Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

marți, 13 noiembrie 2012

I wish I had someone to fangirl about

In real life,
I mean

       Am vrut întotdeauna să cred că atracţia vine din admiraţie. Că lumea e plina de posibilităţi, că fiecare persoană are calităţi care-i întrec defectele şi că oricine poate fi frumos în felul lui. Dar, ce se întâmplă când adevărul e crud, iar atracţia se transformă în regret?
       Regret că acea persoană îşi lasă defectele să-i domine calităţile.
       Am răcit în mod glorios după ce mi-a fost lene aseară să mă usuc cum trebuie pe cap [dacă stau să-mi usuc tot părul, îmi ia cam o oră]. Mă simt bombardată de şcoala care este deloc atractivă şi predominant extrem de plictisitoare, cu unele momente în care devine scârboasă.
        Mama se panică într-o măsură imposibil de înţeles de mare în legătură cu notele mele, dacă le am şi cât de bune sunt. Cu siguranţă am mai multe şi mai bune note decât aveam anul trecut pe vremea asta, nu înţeleg care-i problema. Aş fi în stare să-i spun mamei că nu mai suport şcoala, că mi se pare inutilă, că merită să-i dau foc, dar cred că s-ar speria, atât de urât încât ar fi în stare să mă dezmoştenească. Şi de aici îmi dau seama ce persoană slabă e ea, şi eu urăsc persoanele slabe. Măcar de i-ar păsa de aspectele pe care eu le consider importante în legătură cu viaţa mea.
     Lăsând la o parte jeaga de şcoală [deja visez la şcoală], am găsit timp să strecor nişte anime prin programul meu de pierdere inutilă a timpului. M-am uitat la Shirokuma Cafe, doar trebuia să prind din urmă de prin vară. S-a anunţat că va avea 50 de episoade, deci pare-se că se va alătura zilelor mele de joi pe perioada unui an [aproape]. Frumooos. Am ajuns pe la episodul 24 şi tot ce pot spune e că n-am văzut fangirl mai disperată decât Mei Mei [cu voce de Hanazawa Kana!].
"Maman", sculptură a lui Louise Bourgeois, "ameninţă de la înălţime" pe cele cinci protagoniste ale anime-ului "plin de dialog obişnuit, pentru ca telespectatorii să se poată bucura din plin de cât de drăguţe sunt fetele.".
    Am terminat Joshiraku de curând, care, printre zecile de referinţe la alte anime-uri [o grămadă de K-ON!], a ajuns să se parodieze pe sine în ultimul episod. Răsfoind azi prin cartea pe care mi-a dat-o cadou de curând Koori, un ghid turistic al Japoniei de la National Geographic [foarte mişto cartea, by the way - are secţiuni despre societatea, istoria şi arta Japoniei], am dat de o poză cu un loc care a fost animat în Joshiraku :)).
     Manga n-am mai apucat să citesc, pe lista mea de priorităţi este Heart no Kuni no Alice, dar volumele sunt prea mari  şi prea preţioase ca se la iau pe drum cu mine să le citesc.
     Cât despre fangirling...poate că aş vrea să mă îndrăgostesc, dar n-am de cine.

Happiness >.<

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top