Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 10 martie 2012

"Nu vreau să învăţ să te accept"

Mă doare inima când te aud
că minţi fără să-ţi dai seama

        Încredere. Cel mai distrugător, insuportabil şi, totuşi, greu de găsit sentiment. De cele mai multe ori vine împreună cu nişte aşteptări şi dorinţe care, atunci când sunt îndeplinite, simţi că trăieşti. M-am săturat să mă simt în viaţă atunci când sunt lovită de propriile aşteptări. "Ştiam că aşa va fi".

        Privirea aia pe care numai ea ar putea-o face, acea scârbă nestăpânită de nici cel mai mic sentiment de respect, sau, aş vrea eu, vinovăţie. Poate că gândesc greşit atunci când spun că ar trebui să se simtă vinovată, dar în ritmul acesta voi ajunge eu cea care regretă.
        Arunc vorbe; le azvârl cu graţie şi le las să lovească scurt şi adânc. Nu-mi vine să cred cât pot să mă asemăn cu cei care mă fac să sufăr. Evident, ar fi şi greşit să nu semăn cu ei. Mă mint şi spun minciuni, în mintea mea ştiu că nu fac ceea ce trebuie, dar nu pot să mă opresc. Şi ea îmi aruncă acea privire de scârbă pe care eu n-o suport. Şi pe care am şi moştenit-o. Groaznic.
        Eu mă chinui să-mi închid gura şi să trăiesc fără să mă plâng. Dar există momente în care pur şi simplu vreau să mă plâng, nu vreau să rănesc pe nimeni, doar vreau să mă asculte cineva. Nu să mă audă, să mă asculte. Cer prea multe. Poate pentru că mi-a ajuns cât am ascultat. "Lasă că ce ai tu de spus nu e important."
Ca şi cum ce ai TU de spus ar fi important?!

Mâine voi ţipa cât voi putea de tare.
Ah, şi tâmpenia asta m-a lăsat cu nişte spaime destul de serioase. Dar totuşi, e prea bun.

After all. It's absolutely amazing how just some sweet fangirl-ing can make me smile. Is works to well.

Hosoya: Half of his cuteness is enough to make me smile. That and the voice samples. KAWAIII.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top