Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 10 martie 2012

Romantismul egoistului

M-am drogat astăzi 
cu zâmbetul lui sadic.

       Printre ţipete şi lumini orbitoare, simţeam cum sentimentele lui mă izbesc şi mă topesc. Simţeam că-l iubesc cu adevărat, că prin zâmbetele lui îmi vedeam împlinite visele. Şi m-a lovit o idee pe care credeam că nu o voi avea niciodată. De ce vreau atât de mult să fiu în locul lui?

       Urlete. Urlete groaznice, ţipete entuziasmate şi lumini amestecate cu mirosul de fum de ţigară. Vai cât de dor mi-era de toate astea. Şi apoi el, cu ochii în întuneric. Îl simţeam, îl doream ca pe ceva imposibil şi ţipam cât mă ţineau plămânii. Ţipam, pentru că dacă n-aş fi făcut-o, m-aş fi înecat în dorinţele mele. Şi oricum, lui îi plăcea. 
       L-a lovit lumina. I-am văzut zâmbetul. Întreaga lui prezenţă încă mă fascinează, dar într-o anumită măsură mi-e scârbă de el. Pentru că din cauza lui mi-am dat seama că nu pot să trăiesc în visare la nesfârşit. Ce crud. 
       Modul în care se mişca îl făcea să pară un fir de fum transparent, pe care dacă aş fi încercat să-l prind în mâini, aş rămas cu nimicul nimicitor. Îşi întindea mâinile care tăiau lumina stridentă şi îşi lăsa capul pe spate, şi simţeam cum absoarbe fiecare urlet de adoraţie care străbătea locul. Şi urlam şi eu, doar pentru că îmi plăcea să-l văd în extaz. La un moment dat, împinsă de atmosfera îmbătătoare, am întins mâna, doar ca s-o simt pe a lui. Nu ştiu de ce, n-am simţit nimic. Nimic pur.
       Şi ne-a cântat. Ne-a cântat cu pasiune, din adâncul sufletului lui, şi aş fi vrut să-i cânt şi eu ceva. Dar am continuat să ţip, altfel nu avea cum să mă audă. Şi a ţipat şi el. Un ţipăt lung, scos din adâncul disperării lui, care m-a umplut de fiori. Şi din nou corpul lui s-a arcuit graţios, parcă rupându-se. I-am simţit narcisismul. Avea încredere, ştia cât este de superb şi asta îl face scârbos. Ne privea ca şi cum ar fi trebuit să-l iubim pentru că el ştie că nimeni nu poate simţi pentru el altceva decât iubire. Şi eu l-am privit blând, cu milă, nu compasiune, în speranţa că-şi va da seama că şi modul în care zâmbeşti e important.
      E clar un sadist, băiatul ăsta cu părul de ciocolată şi vocea linguşitoare. Pe mine m-a făcut să sufăr şi simţeam că-i place asta. Şi mie mi-a plăcut. Poate că eu, sadista care sunt, atunci când întâlnesc un sadist mai absolut decât mine, n-am altă opţiune decât să-mi manifest latura masochistă. Gâtul lui lung şi transpirat, toată figura lui strălucitoare lovită de lumină, nu ştiu ce i-aş face dacă l-aş avea în mâini. Multe, cu siguranţă. L-am iubit, pentru o oră jumătate. L-am iubit pentru că şi-a aruncat sentimentele intense în inima mea.

Pentru un moment m-am gândit
"Cum ar fi să fiu eu acolo, în locul lui?"
Lumina, zâmbetele, urletele şi iubirea m-au drogat şi m-au schimbat.
Vreau înapoi la normal.
Sau poate mint.
Nici eu nu ştiu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top