Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 23 mai 2012

Desperate Girl.

A devenit o dorinţă egoistă, pentru că nu-şi dorea iubire

Nici măcar dulceaţa cruzii realităţi
nu a putut-o salva

            Lăsând în urmă linia arzândă a orizontului, paşii ei grăbiţi doborau la pământ covorul de iarbă înaltă de pe marginea râului. Alerga gâfâind cu tălpile goale prin iarba umedă, încercând disperată să-şi prindă viitorul în mâna din care-i zburase. Spaima o cuprinse când văzu că sfoara subţire a zmeului ei colorat îi scăpă printre degete şi acum se afla în mâna mică a unui băiat necunoscut care o privea încruntat. Nici unul dintre ei nu avea cum să ştie că în momentul în care sfoara a trecut dintr-o mână în alta, viitorul lor s-a disipat în strălucirea răsăritului.



            În timp ce privea stelele reci de pe cerul care părea stricat de goliciunea nopţii, Yuuhi chicoti amar şi înghiţi în sec; îşi trecu mâna peste sticla curată, iar atingerea ei lăsă în urmă un scârţâit fad, care-i aminti cât de seacă este fericirea ei.
            Privi cu coada ochiului la patul în care simţea că nu-şi avea locul, doar pentru a vedea strălucirea albă a pielii lui Akira. Acesta întinse mâna şi-şi deschise ochii a căror strălucire o înţepa pe fata cu privirea pierdută chiar şi în întunericul orbitor al acelei nopţi de vară:
            - De ce tu numai noaptea, când ochii mei nu te mai pot vedea, te arăţi aşa cum eşti tu, reală? clipi uşor Akira, cu vocea încă adormită de dulceaţa brizei nopţii de vară.
            - Poate pentru că m-am îndrăgostit de noapte. Şi atunci când iubesc, o fac aşa cum sunt. Deşi nu cred că „reală” e cel mai bun mod în care mă poţi descrie. Fata cu părul de sidef vorbea cu un ton amar, uneori uşor sarcastic, care-l făcea pe Akira să se întrebe dacă ea minte sau glumeşte pe seama lui. Până la urmă Yuuhi adormise, cu greu păzită parcă de respiraţia uşoară a bărbatului care adormise cu o expresie blândă pe faţă. Şi atunci când se întoarse, nu se putu abţine de la gândul că în faţa ei se află o persoană pur şi simplu frumoasă. În timp ce-i mângâia uşor genele lungi, lucru care-i tulbură puţin somnul, o întrebare la care nu se aştepta îi trecu prin minte:
„Oare eu…ce figură am când adorm?”

            În ziua următoare Yuuhi o cunoscu pe Akemi, care părea ciudat de entuziasmată când se afla în preajma lui Akira. Doar că prin mintea liniştită a fetei îndrăgostite de noapte, un sentiment atât de complex precum gelozia nu avea cum să apară. Doar era conştientă că restul vieţii ei va fi alături de Akira, chiar dacă niciodată nu putuse să-l înţeleagă; nu fusese obligată, dar nici altă alternativă nu ar fi putut găsi. Şi totuşi, un sentiment amar o rodea atunci când realiza că nu va fi niciodată capabilă să-l iubească pe tânărul cu zâmbetul plin de viaţă.
……………………….
            - Ce s-a întâmplat cu tine? o întrebă Akira pe fata cu părul de sidef atunci când ea refuză cu o scârbă amestecată cu spaimă să doarmă, ca în fiecare noapte, în acelaşi pat cu el.
            - Tu…fiinţa aia falsă a fost aici, nu? Cum se face să mirosul ei groaznic e prin toată casa?! se auzi vocea indignată a fetei care în acel moment se simţea ciudat de posesivă. Trântise uşa, lăsând în urmă un Akira ca chicoti uşor, apoi zâmbi sadic.
            Trecuseră câteva luni de când zâmbetul strălucitor al lui Akemi îi tortura zilele lui Yuuhi; noua figură era defapt chiar opusul lui Yuuhi: frumoasă şi proaspătă, ca o zi luminoasă de primăvară. În acel timp fata cu părul de sidef realiză că nu poate găsi în adâncul ei nici cel mai mic sentiment faţă de Akira; şi când îşi dădu seama că nu numai că nu-l iubeşte, aşa cum ar fi trebuit, nici măcar nu e în stare să-l aprecieze. Iar Akira continua să trăiască zâmbind frumos, dar mereu ros de amărăciunea faptului că nu aveam cum s-o facă şi pe Yuuhi, la care, până la urmă, ţinea ciudat de mult, să zâmbească. Aşa că în acea seară în care iubita lui fugi scârbită, îşi dădu seama cât de mult greşise în acea relaţie.

            Defapt nu patul sau casa purtau mirosul unei fiinţe străine şi prea luminoase pentru ca Yuuhi să o poată suporta, ci Akira în sine. Când fata ajunse să realizeze acest lucru, era însă prea târziu: pasiunea tânărului se stinsese şi acel sentiment cald pe care-l simţea în privirea lui acum nu mai era de găsit.
            - Tu niciodată n-ai fost în stare să-l înţelegi pe Akira. Nu te înţeleg, cum poţi să răneşti atât de mult pe cineva care te iubeşte din toată inima?! Tu…nu meriţi să trăieşti pentru asta!
            Akemi era frumoasă şi plină de viaţă, dar avea nişte defecte urâte pe care nu şi le controla: era geloasă şi posesivă în măsura în care o vedea pe Yuuhi ca pe un obstacol al fericirii lui Akira, când defapt ea era singura persoană care l-ar fi putut face fericit. Deşi ar fi vrut să fie în locul lui Yuuhi, se minţea cu propria-i mândrie, spunându-şi că ea e prea reală pentru a fi ca fata aceea care, defapt, fusese iubită pentru că era cu adevărat veridică. Falsul încerca cu disperare să ia locul autenticului.
            Ura urâtă a lui Akemi se strânse în inima ei fără ca ea să-şi dea seama, iar atunci când aceasta lovi, regretele erau de prisos. O împinse cu putere pe Yuuhi în geamul de la care ea privea stelele noaptea, dar aceasta nu căzu. În schimb sângele ei curse într-un scurt moment în care privirea fetei frumoase se întunecase. Când îşi ridică ochii, ceea ce văzu o înspăimântă atât de tare încât îşi puse mâinile la gât şi ţipă mut, înecat şi dădu în lacrimi. Iubirea lui Akira era acum pătrunsă de sticla curată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top