Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 4 iulie 2012

Tsuritama

TAPIOCA!

       Sanada Yuki, un licean relativ frustrat emoţional şi cu anumite probleme când vine vorba de socializare, se mută împreună cu bunica lui pe insula Enoshima. În prima zi de şcoală Yuki va face cunoştinţă cu Haru, un băiat ciudat de energic care se auto-proclamează extraterestru, care, după ce se va stabili în casa lui Yuki fără vreo problemă, îi va propune tânărului roşcat să...meargă să pescuiască. În încercarea lor de a zdruncina adâncurile oceanului, sau mai bine spus de a-şi menţine undiţele în mână, se vor lovi de Natsuki, un coleg de-al lor distant care defapt suportă şi el doza lui de frustrare emoţională. Natsuki, supranumit "prinţul pescuitului", va fi convins de Haru să-i înveţe pe cei doi aventurieri să pescuiască. Însăăă situaţia se schimbă total când în peisaj apare Akira Yamada, un indian care cară după el o gâscă dubioasă botezată Tapioca.
         And, of course, after that, everyone's gone gay. It's not like they ever happened to be straight.

      Pentru o explicare mai serioasă a ce se întâmplă în anime-ul ăsta despre sakana puteţi merge pe myanimelist, dar în final veţi rămâne cu aceeaşi idee vagă despre Tsuritama. În două cuvinte, Tsuritama ar fi: pescuit şi Tapioca.

      De când l-am văzut la sfârşitul iernii în lista de anime-uri care apar în primăvară, primul lucru care mi-a trecut prin cap despre Tsuritama a fost: "ăsta o să fie ceva miştoooo". Şi aşa a şi fost. În primul rând ideea de a anima o manga despre pescuit este inedită, nemaivăzută şi ciudat de interesantă. Plus, Tsuritama a fost difuzat pe genialul segment de difuzare notaminA. Dintre anime-urile pe care le-am văzut eu şi care au fost difuzate pe slot-ul notaminA, nu a existat unul care să nu mi se pară genial [AnoHana, Shiki, Higashi no Eden, No.6 şi multe altele].
      Povestea, la început, pare a fi una dintre acele stereotipuri care după o introducere relativ originală dă într-o anumită rutină care, deşi nu e plictisitoare, nu poate evita să se repete. Minunea este că în Tsuritama fenomenul ăsta nu se întâmplă, astfel că fiecare episod, pe lângă fazele epice, te lasă cu o doză de suspans, care la final ajunge să fie maximă. Finalul în sine ajunge să fie de asemenea stereotipic şi previzibil, dar modul în care se ajunge la el este atât de spectaculos încât te face să uiţi de defectele liniei narative.
      Grafica este, fără îndoială, superbă [anime-urile din 2010 încolo nu prea mai au defecte din acest punct de vedere, atâta timp cât nu se discută o problemă de preferinţe]. Opening-ul este ameţitor de colorat, ca şi toată seria de altfel, după părerea mea. Expresiile lui Yuki sunt nepreţuite iar secvenţele alea cu pescuitul mi se par genial de realiste.
    Sunetul este...ahhh my feeels! Opening-ul este hipnotizaaant, are nişte versuri destul de ironice şi un instrumental care-mi aduce aminte de Akira. Vorbind de Akira, există o melodie pe coloana sonoră care îi este, cred, asociată, melodie pe care eu personal o ador [prima dată apare undeva pe la sfârşitul episodului 3 sau 4 parcă]. Coloana sonoră, în general, este la fel de colorată precum anime-ul. Seiyuu, în general, fac o treabă genială, mai ales Ohsaka Ryouta, vocea lui Yuki, care apare prima dată într-un anime. 

De la stânga la dreapta: Yuki, Natsuki, Akira, Haru
      Personajele sunt absolut exploziiive, mai ales Haru. Yuki este absolut epic pentru reacţiile pe care le are la început, dar pe parcurs parcă mai capătă şi el nişte experienţă când vine vorba de acest subiect complicat numit "oamenii". Haru este ca un curcubeu, uneori poate chiar prea orbitor. Are el însă nişte momente filozofice care-l fac mult prea drăguţ. Vocea lui este făcută de Miyu Irino, pe care, după rolul ăsta, în respect cu adevărat pentru că tipul s-a dovedit a fi extraordinar de versatil.
     Apoi îl avem pe mahh fave, Natsuki the tsun-tsun boy. Natsuki este...etoo...ciudat de "bun se smotocit" [cum ar zice Koori], cu tot cu dilemele lui emoţionale şi încăpăţănarea lui inutilă. Pluuuus, vocea lui nu este alta decât a lui Uchiyama Kouki [care-i dă viaţă lu' mah smexy boy Kagura =p~], pe care în ultimul l-am tot auzit şi vreau să-l mai aud. În final îl avem pe Akira Yamaaada, care vine la pachet cu împărăteasa duck Tapioca [everybody must love her], un indian implicat într-un scandal legat de găşte [you'll know what I mean if you watch the thing] făcut de nimeni altul decât regele ironiei, Tomokazu Sugita [pe care am ajuns să-l recunosc din...prima frază].
     În final, Tsuritama poate fi descris a ca o aventură de descoperire pe sine, sau mai bine zi de descoperire a nebuniei de sub ocean. Fiind o mică comedie cu tonuri extraterestre, Tsuritama cu siguranţă vă va face să râdeţi sau să rămâneţi cu gura căscată de câte ori nişte apă va fi vărsată. În orice caz, Tapioca este acolo ca să salveze situaţia!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top