Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 26 septembrie 2012

Kuroko no Basket

"I will be the shadow
to your light"


     Echipa de baschet a gimnaziului Teiko: clasa care a câştigat trei campionate la rând, cu cinci jucători pe care-i puteai întâlni o dată la o generaţie, supranumiţi "Generaţia Miracolelor". Dar, se pare că ar fi existat un al şaselea jucător pe care cei cinci îl considerau special.
     Kagami Taiga, un proaspăt licean venit din America, se înscrie în clubul de basket al liceului Seirin, şcoala în care era înscris. Acolo îl întâlneşte pe Kuroko Tetsuya, un băiat care, pe lângă faptul că nu ştie să joace baschet, nu are aproape nici un pic de prezenţă. Ce va face Kagami când Kuroko, care nu e chiar atât de praf pe cât pare, îi spune că îl va face jucătorul numărul unu din Japonia?
     M-am apucat de Kuroko dintr-un motiv atât de irelevant încât acum îmi vine să râd. Am văzut că anime-ul are opening marca GRANRODEO şi mi-am zis "cum o fi,e tot GRANRODEO!". Şi am dat peste una dintre capodoperele anului ăsta. Anime-ul a început în primăvară şi s-a terminat zilele trecute.
       Este, clar, un anime despre sport. Gen pe care eu nu l-am mai experimentat înainte, decât în Chihayafuru [care apropo, are sezonul doi anunţat, yeeeah!]. S-ar putea spune că e deloc realist, pentru că ce joacă ăia e baschet varianta for superman, dar exact ăsta e elementul care-l face interesant. Pentru mine e perfect, pentru că, mai ales în timpul meciurilor, te ţine într-un suspans continuu.

Kagami (sus) şi Kuroko
       Povestea este...teoretic tipică. Dar asta nu înseamnă că nu e bună, sunt alţi factori care compensează pentru povestea asta. Glumele aruncate din când în când, care sunt absolut epice, plus momentele care urlă a yaoi fac totul genial. Vorbind de yaoi, Kuroko n-are nici un pic, ci pur şi simplu un lucru care face orice interacţiune să pară a fi yaoi: faptul că anime-ul este 99% cu băieţi. Asta, dacă priveşti prin ochii unei persoane care a intrat în contact cu yaoi [deci ce vreau să spun e că, evident, băieţii sunt imuni la acest fenomen].
       Grafica este [simt că mă repet] demnă de un anime din 2012. Totul arată impecabil, opening-urile şi ending-urile sunt geniale pentru că fac nişte referinţe pe care le vezi numai după o anumită perioadă de timp. Există pe acolo nişte efecte [să-i vezi pe ăştia cum emană lumină :))] care sunt tipice unui anime shonen, să zicem.
       Coloana sonoră este...ah my ears! N-am mai dat de un anime cu aşa bună coloană sonoră de muult timp, iar de unul care să fie asemănător că ăsta nu. Ce are? Chitară electrică. De cel puţin două ori pe episod, fără opening [GRANRODEO are în 90% din melodii chitară electrică]. Şi nu ceva tipic, ci un suspans din ăla genial insuflat de un instrument genial. All hail the electric guitar! Opening-urile sunt...mai e nevoie să spun? Su-per-be, bineînţeles. Ambele de la GRANRODEO; primul, "Can Do", este optimist, energic şi nu neapărat o melodie preferată de-a mea din discografia GR, dar genială pentru Kurobas; al doilea, "RIMFIRE" este o melodie ceva mai...mie îmi inspiră mai multă ambiţie decât Can Do şi pur şi simplu îmi place mai mult. Ending-urile sunt şi ele foarte bune, primul am simţit mereu că mă trolluieşte într-un anumit mod, iar al doilea este marca OLDCODEX, deci trebuia să fie bun. Seiyuu sunt şi ei o colecţie de bunăciuni, prea mulţi ca să-i ţin minte pe toţi.
Riko trolling everyone :)).
         Personajele sunt...cred că miezul acţiunii. Kuroko este un tip practic invizibil, atât de puţin observabil e. Nu cred că l-am auzit glumind, dar nici dur nu are cum să arate. Kagami...îl cheamă Taiga [tigru], ce să mai! Tipul ăsta este practic o furtună, total opusul lui Kuroko [care e extraordinar de calm, e imposibil să-l enervezi...aproape]. Are şi un seiyuu pe măsură, Ono Yuuki [Kaname în Kimi to Boku]cu o voce dură, perfectă [ce seiyuu nu e perfect?]. Echipa Seirin este toată o adunătură de oameni epici, dar nici nu i-am reţinut pe toţi [dezavantajele vizionării on-going]; de menţionat ar fi Hyuuga Junpei, un sadist epic făcut de Hosoya Yoshimasa [Nezumi în No.6, Wataya Arata în Chihayafuru], care, cu acea replică de câteva secunde pe episod, mă făcea praf. Şi să n-o uităm pe Riko, antrenoarea echipei, care îi trolluieşte pe ăştia zilnic.
Generaţia Miracolelor. De la stângala dreapta: Kise Ryouta, Midorima Shintarou, Aomine Daiki, Mirasakibara Atsushi, Akashi Seijirou.
         Apoi vom face cunoştinţă, unul câte unul, cu membrii Generaţiei Miracolelor. Pentru că, defapt [şi asta nu e spoiler, e episodul unu dacă îmi amintesc bine], Kuroko este acel al şaselea membru. Bineînţeles, Generaţia Miracolelor este plină de nişte extraordinar de carismatici ciudaţi. Primul care intră pe teren [whoaaa!] este Kise Ryouta, cu abilitatea lui specială, ofc. Kise fiind genul ăla de personaj adorat de fete [arată bine, duuh], cu o personalitate luminoasă [sau e din cauza părului?] şi cu voce de Kimuri Ryohei [Akira Takizawa în Higashi no Eden, Hinata Hideki în Angel Beats!], plus un soi de accent pe care eu îl ador.
După Kise facem cunoştinţă cu Midorima Shintarou, sau domnului precizie. Cu o personalitate ceva mai închisă decât restul [are aerul ăla de "nu mă atinge"], cu nişte ochelarii care, minune, ca şi lui Hyuuga, nu-i cad de pe ochi în timpul meciului şi cu o obsesie continuă legată de horoscop. Seiyuu-ul lui Midorima este [bang!] Daisuke Ono [Sebastian în Kuroshitsuji, Shizuo în Durarara!!], adică perfecţiunea absolută. În final [pentru că şase luni nu sunt de ajuns pentru cinci indivizi] străluceşte sub becuri Aomine Daiki, cel mai arogant om pe care l-am văzut în viaţa mea. Bine că nu e real. Fiind atât de bun încât nimeeeeni nu-l poate egale, deci distra, el se îneacă în amărăciunea lui câştigând meci după meci. Nu-l urăsc, şi asta pur şi simplu pentru vocea lui Suwabe Junichi [Ren Jinguuji în UtaPri şi alt rol mai bun nu-mi vine în minte].
         Faaaaaaainăli, recomand Kuroko no Basket oricui, pentru că are acel ceva ce face orice anime bun, indiferent de gen: suspans. Şi mă rog pentru un sezon doi pentru că abia aştept să-l văd pe Akashi Seijirou, ultimul din Generaţia Miracolelor, care pare a fi un sadist cu vocea unui alt sadist [mah fav, Kamiya Hiroshi].
EPIC!
Whoaaaa, acum am intrat pe My Anime List şi Kuroko e deja pe locul 27 în topul anime O___O. SUGOI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top