Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

luni, 1 octombrie 2012

Killing the suffering

"Într-o zi am să-l omor"

     Ironic e faptul că îmi calc unul dintre cele mai importante principii după care îmi duc viața: să nu mă las afectată de alții. Nu pot, pur și simplu nu pot să fiu atât de nesimțită încât să nu-mi pese. Și, deoarece persoana pe care eu o consider cea mai slabă din întreaga lume, este în stare să facă ceea ce eu nu pot, îmi dau seama cât de puțină putere am eu însumi.
     Mi-a luat ce aveam mai drag fără măcar să-mi dau seama. Când l-am văzut cu acel ceva în mână, ca și cum ar fi numai al lui, îmi venea...nici nu știu ce aș fi făcut, atât de indignată eram. Ce urăsc cel mai mult este faptul că se comportă ca și cum eu n-aș fi avut nimic încă de la început, că el mi le-a dat, deci sunt ale lui și are dreptul ca el să mi le ia oricând, oricum și oriunde vrea. Inclusiv viața mea.
     Apoi, după ce știe că m-a băgat într-o stare din care nu pot să ies, pentru că nu am cum să mă descarc, mai îndrăznește să-mi și arunce niște vorbe negândite, care taie adânc și se vindecă atât de repede încât peste câteva minute poate tăia din nou. Și tot așa, lovituri scurte, foarte puternice și nesfârșite.
     Și mi se spune să mă liniștesc, c-am s-o iau razna. Păi bineînțeles înnebunesc în ritmul ăsta! Am ajuns să-l urăsc atât de mult încât mă văd, turbată de comentariile lui seci, insuportabile și nefondate, că fac vreo tâmpenie și-l laș rece pe jos. Trebuie să mulțumesc caracterului meu ciudat care nu mă lasă să simt aceeași stare mai mult de douăzeci de minute.

De ce îmi amintesc de lacrimile pe care le vărsam tot din cauza lui?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top