Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

marți, 13 noiembrie 2012

Monochrome frame

It's all about
what you want to feel


     Monotonia a luat calea asfaltului şi s-a transformat într-un vuiet stins de entuziasm. Şinele au trosnit gălăgios, ca de obicei, şi zgomotul a acoperit tot ceea ce putea fi perceput ca frumos. O scurtă exteriorizare de ură nefondată, care a fost înăbuşită de lumina obscură a serii. Luminile oraşului încercau să pară interesante prin strălucirea lor vagă, dar agitaţia inutilă făcea figurile tipice să devină neinteresate.

     Nu ştiu dacă ar trebui să-mi fie frică. Sau să mă mândresc, cu faptul că am atâta încredere în mine. E posibil ca această încredere să fie inexistentă, să mi-o insuflu ca pe un drog scos din a mea nepăsare. Tot ce ştiu e că vreau să mă simt împlinită, dar lucrurile pe care le fac atunci când scap de obligaţiile mele nu mă ajută. Procrastinez de la fericire şi, cel mai ciudat, inclusiv de la somn.
     Detest responsabilităţile care-mi sunt puse în spate. Esenţa lor nu mi se pare ceva demn de repulsie, ci chiar ceva folositor, fapt care denotă că gândirea mea e, până la urmă, ceva influenţat de mediul în care am trăit, cu toate condiţiile pe care mi le-a impus. Totul constă în forma în care-mi sunt transmise, făcându-mă să cred că ele, după anumite reguli, sunt obligatorii. Unde e imaginaţia omului, sau, mai rău, de ce numai persoane care nu sunt în stare să-şi folosească imaginaţia, sunt puse să fie factori de decizie?
     Nu ştiu dacă totul a devenit monoton sau sunt eu monotonă. Probabil puţin din amândouă, doar vina e mereu împărţită.
     Voi continua să visez, poate doar pentru a mă corupe singură.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top