Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

vineri, 23 noiembrie 2012

Flying Girl

Într-o zi,
nu vom mai simţi această durere


        O explozie care trăda un nou început al suferinţei se derula acum prin faţa ochilor ei, care străluceau, plini de regret, din cauza lacrimilor care aveau să izvorască o secundă mai târziu. Ar fi vrut să ţipe, dar vocea ei era acum ceva secat, fără putere şi cu o singură dorinţă: să dea timpul înapoi. Să se întoarcă la acea fericire care acum părea o îndepărtată iluzie.
       Se îndrepta către un adânc necunoscut, negru şi sinistru, hipnotizată parcă de o frumuseţe pe care numai ea o putea percepe. Simţea că zboară prin propriul ei suflet, că se îneacă în ea însăşi doar ca să învie într-o nouă viaţă.
      Dar abisul părea din ce în ce mai îndepărtat, iar la următoare clipire, fata se găsi în mijlocul unei lumi feerice. Culori imperceptibil de vii şi forme nedefinite, o înconjurau ca pe o lumină caldă ce-i îmbăia trupul. Zâmbi uimită, şi cu fiecare privire din care nu înţelegea decât o frumuseţe imposibilă, se pierdea şi mai mult pe sine. Nu-şi mai conştinentiza existenţa, ci doar universul multicolor din jurul ei.
       Înainte să cadă cu putere în abis, văzuse o imagine fugară: pe cerul pe care razele stinse ale soarelui se luptau cu întunericul nopţii, când razele stelelor abia se puteau zări în noaptea vânătă, răsări o stea ce părea a fi mult mai aproape. Dar căzu prea repede pentru a înţelege ce a văzut, iar întunericul o îngrozi mult prea devreme pentru a mai avea timp să simtă altceva:
       - Maria...Maria! se auzi o voce ciudat de cunoscută în adâncul lumii în care se afla fata. Când se trezi, lacrimile calde care curgeau pe obrajii ei îl uimiseră pe cel care se afla acum lângă ea:
        - Ce s-a întâmplat?! Ai avut un coşmar? Dar păreai atât de liniştită...
       - Nu ştiu...cred că da. A trecut mult timp de când m-am trezit plângând, haha! râse Maria uşor cu un zâmbet scurt. Se şterse la ochi şi îşi privi lacrimile care acum i se prelingeau în palme, când simţi o atingere blândă peste creştetul ei:
        - Stai liniştit, e prima şi ultima dată când ai să mă vezi plângând. De ce m-ai trezit?
        - N-ai zis tu să te trezesc devreme? Ziceai că vrei să mergem undeva azi.
       Radu, fratele mai mic al Mariei, era student la Academia de Aviaţie. Deşi nu-i convenea faptul că nu-l putea vedea prea des, tânără nu numai că-i acceptă decizia căreia mama lor se împotrivise categoric, dar îl şi susţinea pe acesta. Poate pentru că îi înţelegea dorinţa de libertate cu care şi ea se născuse, sau pur şi simplu îl admira pentru că acesta insistase ca ea să nu urmeze acelaşi drum ca şi el. Maria avea curajul, dorinţa şi abilitatea fizică şi psihică necesare pentru a zbura, şi ar fi urmat calea cerului dacă asta ar fi însemnat să fie alături de Radu, dar el plănuise altceva pentru ea.
        De când erau copii Maria obişnuia să-i cânte; ea ar fi cântat oriunde şi oricând, atâta timp cât ar fi ştiut că nu există nimic care s-o oprească, dar fratele ei era îndeajuns de posesiv încât să vrea să păstreze acea voce numai pentru el. Asta până când copila a crescut într-o puştoaică care visa cu ochi strălucitori la luminile şi vuietul scenei. După acei câţiva ani în care îşi privea comoara cum încearcă să se dea singură de gol lumii, Radu fusese în adâncul inimii fericit când surorii sale i se spuse că s-a trezit la viaţă cam târziu. Fata se resemnă şi iluzia scenei rămase un vis închis adânc în inima ei, iar solo-urile ei emoţionale aveau în continuare acelaşi minuscul auditoriu.
      În acea zi fratele ei avea să piloteze pentru prima dată un avion; amândoi mai zburaseră, dar să-şi conducă propriul zbor era ceva cu totul diferit. Deşi operaţiunea îl expunea la un risc destul de mare, Radu nu mai putea de nerăbdare - dorea să-i dovedească mamei lor că cerul nu este cu nimic de speriat şi simţea el însuşi că o parte din el va fi împlinită în urma acelui zbor. Neputând să doarmă prea bine din cauza entuziasmului, ca un copil care ştie că va vedea pentru prima dată ceva nou şi inedit, acesta o trezi pe Maria devreme.
       Firea lui sadică ar fi vrut să-i audă cântecul şi printre lacrimi, neavând nici cea mai mică idee că această dorinţă crudă a lui se va împlini foarte curând.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top