Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 12 mai 2012

Hysterical Again

I live over,
again.

      M-am trezit din cutremurul agoniei, doar pentru a porni într-o călătorie fără sfârşit. Aş fi vrut să trăiesc din nou, cu speranţa că poate totul s-ar fi terminat altfel, dar din lumea mea rămase numai cenuşa. Şi în dorinţa mea nebună de a-mi avea universul înapoi, m-am înecat în propriul ţipăt, dar nimeni n-a putut înţelege că tot ce viaţa a lăsat în urmă va fi un chin. În final, când am deschis ochii după un somn de o mie de ani, m-am găsit singura în viaţă din lumea de cenuşă.

       Întunericul rămâne încă ceva misterios pentru mine, mai ales atunci când în spatele lui ştiu că se află cea mai caldă blândeţe. Şi astfel noaptea devine un labirint din Tărâmul Minunilor în care eu, care văd lumea prin ochii lui Alice, mă joc ca o nebună cu imaginaţia unei melodii isterice.

     Aseară, după ceva minute de gândire, am hotărât să mă duc să-i văd pe MONARCHY live. Pe Monarchy i-am auzit live în ultimele luni în deschiderea celor două concerte japoneze la care am fost şi pot spune că ideea de a-i vedea live m-a făcut un pic nostalgică. Fiind una dintre puţinele trupe româneşti pe care le urmăresc, am zis că merită să dau banii şi să merg să-i văd live. Şi astfel am avut parte de o seară în care creierul mi-a fost din nou disturs.
     Concertul a fost în Jukebox Venue, loc în care nu mai fusesem. Am ajuns acolo primii, pe la ora şapte, deşi aveam o puternică impresie că puteam veni şi câteva ore mai târziu fără să fi pierdut nimic. Întreaga seară a fost totuşi relativ diversă: în deschidere a cântat o trupă care nu mi s-a părut deloc interesantă, pur şi simplu pentru că vocea vocalistului era undeva între răgete şi cântat pe bune. La un moment am ajuns să facem mişto de ei, mai ales că Marian era epic când îl imita pe vocalistul ăla. N-am nimic cu trupa, doar nu sunt pe gustul meu. 
     Când au intrat Monarchy să zicem că s-a mai adunat ceva lume în faţa scenei, dar totuşi a fost puţină lume faţă de ce aş fi vrut să văd. Şi puştoaicele mele [aşa ca mine] erau mai entuziaste şi făceau gălăgie mai mare la concertul lui HITT [or the king of fanservice] decât lumea asta la Monarchy. Asta a fost parţial dezamăgitor, dar până la urmă ne-am bucurat de vocea genială a lui Dragoş o oră jumătate, aşa că nu aveam de ce să mă plâng. Pe scenă au mai urcat nişte invitaţi pe care nu i-am reţinut [i did search, though], dintre care mi-a plăcut mult vocalista Anca de la Steelborn care a cântat împreună cu Monarchy o melodie superbă care [dacă nu mă înşel], se numeşte Endless Journey. Şi mi-am dat seama că e bine să merg la live-uri, pur şi simplu pentru că pe albume nu ai parte de artificii din astea [şi acum, când ascult "Endless Journey" parcă aud vocea superbă a Ancăi]. Astfel că una dintre trupele româneşti de rock care mi-a intrat în atenţie ar fi Steelborn.
     Jukebox în sine nu-mi place, poate pentru că nu sunt încă la vârsta la care să ies noaptea şi să-mi arunc banii prin cubluri ca să fumez şi să beau [oare există o astfel de vârstă?]. N-am fost în multe cluburi, fiindcă nu sunt genul, dar pot spune că singurul loc în care chiar mi-a plăcut a fost The Silver Church [acolo parcă îmi mai vine să-mi arunc banii]. Deşi am stat la o masă aproximativ trei ore, n-am comandat absolut nimic, fiindcă nu suport să-mi cheltui bani aşa [v-aţi dat seama până acum, cred], iar ceilalţi nici nu aveau bani.

Am ajuns acasă pe la ora 12 şi am reuşit să nu-i trezesc pe ai mei.
Şi acum mă mai doare gâtul de la ţipat şi ceafa de la atâta headbanging.
[later edit] Şi, ca fapt divers, mama mi-a spus că a auzit undeva de un sondaj care spune că doar 3% din bucureşteni ascultă muzică rock. Trist, groaznic defapt [de cât de plină e capitala de cocalari]. Plus, ascult acum Steelborn ["Trup de apă"] şi sună bine; şi vocea Ancăi, şi versurile în română. De când n-am mai ascultat ceva în română.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top