Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 29 august 2012

Tales for the Abyss

Disperarea se îmbracă în
sunetul unei viori

      Am auzit cântecul unui cavaler căzut, înconjurat de acel soare negru ce-i vindeca rănile. Infinitul lui devenise efemer, iar adevărul lumii era acum numai o amintire. Ţipătul lui de agonie străbătuse cerul nesfârşit, dar în final acesta alese să ne arunce pe amândoi în abisul întunecat. Am reînviat din îmbrăţişarea întunericului, doar pentru a mânji lumea în negru. Acum speranţa, de mult pierdută, ne-a luminat din nou visele şi lumea s-a transformat într-o dorinţă împlinită. Odată cu cântecul pierdut al viorii care avea să ne scrie soarta, am ales să înfruntăm furtuna pentru a deveni mai puternici. La capătul călătoriei ne aştepta un prieten vechi, care a deschis, fără să clipească, cutia Pandorei.


      Nu ştiu de ce interpretarea mea a acestui album sună ca nişte aventuri complexe şi fără sens, dar albumul celor de la A (se pronunţă "ACE") nu poate fi descris într-o singură frază, dară'mite un singur cuvânt.
       Pe cei de la A îi ştiu de când cu live-ul lor de acum o lună, unde i-am văzut şi auzit pentru prima dată. După concert, mi-am cumpărat albumul ăsta şi l-am ascultat până mi s-a pus pata pe Matsushita Yuya (obsesie care încă continuă). A este formată din: Rookie Fiddler (vioară, compoziţie şi versuri), Toshi (bas) şi Nimo (vocalistul), habar n-am prin ce an fiindcă net-ul în japoneză nu mă ajută. Cred că muzica lor ar fi ceva gen j-rock cu nişte influenţe, mai ales dacă ne gândim la vioara lui Rookie care face diferenţa, iar stilul lor este interesant şi relativ unic - se îmbracă în piraţi. Ironic, cel mai puţin aclamat dintre membrii este Nimo, vocalistul, care totuşi de la concert încoace rămâne preferatul meu - vocea lui este relativ joasă, nu am observat ceva extraordinar legat de ea (adică note lungi sau puternice), dar sună plăcut şi uneori sinistru. Plus, vorbeşte bine limba engleză. Toshi, basistul, este poate cel mai expresiv membru al trupei [cel puţin aşa mi se pare din videoclipuri], iar Rookie, cel mai popular de altfel (dacă stăm să puricăm sfântul tumblr), este practic motorul trupei - toate cântecele de pe Abyss [cel puţin aşa îmi amintesc de pe booklet] sunt compuse de el.
De la stânga la dreapta: Rookie Fiddler, Nimo şi Toshi.

       Albumul oscilează între teme mai întunecate, puţin depresive şi cântece optimiste, cu un mesaj pozitiv; melodiile nu se deosebesc cu nimic extraordinar una de cealaltă. Coperta pare să fie într-o strânsă legătură cu titlul albumului, dar nu mă deranja dacă vedeam o poză frumoasă cu trupa. Acuma să le luăm pe rând:

  1. Night Of The Nights - Preferata mea, cu siguranţă. Prima dată când am auzit-o, mi s-a părut un haos total (ceea ce şi este, dintr-un anumit pucnt de vedere), dar după ce am ascultat-o de câteva ori, nu avea cum să nu mă ameţească. Videoclipul putea să fie mai bun, dar ţipetele reuşite ale lui Rookie compensează pentru orice defect.
  2. NUDE - Primul single a trupei, NUDE este o melodie ne dă puţin mai mult din chitara celor de la A. Versurile se referă la o goliciune purficatoare şi este introdus un motiv nemaiîntâlnit mie: soarele negru.
  3. 灰色の天使 (Haiiro no Tenshi) - "Îngerul Gri", în traducere. Titlul descrie melodia perfect, versurile fac referire la un înger cu aripile rupte [de unde se deduce ideea de destin distrus] şi se observă, pentru prima dată în album, instrumentul meu preferat: pianul (sau claviatură, ce-o fi).
  4. Rhapsody in Black - Sunetul acestui cântec, cel puţin la început, îmi aminteşte de un fel de univers medieval (deşi melodia n'are nimic de'a face cu aşa ceva). Un cântec negativist, întunecat şi depresiv - exact cum îmi place mie.
  5. LOVELESS - Mă corectez [i should slap myself], Nimo e bun şi la note lungi şi puternice. LOVELESS este unica melodie în limba engleză de pe album, o altă simfonie depresivă şi amară. Se inserează de asemenea un cor care dă o notă sinistră melodiei.
  6. Abyss (piano version) - Singura baladă de pe album, şi melodia în care vocea lui Nimo se aude cel mai clar. O altă preferată a mea, Abyss este un cântec de dragoste născut din disperare. Obişnuiam să-l ascult uitându-mă la cerul înstelat.
  7. Black Butterfly - O altă nebunie de melodie, şi aici mă refer la secţiunea finală în care alternanţa dintre cor şi vocea lui Nimo este ameţitoare. La început m-a speriat un pic modul în care sună, mai ales refrenul, dar n-am avut cum să nu mă îndrăgostesc de ea. Din nou, una dintre preferatele mele, cea care, să zicem, încheie ciclul depresiv de până acum.
  8. 夜明けのアンセム - Melodie care se află pe primul single al trupei şi care pe album deschide partea mai optimistă. O melodie despre speranţă, după care sincer nu prea mă omor (pentru că Nimo cântă un pic mai sus şi nu sună genial).
  9. Shangri-la - Apare mândru vasul celor de la A şi căpitanul feroce, Rookie, porunceşte fericire eternă. În fine, în videoclip nu este un vas, dar îl avem pe Rookie pus pe vârful unei prăpăstii, pe Toshi care nu face altceva decât să arate superb şi pe Nimo care se simte cu adevărat pirat. Melodia este şi ea cam acelaşi lucru; pe DVD este şi un videoclip cu off-shots care a fost relativ interesant şi parţial epic.
  10. Reel of Fortune (instrumental) - Aici se observă capacitatea superbă a lui Rookie de a compune şi performanţa impecabilă a acestuia la vioară. Un instrumental de 4 minute, care nu are cum să te plictisească. S-ar putea spune că în Reel of Fortune se găseşte rezumat stilul celor de la A.
  11. NU WORLD - O melodie optimistă care nu pare optimistă - inteligent, nu? - Este una dintre cele mai puţin preferate, dar este totuşi bună.
  12. Ship'FRIEND OF MINE - Şi aici piraţii aventurieri şi totuşi neexperimentaţi îşi aduc omagiul vechiului şi bunului lor prieten inexistent. Stai, şi melodia asta e o baladă. Deci Abyss nu e singura. Dar pentru mine Ship'FRIEND OF MINE este undeva într-un colţ special şi diferit, so whutevă :)).
  13. BONUS TRACK - Dooooamne cât de sinistră e melodia aia. Cine dracu' m-a pus s-o ascult pe întuneric...Gyah! Lăsând la o parte faptul că bonusul ăsta nu mă lasă nici să gândesc, melodia pare perfectă pentru tema unui pirat fioros dintr-un film.
În final, tot ce pot spune e că nu mi-ar părea rău să-i văd din nou pe cei de la A.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top