Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

duminică, 11 martie 2012

PLUNKLOCK

Sau cum m-am îmbătat
fără să beau nimic.

De la stânga la dreapta: Kazuki [chitarist], Halo [vocalist], Pinky [Baterist] şi Haruka [Basist]

       Mi-era dor. Să doresc, să savurez, să ţip şi să simt cum mă topesc. Mi-era dor de senzaţia aia care te face să crezi că mori de fericire. Şi de japonezi, bineînţeles. Superbi, ca de obicei.

       Am citit în fugă vechile postări de la celelalte concerte la care am fost [GUILD şi HITT], asta ca să-mi amintesc şi să le compar. Ca şi eveniment în sine, PLUNKLOCK este pe locul întâi. Ca şi experienţă, nu cred că voi avea parte de ceva mai extrem decât GUILD [primul meu concert]. Daaar, vedem cine vine la toamnă [crosses fingers for GRANRODEO, although it's so impossible].


        Sincer, prima dată când i-am auzit, nu m-au fascinat, mi s-au părut o trupă tipică de j-rock/visual kei. Bine, asta şi sunt, dar au ei un element unic despre care vorbim mai încolo. Am ascultat vreo două melodii, dar am găsit repede altă muzică cu care să-mi omor timpul. Ieri seară am căutat mai atent mai multe melodii d'ale lor, le-am asculat, dar la fel, nu m-au impresionat. Eh, asta până la varianta live. Să mor eu dacă mai ratez vreun concert japonez în vieţile mele. Şi alea care or să vină, zic. Am avut multe îndoieli, aveam impresia că-mi irosesc banii şi că nu se merită. Şi, ironie, la PLUNKLOCK mi-a fost mai rău decât la orice alt concert.
        Am ajuns acolo la fix, ne-a mai ţinut o oră degeaba [România!]; eram împreună cu Misa, ofc, şi trebuia să apară şi Mali, cu care fusesem azi de dimineaţă să luăm bilet. Ne-am întâlnit cu Mika-chan pe acolo [sashiburii >.<], apoi, în sfârşit, cu Mali, şi au intrat în scenă băieţii de la MONARCHY, care cântau în deschidere. I-am văzut şi la HITT, şi ştiam că vor fi aici, lucru ce m-a făcut un pic nostalgică. Monarchy compun şi cântă progressive-metal, deci muzica lor nu are cum să nu-mi placă. Vocalistul este genial, dar în rest nu am stat să mă interesez despre trupă. Când le iese albumul vreau să-l cumpăr. A fost interesant cum, după ce i-am auzit odată, mi-am amintit bucăţi din melodiile lor. Memoria umană, lucru interesant. Nu se putea că băieţii ăştia să nu ne pună să facem gălăgie, lucru care mi-a cam luat o doză bună de energie. Plus, nu prea puteai să nu faci gălăgie, pentru că erau geniali. Daaaar, lumea venise la PLUNKLOCK, nu? AM UITAT SĂ MENŢIONEZ. Azi este ziua lui Mika-chan [la mulţi ani!], care a fost şi la HITT, deci îi ştia pe băieţi de la MONARCHY. Ăştia au urcat-o pe scenă, i-am cântat cu toţii la mulţi ani, şi apoi a sugerat vocalistul ca ea să sară în mulţime şi s-o cărăm noi pe braţe [activitatea asta are un nume în engleză, dar chiar nu-l ştiu]. Am prins-o toţi [eu personal cu bucurie] şi a aterizat în braţele surorii ei. EPIC.

Cât de superbă poate fi poza asta cu Kazuki.

        Intră PINKY [bateristul; and wtf is that name?] primul, ca să testeze tobele, sound and stuff. DOAMNE CÂT DE ADORABIL E COPILUL ĂLA. Şi e un copil, vă zic. Misaki zicea că-i place că este un megane otoko [=ochelarist]. I was like...yeah, he looks ok, but still, PINKY? Cât i se poate potrivi porecla aia! E clar după ce îl vezi live. Apoi s-au plimbat ei un pic pe acolo, teste de sunet şi alte astea [miştoo a fost că deştepţii ăia au lăsat numai luminile din spatele japonezilor aprinse ca să nu le vedem feţele până începea live-ul în sine]. Primele impresii au fost ceva de genul: basistul, Haruka, e ciudat de înalt pentru un japonez [1.80 :O], ceea ce-l face sexy. Vocalistul, Halo, este întruchiparea atractivului fascinant [HITT e atractivul pasional şi GUILD - vocalistul zic - e atractivul energic; japonezii ăştia vin în o tonă de varietăţi, mai rău ca ciocolata], şi asta a fost doar prima impresie. Iar chitaristul, Kazuki, pot spune că nu m-a impresionat [la început].
        Au început să cânte. Şi acum mă dor urechile când mă gândesc. Toată lumea mâinile pe sus, ţipete şi headbang-uri, nebunie mare şi o atmosferă electrizantă. Am absorbit atmosfera aia cu toată fiinţa mea, am ascultat muzica şi virbaţiile podelei [arrr şi acuma-mi vibrează podeaua din cameră, i so fcking love it], ce să mai, m-am bucurat de concert. Halo - vocalistul - e genial. Ştiam că va fi, de prima dată de când l-am auzit. Cânta cu pasiune, cânta mai mult pentru el, dar mulţimea îl iubea îndeajuns de mult încât el să-şi dea seama că trebuie să ne iubească şi el pe noi. Doar am dat bani să-l vedem, duh. Eu pe Halo şi Haruka - basistul - i-am avut în vedere mai mult, Kazuki era destul de scund, iar Pinky era în spatele cu tobele şi ochelarii lui. Deşi mulţimea a urlat după el cu sete nebună, pur şi simplu pentru că tipul este prea drăguţ.
        Mi s-a făcut rău la un moment dat. De obicei când ţip sau îmi forţez vocea, mă apucă o durere puternică, dar care dispare destul de repede, de tâmple şi de cap, în mare spus. Şi dacă am urlat ca nebuna o oră jumate, a trebuit să îndur cam o oră nişte dureri enervante. E obositor să fii fan, sincer. Dar s-a meritat, aş urla pentru ăştia oricând; ironic e faptul că după ce am ieşit de acolo, răguşită, cu auzul cam ameţit şi picioarele cam imposibil de simţit, m-a apucat un zburdat şi un cântat superb. Mai vroiam, duh. Drogurile astea.
Haruka şi Pinky
         Faze mişto au fost multe, mai ales că unele tipe îi priveau pe băieţi fix prin ochii unor obssesed fangirls. Pentru început, au făcut o chestie foaaarte mişto: scoate PINKY o doză de Red Bull, o întoarce cu curul în sus, nu curge nimic - deci ne dovdeşte că e sigilată, închisă. Apoi o deschide, o dă pe gât, bagă Haruka un bas aşa de fundal, şi după...juma' de minut cred că e mult, Pinky terminase cu doza - o dă iar cu curul în jos, nimic nu curge. O aruncă în mulţime, iar cine o prinde...o aruncă înapoi =)). Apoi a aruncat, tot Pinky [the god of fanservice], sticla lui [din care băuse], care a picat în mâinile norocoasei de Ana [again!], de la care am aflat acum câteva minute că în sticlă numai apă nu era [poate ceai verde, oricum ceva cu gust ciudat], dar partea importantă e că a băut din aceeaşi sticlă ca Pinky! [ceea ce pentru japonezi ar însemna un sărut indirect]. Am reuşit, nu ştiu cum, că eu nu sunt genul să se arunce de gâtul ăstora de pe scenă, să ating vreo două degete d'ale lui Halo [the smexy voice], şi am rămas cu transpiraţia lui pe mână, lucru de altfel normal. Ce mi-a plăcut a fost că Halo a făcut un lucru pe care l-aş face şi eu: când a obosit, s-a întins frumos şi sexy pe scenă, a fluturat un pic din degete ca să ne omoare pe noi, şi s-a hrănit cu vibraţia locului. Sunt sigură că şi el adoră vibraţia muzicii bune, mai ales când e muzica lui. Vorbind despre Halo, după ce am ţipat cu toţii ca nebunii după ei, pentru că fără un bis nu pleca nimeni, tipul urcă pe scenă cu ţigara în gură. "Moartea lui Mali" - ăsta a fost primul lucru care mi-a trecut prin cap. Epic a fost faptul că şi-a scos ţigara din gură, a lins partea aprinsă şi apoi a înghiţit scrumul and i was like "wtf, i love him even more now!". Mali se uită la mine şi face "ĂSTA E AL MEU", iar eu, într-un moment de obsesie totală, m-apuc s-o trag de păr "BA E AL MEEU!". Ce-au făcut ăştia din latura mea calmă :)).

         Abia aştept următorul concert. ABIA AŞTEPT. Când fac rost de nişte bani, mă duc şi-mi printez nişte imagini cu PLUNKLOCK şi-mi fac un colaj, pentru că n-am mai găsit postere când am ajuns eu acolo. În schimb, am luat poze cu ei. Un set din ăsta şi-a luat Mali la GUILD şi parcă altceva nu mi-aş fi luat. Şi biletul îl pun frumos pe perete, lângă celelalte.

 Deja mi-e dor de ei.
Ah, ŞI CA ÎN FIECARE AN, mi-am uitat aparatul de fotografiat acasă. Şi l-am pus pe birou fix în ochii mei. Las' că rămân cu amintirea şi fără stresul de a face poze.

And you can always have more of HALO <3.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top