Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 25 iulie 2012

A(エース) & Anli Pollicino

Din abisul dulcei renaşteri,
mă trezesc seacă

       Aş fi vrut să-l prind în mână, doar ca să-l cunosc mai bine. Şi apoi să-l întreb de ce-mi zâmbeşte fals, de ne priveşte ca şi cum ne-ar cunoaştea şi iubi, când defapt el se uită în gol? Am ţipat şi l-am văzut cum se topea uşor în orgoliul lui frumos. Mi-a amintit de el, romanticul meu egoist. Dar acest romantic, ajuns acum pirat, m-a făcut să vreau să mă îndrăgostesc, din cauza zâmbetului lui frumos, dar totuşi fals. Când, pentru o secundă, cred că i-am văzut adevăratul zâmbet, am simţit că vreau să mă vadă şi el pe mine zâmbind.
       Apoi sub lumini a trecut alt personaj, pe care aş fi vrut să-l cunosc, dar nu aveam cum. Părul lui ars de timp îmi aducea aminte de briza vindecătoare a verii, iar pielea lui era prea perfectă. Dar urechile mele au fost curând zgâriate de vocea lui aparent frumoasă. Voce care a înnebunit mulţi oameni.
       În seara asta am fost la un concert pe care-l aşteptam de multă vreme, concert care m-a făcut să realizez multe lucruri despre mine. Au fost două trupe A(エース) sau ACE (Anonymous Confederate Ensemble) şi Anli Pollicino (care au mai fost în România în 2010 dar nu am fost atunci). Koori a venit în Bucureşti în special pentru concertul ăsta, iar acolo ne-am găsit şi cu Misaki. Am ajuns acolo pe la şapte şi acum mă doare gâtul ciudat de tare.
De la stânga la dreapta: Toshi, basist, Nimo, vocalist şi Rookie Fiddler, violonist.
       Primii pe scenă au fost ACE, trupă japoneză de...ce cântă ei nu ştiu cât poate fi numit Visual Kei. Oricum, stilul lor e pe gustul meu - pe lângă clasicele voce, baterie, bas şi chitară, trupa mai are un membru care cântă la vioară şi, ocazional, la clape. Am fost la concert fără să-i ascult măcar, pentru că ştiam că n-am cum să fie decât nice spre foarte buni. M-am aşezat în aşa fel încât să-l văd bine pe vocalist, de obicei personajul care mă interesează pe mine la live-uri. Şi tipul chiar a cântat bine, dar nu l-am auzit perfect pentru că locul n-a avut o acustică genială. În schimb m-am entuziasmat la nebunie când mi-am dat seama că înţeleg ce spune şi cântă. Violonistul, Rookie Fiddler [that person is really a man?!] a avut o atitudine şi un zâmbet absolut adorabile, basistul a fost preferatul lui Koori iar la final eram smth like "deja s-a terminat?". Muzica lor sună, bineînţeles, cam stereotipic, dar au nişte elemente relativ originale care sunt interesate; vestimentaţia lor îi face puţin diferiţi, dar în final rămân o trupă interesantă şi bună, dar nu genială.


       Apoi pe scenă au urcat Anli Pollicino, care au fost...seci. Eu m-am dus la concert ca să aud muzică bună cântată de japonezi frumoşi, dar cred că cer prea multe. Anli au avut o prezenţă scenică mai puternică decât ACE, dar un sound mai slab şi la un moment dat au devenit...plictisitori. Melodiile erau repetitive, acelaşi ritm sec şi vocalistul a avut nişte falsuri evidente prin solo-urile lui care au fost distrugătoare. De la Anli în schimb mi-a plăcut basistul, pentru simplul fapt că pe scenă s-a comportat într-un mod epic - full of energy, ne zâmbea şi ne întindea mâna când putea, plus că el se ocupa de backing-. Anli au stat mai mult decât ACE, asta e sigur, dar eu eram deja obosită şi nu simţeam nimic când le auzeam melodiile, deşi lumea din jurul meu mi s-a părut mult mai fired decât la ACE [e crud când mă gândesc că oamenilor ori le place muzica mediocră ori erau acolo doar o adunătură de puştoaice care se uitau în loc să asculte].
      When it was finally over, am fugit la standul cu merchandise şi mi-am cumpărat un CD. Noul album de la ACE, versiunea cu DVD. Melodiile le-am rip-uit în calculator ca să pot să le pun pe telefon şi sper să reuşesc să rip-uiesc şi DVD-ul. 
My CD, biletul meu, poza cu Toshi care mi-a picat în booklet-ul de la CD pe care i-am dat-o lui Koori şi Koori's t-shirt.

       Sentimentul ăla frumos pe care-l ai la un live, astăzi nu ştiu cât de puternic a fost, dar am rămas într-un fel dezamăgită pentru că pur şi simplu m-am plictisit la un concert. Vedem la anu', când ar trebuit să vină alţi japonezi în România, cum va fi.

Basistul de la ACE [Toshi - Koori's fav] şi basistul de la Anli Pollicino [Masatoshi - mah fav]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top