Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

vineri, 21 septembrie 2012

Mr. "Broken Heart"

Tears failed to convey
the regret


      Precum picăturile reci care loveau asfaltul acum colorat de nuanţa unui sfârşit inevitabil, lacrimile lui cădeau încet peste viaţa care, lovită de extazul întunericului, devenise purpurie. Viitorul, care acum nu mai avea nici o şansă să renască, devenise un vis orbitor. Iar trecutul, acel trecut care acum ar trebui să fie cea mai puternică dorinţă a lui, îi trecu prin faţa ochilor în doar o secundă, şi se opri la acel zâmbet trist.


      
       Luminile colorate ale oraşului păreau în acel moment fiecare nişte mici bucăţi dintr-o posibilă libertate, o făceau să creadă că dacă ajunge una cu ele, suferinţa ei cruntă va dispărea. Pustietatea nopţii o făcea să se simtă într-o lume numai ei, unde fie iubire, fie suferinţă, totul rămânea în urmă. Era frumoasă, precum o zână care lasă în urmă strălucirea misterului, şi, zâmbind din tot sufletul, îşi deschise larg braţele. Într-un univers paralel, un tânăr uitat de iubire cânta o melodie dedicată unei umbre.

       Nu-i venea să creadă că ea, ea cea cu zâmbetul luminos, zâmbet care era numai al lui, îi arunca acele cuvinte. Defapt, nu dorea să creadă. Ar fi vrut să nege totul, inclusiv recentul trecut în care îşi simţi dragostea sfărâmată. Nu era ea cea care dărâma totul, aşa cum ar fi vrut el să creadă, era pur şi simplu acea fisură care în acel moment făcea totul praf.
      Când, disperat de vocea ei mult prea neobişnuită, ridică şi el glasul şi-i puse acea distrugătoare întrebare, ea, rămasă acum fără cuvinte, se dădu un pas în spate, ca şi cum ar dori să se depărteze de el. Atunci el se simţi respins, singura persoană pentru care el trăia îl considera în acel moment fără nici un fel de valoare. Îşi simţi obrajii mângâiaţi de o atingere caldă şi, pentru un moment, îşi acoperii ochii cu mâinile; nu ar fi vrut ca ea, care nu vărsase nici măcar o dată o lacrimă în faţa ochilor lui, să-i vadă acum lacrimile. Ea, care pentru o secundă nu-l putu privi în ochi, îşi ridică privirea şi pe faţa ei se contură un zâmbet plin de tristeţe şi regret. După câteva secunde, el auzi uşa cum se trânteşte în urma unei iubite care probabil vărsa lacrimi de dorul trecutului.
       Şi simţi şi el cum ceva cald îi mângâie obrajii. Puterea îl lăsă şi căzu la pământ, parcă dorind să se înece atunci şi acolo în acele lacrimi amare care nu se opreau. Dădu furios, şi totuşi cu o forţă tăiată de suferinţa prin care trecea, cu pumnul în ceea ce părea a fi cel mai apropiat perete. Dar în următorul moment văzu printre degetele cu care-şi acoperise faţa un pahar care cădea spre el. Deschizând mâna să-l prindă, paharul se sparse în mâna lui, lăsându-i pe mână o tăietură care avea să devină o pictură monocromă. Afară era noapte târziu şi, după-câteva adieri de vânt, o ploaie măruntă începu să cadă peste oraş.

       Ea, care acum nu mai vedea decât o ceaţă de culoare orbitoare printre lacrimile care-i acopereau privirea, alerga fără vreo ţintă. Pentru o secundă i se păru că vede o fiinţă ciudat de cunoscută care, aflându-se la o distanţă de câţiva paşi, îşi întindea braţele, gata s-o primească într-o îmbrăţişare caldă.

       El, care realiză cât de prostească era situaţia în care sentimentele lor se aflau, se ridică fără să-şi şteargă lacrimile, şi ieşi pe uşă, alergând disperat după cea care trebuia să devină viitorul lui. Se gândi că singurul loc în care ar putea merge în acea situaţie era acel îndepărtat peisaj în care ei doi au făcut schimb de iubire.
       Când ea auzi acei paşi repezi, care nu puteau aparţine decât unei singure persoane, se opri, neştiind şi nepăsându-i nici măcar unde se află, şi îl privi cu acel zâmbet pe care el îl iubea.
       Dar un sunet puternic şi o lumină care venea cu viteză către ea îi spulberară zâmbetul . Simţi atunci ploaia măruntă şi rece pe pielea ei şi o căldură atât de cunoscută o înconjură. Ea, care până atunci alergase fără vreo destinaţie, îşi aminti în acel moment de ce cunoaşte atât de bine acel drum, aparent fără sfârşit. Se îndreptase, inconştientă, spre locul unde trecutul lor avea să devină viitor. Dar visele ei erau acum înnecate în propriul ei sânge, care acum înconjura trupul ei încă cald. El, care nu putu să facă altceva decât să privească cum acea umbră nebună care i-a înecat iubirea dispare ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, se afla acum lângă ea, vărsând aceleaşi lacrimi calde peste ochii ei încă deschişi.


"Unde a dispărut dragostea noastră?"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top