Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

vineri, 2 martie 2012

Tu şi frumoasa lume

Lumea mea se reconstruieşte
prin acea privire de mult uitată.


       Nu aveam nevoie de distrugere încă de la bun început. Am crezut că dacă voi termina totul singură dintr-o lovitură o voi lua de la capăt ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Atunci nu ştiam că voi ajunge să-mi preţuiesc amintirile mai mult decât viitorul. Şi ei acum, schimbaţi de timp, dar rămaşi aceeaşi în amintirile nopţilor de vară, mă întreb, îşi mai amintesc?


       Azi am fost din nou acolo, într-un loc simplu pe care mereu îl evitam. De ce îl evitam nu ştiu nici eu, poate nu vroiam să mă leg de el aşa cum fac eu mereu cu locurile în care simt că trăiesc, sau pur şi simplu nu doream să văd vreo siluetă familiară. Şi parcă m-am văzut, eu cea din trecut, acolo împreună eu cineva care, fără să-mi dau seama, mi-a arătat cât de slabă sunt defapt.
       Mă uit în ochii lui şi mi-e frică, mă trece un fior neobişnuit, deşi privirea lui ar trebui să fie blândă. Uneori pur şi simplu văd ceea ce simt, în absolut orice. L-am văzut ieri, şi îmi venea să-mi dau o palmă peste faţă. A devenit un obicei ciudat, să mă lovesc pe mine când văd eşecurile altora. Pur şi simplu deoarece către ceea ce se îndrepta el era superbul eşec. Al meu, al lui, al nostru sau poate al ei, nu vreau să ştiu. Primul lucru care mi-a trecut prin cap când l-am văzut aşa cum l-am văzut, cu florile în mână şi cu figura aia superioară,, a fost "fii fericit cu curvă'ta". Nu ştiu ce să mai cred despre mine.
       Am defectul ăsta urât, groaznic, pe care l-am moştenit de la tata: dau vina pe altcineva pentru orice fel de mărunţiş, deşi ştiu că e vina mea. Ironic e faptul că atunci când acest defect al tatălui meu se manifestă asupra mea [adică dă vina pe mine deşi e clar vina lui], mă enervez mai mult decât ar trebui. Am tendinţa să m-apuc să ţin un discurs din ăla lung şi alcătuit din propria experienţă, numai ca toată povestea să înceteze. Dar şi eu am acelaşi defect. Poate mă preocup prea mult de defecte şi nu-mi văd calităţile.
       Şi un anume cineva îmi face zile amare pentru că nu-mi răspunde la telefon. Din nou. Dragă, eşti fără vindecare.

I want to break the floor.
Şi totuşi, încă nu vreau să-l uit. Avea dreptate când m-a făcut ipocrită. Deşi el glumea. Ironie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top