Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 7 iunie 2012

NANA THE MOVIEs

Nee, Nana,
îmi aminteşti întâlnirea noastră?


       În acea vară aş putea spune că am rămas cu nişte amintiri, nu neapărat frumoase, ci unice. O ţineam de mână atunci când ea era speriată şi zâmbeam în întuneric, amintindu-mi de nebunia din "Hotel Cişmigiu". "Nana" mi-a lăsat în urmă multe dorinţe, care s-au stins odată cu sfârşitul acelei veri. Ştiam că atunci când nu vom mai fi obligaţi să ne vedem, vom uita unii de alţii. Şi totuşi simt că nu ne-am depărtat.

       "Nana" este povestea a două fete, numite amândouă Nana, care se întâlnesc într-un tren spre Tokyo, într-o zi de iarnă. Fiecare are trecutul ei unic în spate, dar viitorul le va îmbrăţişa împreună. O capodoperă de anime pe care nu ştiu de ce [fish] n-am menţionat-o prin blogul ăsta.
        Anime-ul, una dintre capodoperele genului shoujo, l-am văzut vara trecută cu soaţă'mea Nexa, undeva într-o localitate de pe lângă Dunăre, în cam o săptămână. Am găsit live action-urile [adică filmele, că sunt două], mai de mult, şi le-am văzut weekend-ul trecut. Deşi nu la fel de bune ca anime-ul, totuşi superbe, pentru că prezintă povestea celor două fete.
         Universul din Nana se învârte defapt în jurul a două trupe de muzică [rock?], Black Stones şi Trapnest, membrii acestor trupe fiind fiecare legaţi cumva. Pe lângă ei se află şi zâmbitoarea Nana Komatsu [poreclită Hachiko de cealaltă Nana, Oosaki]. Povestea este complexă şi realistă, strălucitoare şi exact cum i-ar place unei fete. Sfârşitul este cam cumva, dar despre el vorbim când voi scrie despre anime.
Actorii din primul film.
        Şi acum îmi dau seama că eu am puternica tendinţă de a scrie acum o comparaţie a filmelor cu anime-ul. Vedem ce iese din postarea asta. Acum am observat că filmele au fost lansate înainte de anime, deci să zicem că e chiar mai bine că scriu despre ele înainte de anime.
        Povestea este aceeaşi ca şi în anime: suspans, momente frumoase şi lacrimi vărsate inclusiv de bărbaţi frumoşi. Filmele [fiecare de cam 2 ore] acoperă toată acţiunea din anime [47 de episoade parcă], sărind peste unele secvenţe care nu sunt chiar importante [cum ar fi povestea lui Shin şi Reira]. Şi totuşi o fac într-un mod destul de acceptabil şi coerent.
"Welcome Home!" he says. Vrei să mă topeşti, nuu?
        Actorii au fost bine aleşi, mai ales pentru rolurile principale. Eu nu prea am văzut live-action-uri japoneze, deci nu am ce comenta. Rolul lui Hachi l-a avut Aoi Miyazaki [despre care, by the way, a declarat Yuki Kaji că ar fi his type], şi l-a jucat impecabil. Nana Oosaki a fost jucată de Mika Nakashima, care a fost superbă, mai ales în scenele când exprima sentimente puternice [mânie, durere]. Restul actorilor au fost parţial schimbaţi, pentru că au refuzat să reia rolurile şi în al doilea film, astfel că Ren Honjou din primul film nu e acelaşi ca în al doilea. Schimbarea a fost însă potrivită pentru actorul lui Shin, care în primul film nu arăta a copil de 16 ani mai deloc. Merită menţionat Hiroki Narimiya, pentru rolul lui Nobu, un personaj complex, şi totuşi cam stereotipic, dar pe care ajungi să-l placi la sfârşitul seriei [cel puţin eu] şi mai trebuie menţionat Tetsuji Tamayama pentru rolul lui Takumi; actorul ăsta m-a făcut să-mi placă de Takumi numai în film, pentru că el este pur şi simplu superb. Acum am citit pe wikipedia că în al doilea film actriţa lui Hachiko este alta [am crezut că mi se pare], şi anume Yui Ichikawa. D'aia simţeam eu că Nana din al doilea film e puţin cam diferită [şi mai prost jucată] decât prima.
         M-a deranjat că nu au folosit superbele melodii din anime şi în filme, dar acum înţeleg de ce [weird thing, to be kinda ahead of time]. La început melodiile din film nu mi s-au părut extraordinare, care acum, ascultându-le a doua oară, îmi dau seama că sunt chiar superbe. Ele sunt cântate chiar de actriţele care le joacă pe Nana [Mika Nakashima] şi Reira [Yuna Ito]. Coloana sonoră n-am simţit-o, personal, pentru că eram prea prinsă în acţiune, ceea ce înseamnă că nu e ceva extraordinar. Mi-a plăcut că au reuşit să reconstruiască perfect mediul din Nana, apartamentul fetelor, inclusiv hainele lor sunt exact aceleaşi ca în manga.
         Nu ştiu ce să zic...normal ar fi să vedeţi, în ordine cronologică [şi dacă n'aveţi răbdare să vedeţi 47 de episoade], mai întâi filmul şi apoi anime-ul [dar anime-url mie mi se pare mai bun]. Recomand totuşi live-action-ul celor cărora le-a plăcut Nana sau dacă pur şi simplu vreţi să vă amintiţi povestea din Nana şi nu vreţi să revedeţi tot anime-ul.


Acum vreau să revăd Nana.

3 comentarii:

  1. Mori :| Film Nana? yey :x Vazut animeul si placut maxim :x Vai tu, ce placere mare mi-ai facut. :x

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Tu văzuşi Nana? Îmi pare bine să aud asta, filmele sigur o să-ţi placă. It's good to see you here >:D<

      Ștergere

 
back to top