Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 14 iulie 2012

Natsuyuki Rendezvous: PRIMA IMPRESIE

I thought I cried 
a lifetime’s worth of tears.
      "Ăsta o să fie ceva frumos...foarte frumos..." mi-am spus atunci când am văzut o simplă imagine cu titlu de prezentare acum câteva luni când Natsuyuki Rendezvous era doar o ştire, nu un anime. După primul episod am rămas pur şi simplu marcată de cât de superbe au putut fii acele minute, iar după al doilea episod am rămas cu întrebarea: "cum naibii o să pot eu aştepta 7 zile pentru un episod?!".
     
       Natsuyuki este acel gen de anime care n-are cum să nu-ţi cutremure inima, măcar cu o replică. Aveam o vagă impresie că acesta ar putea fi bijuteria sezonului anime de vară, dar nu mă aşteptam să fie atât de minunat.Povestea este relativ originală, cu un element supranatural interesant, cu acea comedie venită din atitudinea ironică a protagonistului şi cu momente din acelea romantice simple, dar care, din cauza elementului supranatural, devin hilare şi, în acelaşi timp, pur şi simplu frumoase.
      Nu v-am spus nimic despre poveste în sine pentru că eu m-am apucat de anime fără să mă interesez în legătură cu premisa seriei. Asta a făcut experienţa şi mai intensă, iar după primul episod am ajuns să gândesc "dacă anime-ul ăsta o ţine tot aşa, eu îi dau zece". N-am mai gândit asta de mult...de la Mawaru Penguindrum sau Chihayafuru cred.
        Arta este absolut superbă, mai ales că principalul mediu de desfăşurare al acţiunii este o florărie. Defapt, anime-ul în sine este frumos, divers şi parfumat ca un aranjament cu flori. Sunetul este, pentru mine, cel care îmi induce o anumită stare emoţională care face episodul şi mai bun. Opening-ul este cântat de Yuuya Matsushita [care face ending-ul la sezonul doi din Kuroshitsuji şi primul ending din Durarara!] Seiyuu sunt absoluţi, mai ales cel a protagonistului, pe care eu îl ţin minte pentru destulele lui roluri cu personaje ironice; dar vă las să încercaţi să descoperiţi seiyuu singuri, cum am făcut şi eu. Ending-ul este cântat de Aimer, care cântă acel ending care şi acum îmi dă fiori din No. 6.
        În final, până la sfârşitul lui septembrie voi aştepta cu nerăbdare fiecare zi de vineri şi cred că voi vărsa şi nişte lacrimi de dragul lacrimilor din Natsuyuki Rendezvous. Îl recomand oricui doreşte să vadă o romanţă frumosă, cu sentimente profunde şi regrete marcante ale trecutului.

Şi, ieri m-am chinuit să iau şi să pun cap la cap imaginea care alcătuieşte ending-ul - mi-a ieşit ceva imens, dar superb - îl puteţi găsi aici în dimensiune originală [făcut cu screenshot-uri după un videoclip HD 1080p].
[Months later edit] Recenzie şi impresie finală aici.





      

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top