ei luă fiinţă doar pentru a fi continuată de vocea lui care-i cânta o altă întrebare. Şi totuşi, nu şi-au dorit să-şi amintească vreun răspuns, aşa că au respirat împreună fără să se atingă. S-au apropiat şi ar fi vrut să se sărute, dar regulile nespuse ale jocului lor îi făceau în acel moment inamici. Ar fi vrut să se atingă atât de aproape încât să-şi simtă căldură unuia celuilalt, dar asta ar fi însemnat să se expună riscului de a pierde o provocare din care nu aveau nimic de câştigat decât sentimente puternice.
          Lama ei reîncepu să taie la pământ voalul care devenise transparent prin raritatea sa, iar el se afundă în labirintul negru şi-şi lăsă arma să păteze pardoseala, materialul fin care-i înconjura şi pielea lor care, astfel, nu rezistă prea mult timp curată. Dansul lor continuă printre voalurile negre, astfel că vârfurile degetelor lor se atingeau în adieri magice şi privirile lor se căutau veşnic, dar fără dorinţă, pentru că erau coştienţi că în final tot se vor întâlni. Prinzând fâşiile negre care cădeau una după alta cu fiecare cuvânt, le aruncă peste ea cu fiecare încercare disperată de a o prinde, astfel că ea se trezi îmbrăcată într-o rochie de umbre. La capătul umbrelor se află el, care trase fâşiile de întuneric cu putere şi o aduse astfel în faţa lui.
        Îşi înfipse unghiile în părul lui şi simţi soarele care se chinuia să nu dispară după linia orizontului cum loveşte pardoseala cu razele lui rămase fără putere. Mâinile ei îi mânjeau lui faţa cu vopseaua roşie, mâgâindu-l chipul pe care îl iubea atât de mult. Lichidul purpuriu se scurgea încet printre degetele şi pe hainele lor, iar respiraţia lor se unise într-un sărut adânc. Armele se loviră cu un zgomot tăios de pământ şi cântecul luă sfârşit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top