Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

duminică, 20 mai 2012

Angel Beats!

Sau menirea vieţii de după moarte


         Otonashi Yuzuru se trezeşte, doar pentru a afla că este mort. O fată cu o armă în mână, numită Yuri, îi spune că se află în viaţa de apoi şi Otonashi realizează că singurul lucru pe care şi-l aminteşte despre el este doar numele lui. Yuri îi spune că ea este lidera "Afterlife Battlefront", o grupare alcătuită din sufletele altor persoane moarte care au trecut în acea lume, grupare care luptă împotriva unei fete numită Tenshi. Neputând să creadă că Tenshi [Angel] ar putea fi un inamic, Otonashi încearcă să vorbească cu ea, dar coversaţia se termină într-un mod neaşteptat.
          Până la urmă, Otonashi se va alătura organizaţiei, chiar dacă se va simţi atras într-un anumit mod de inamicul cu care trebuie să lupte. În încercările lui de a-şi recupera amintiriile şi de a o înţelege pe Tenshi, el va descoperi treptat misterele vieţii de apoi.

          Look at the time O.O. În fine, am zis că termin Angel Beats! azi şi aşa am făcut [azi însemnând 24 de ore, nu ziua de sâmbătă care a trecut de mult]. Nu aveam de gând să-l văd prea curând, dar astăzi [pentru mine e încă sâmbătă] am fost la Misaki şi ne-am apucat de el, iar înainte să-mi dau seama, devenisem prinsă în mreaja asta frumoasă a anime-ului. Îmi pare bine că l-am văzut, nu mi-a plăcut în mod special, dar este un anime bun, frumos şi original. Şi nu m-a plictisit deloc, ceea ce-l face genial.
        Povestea este, după cum vă puteţi da seama, originală şi doar din primul episod nu poţi să prezici absolut nimic. Are o continuitate interesantă, iar elemente comice, dramatice, explozive şi, uneori, cu tentă psihologică, se armonizează frumos pentru a crea o acţiune care pe mine m-a ţinut în priză. Întrega serie are o doză interesantă de acţiune care este cât de cât realistă; de asemenea, muzica cântată live este veridic prezentată şi comedia este decentă, iar în unele momente absolut hilară. Există nişte elemente care mie personal îmi seamănă cu Haruhi Suzumiya no Yuutsu şi Clannad.
          Grafica nu este nimic special, uneori cu accente interesante [cum ar fi ochii lui Tenshi], fundalurile sunt curate şi expresiile personajelor bine realizate. Şi, ca şi fapt divers, având în vedere faptul că primele 7 episoade le-am văzut în calitate pentru iPod pe un televizor mare, iar restul în 720p HD pe laptopul meu, m-a făcut să-mi dau seama ce mare diferenţă face calitatea bună a imaginii.
         Sunetul a fost realizat cu atenţie, asta sigur se poate observa în multele melodii care apar în anime. Coloana sonoră nu mi s-a părut nimic special; opening-ul, în care am recunoscut-o pe Lia imediat, cât şi ending-ul, sunt foarte potrivite pentru serie în sine, precum şi melodiile care sunt presărate frumos prin episoade. Printre seiyuu se numără Kamiya Hiroshi în rolul lui Yuzuru, care mi-a dovedit din nou cât de genial poate fi în momentele dramatice, Kimura Ryohei [Akira Takizawa din Higashi no Eden], pe care l-am recunoscut în prima secundă, Hanazawa Kana, care se dovedeşte a fi din ce în ce mai versatilă [mai ales când ne gândim la Zessica din Aquarion EVOL] şi mi-a plăcut scurtul rol a lui Miyuki Sawashiro.

          Personajele puternice, interesante, care au la bază stereotipuri, dar modelate într-un mod relativ original, se împletesc cu povestea unică pentru ca totul să fie perfect. La început erau puţine feţe pe care le suportam, dar în final îmi venea să plâng pentru fiecare dintre ei [doar că eu cu greu plâng]. Mi-a plăcut mult de Otonashi [unde am mai văzut eu genul ăla de personaj făcut de Kamiyan...Araragi Koyomi din Bakemonogatari!], mi-a plăcut la fel de mult de simpaticul Hinata [Kimura Ryoooooohei!] şi mai puţin de fete, pur şi simplu pentru că, cu adevărat şi în adâncul lor, erau slabe.
         Finalul a fost...neaşteptat. Şi nu modul în care s-a terminat, idee care m-a lovit la un moment dat, ci scurta şi frumoasa revelaţie care s-a întâmplat înainte, lucru care mi-a dat lacrimi. Nu l-aş mai vedea din nou, dar îmi pare bine că l-am văzut. Angel Beats! mi-a lăsat un zâmbet melancolic pe buze şi o căldură blândă în suflet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top