Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

duminică, 22 aprilie 2012

Higashi no Eden

I saw you in heaven
and heard of your glory.
We live a dying dream.
            
            Pe 22 noiembrie 2010 zece rachete lovesc Japonia. Dar acest act terorist, mai târziu supranumit "Careless Monday", va fi repede uitat, deoarece în urma lui nu au existat victime. Trei luni mai târziu, Saki Morimi, o tânără studentă, se află în America cu ocazia unei excursii organizată pentru a sărbători absolvirea facultăţii. Aceasta însă intră într-o încurcătură în faţa Casei Albe, dar este salvată de intervenţia neaşteptată a unui compatriot. Însă acest personaj intră în scenă total dezbrăcat, cu un pistol într-o mână şi un telefon în cealaltă. Mai târziu Saki avea să afle că tânărul care se recomandă ca fiind Akira Takizawa şi-a pierdut amintirile. Printre altele, acesta avea pe telefonul lui 8 bilioane de yeni digitali.

            Am văzut Higashi no Eden [sau Eden of the East] la recomandarea lui Misaki, deşi despre anime în sine ştiam de mult timp. Am văzut seria de 11 episoade şi cele două filme care vin după aceasta şi pot spune că mi-au plăcut foarte mult.
            Higashi no Eden este foarte aproape de a fi o capodoperă, care are câteva scăpări pe care eu personal nu le pot tolera [ca fapt divers, acum am dat la tv de melodia aia antică care spune „mai avem nevoie şi de iarbăă~” =))]. Este un anime foarte bun, original şi bine realizat.
            Povestea este cât se poate de unică şi aproape perfect prezentată, dacă nu ar avea nişte găuri evidente în linia narativă, şi aici mă refer la filme. Seria în sine se termină fără o finalitate, dar într-un mod interesant şi deloc predictibil. Filmele continuă acţiunea într-un mod interesant, dar reciclează un element evident din serie, ceea ce le trage în jos. Deşi nu este neapărat coerentă, povestea este originală, dinamică şi uşor de urmărit. Plus, un punct forte al acţiunii ar fi faptul că reuşeşte să te facă să vrei să vezi următorul episod fără a instala neapărat acel suspans ieftin la sfârşitul unui episod.

             Grafica a fost făcută cu atenţie, asta se poate spune din prima. Opening-urile sunt geniale, bine gândite, pentru că, analizate cu atenţie, sunt pline de indicii legate de poveste. Ending-ul seriei este original şi pur şi simplu superb. Fundalurile sunt curate, emană un anumit aer specific întregului sentiment pe care-l inspiră anime-ul. Personajele arată interesant, iar unele elemente sunt unice.
            Sunetul este bine făcut, se potriveşte cu restul, dar nu iese în evidenţă cu nimic. Melodiile, mai ales opening-ul şi ending-ul seriei, sunt perfecte pentru anime în sine, dar ca melodii de sine stătătoare sunt mediocre. Coloana sonoră este tipică, poate cu câteva elemente care-o fac mai interesantă, dar atât.
            Personajele sunt relativ tipice, în afară de protagonistul nostru, Akira Takizawa. Principala figură feminină, Saki Morimi, este genul de duduie slabă şi nefolositoare pe care eu n-o suport, dar în situaţia acestui anime este suportabilă şi uneori chiar merită lăudată. Pur şi simplu nu-mi place că au ales stereotipul unei protagoniste cu caracter slab, fără curaj sau încredere şi care e puţin neîndemânatică şi cam pierdută. Akira, în schimb, este un personaj pur şi simplu frumos, şi aici nu mă refer numai la fizic. Este carismatic, şi poate că asta îl face plăcut, asta şi faptul că, deşi nu are un caracter neapărat puternic, iese bine din orice situaţie într-un mod natural. Personajele secundare sunt interesant construite, dar totuşi rămân stereotipice.

             În anime se foloseşte ca mijloc de exprimare simbolistica, un motiv interesant, care aici are o latură relativ originală. Şi totuşi, toată simbolistica asta nu poate să nu-mi amintească de Mawaru Penguindrum. Recomand Higashi no Eden absolut oricui, pentru că este astfel construit încât poate atrage orice fel de audienţă: are o poveste interesantă, bine gândită, personaje carismatice, o doză subtilă de umor şi o doză cam trasă de păr de amor.
            Şi, ca să o citez pe Misaki, „Higashi no Eden îţi va schimba total percepţia despre cuvântul ‚johnny’”. Cred că ăsta a fost unul dintre punctele forte ale anime-ului.

Un comentariu:

  1. Multumesc pentru citat :D. Dar este adevarat nu?D e abia astept sa iasa telefonul Noblesse Oblige pe piata ,numai sa vina si cu 8 bil yens si cu Juiz daca se poate :)).

    RăspundețiȘtergere

 
back to top