Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

luni, 11 iunie 2012

Sub cerul distrus...

...vreau să dansez,
purtată de braţele tale.
       Ar fi vrut să verse lacrimi amare în acel moment, dar căldura zâmbetului lui melancolic şi focul din ochii lui o făcea să se simtă pierdută, şi îi dădea o fericire pe care ştia că o va simţi toată viaţa. Lăsând în urmă regretele, alerga cu paşi repezi, ţinându-şi iubitul strâns de mână, către un viitor care, chiar dacă avea să le aducă numai suferinţă, măcar îi va găsi împreună. În urma lor, pădurea ardea acum singură, doar ca să stingă în cenuşă orice urmă a lumii în care fuseseră fericiţi.

      Îl întâlnise atunci când el cădea cu putere către un chin groaznic; îl prinse cu putere şi îl scoase la lumină cu puterea ei. De atunci ea rămăsese neschimbată, dar el începuse să vadă lumea cu totul altfel, ca pe un sanctuar antic care găzduieşte o fiinţă strălucitoare. Poate că şi asta a fost greşeala lui.
     Vântul pătat cu cenuşă al unui război trecuse pe lângă ei, trezindu-i din somnul ignoranţei. Astfel au ajuns să-şi preţuiască cu adevărat viaţa, deşi se aflau în poziţia în care luau vieţile altora fără să mai reflecteze asupra importanţei lor. Privirea lui nu se schimbase, el doar descoperise o latură ascunsă a inimii lui: o latură crudă, rece, care nu ar fi fost în stare s-o iubească pe cea care-l salvase.
    Adevăratul lui chin începuse atunci când se găsi forţat să trăiască într-o lume în care ea nu exista. Incompetenţa lui, credea el, dusese la un sacrificiu inevitabil care o proiectă pe ea într-un univers al luminilor. Într-adevăr, ea acum strălucea ca o stea pe cer, şi-l privea în fiecare noapte, zâmbind amar, în timp ce pe sub paşii ei trecea viaţa şi în sufletul ei se afla moartea. Dar nu era vina lui, pur şi simplu ea dorise, în sadismul ei exagerat, să-l facă şi pe el să simtă aceeaşi singurătate cruntă pe care o suportase ea; dar, în final, ea era cea care se simţea cel mai singură.
    Atunci când acel băiat născut din focul pădurii, cu lumina soarelui în ochi, rupse lumea şi adunase universurile într-o singură suferinţă, ei aveau să se întâlnească din nou. Şi sărutul lor avea să se topească într-o stea, în timp ce sufletul ei zbura către cerul nopţii iar el îşi primea ultima lovitură, urmând lumina iubirii lui.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top