Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

duminică, 4 martie 2012

MISERICORDIA

"Atunci când m-am trezit din vis,
nici să mai respir nu puteam"
花たん <3

        Şi încă odată, am simţit cum cerul se deschide şi o lumină necunoscută îmi încălzeşte inima. Aş fi vrut să zbor, dar am rămas pe pământul meu distrus, pur şi simplu pentru că lumina cerului m-ar fi rupt de iubirea mea. Şi iubirea e tot ce mai am.


        După ceva timp în care am încetat să mai urmăresc mişcarea muzicii care astăzi e populară şi o auzi mai peste tot, dar care sună mereu la fel, mi-am dat seama de diferenţa dintre o "vedetă" şi un "artist". Un artist pe care eu îl respect şi-l iubesc pentru munca lui superbă este Yuyoyuppe. Pentru că muzica lui, ţipetele lui, versurile lui şi tot ce înseamnă el îmi dă fiori. E posibil să te îndrăgosteşti de cineva fără măcar să-i vezi faţa?
        De data asta lăsăm la o parte cercul lui, Draw the Emotional, care se ocupă cu metal, screamo şi vocaloizi, şi trecem pe partea mai lină a muzicii lui Yuyoyuppe. MISERICORDIA este un album compus de Yuppe [în colaborare cu vreo câteva persoane care s-au ocupat pe secvenţele magice de pian şi alte minuni] pentru cercul Misericordia [care din câte am auzit acum e mort] şi care ne-o prezintă pe vocalista Hanatan în toată splendoarea ei.
        E genul de album care te face să visezi că zbori, îţi dă lacrimi în somn şi fiori în fiecare secundă. Ascultând MISERICORDIA, am văzut pajişti verzi şi cerul senin, am văzut zâmbete de liceeni şi suferinţa singurătăţii. Muzica asta mi-a întins imaginaţia la maxim. Acum, pentru că piesele nu sunt foarte multe, le iau pe rând:

Puteţi da click pe titlurile melodiilor pentru a le asculta pe youtube.
    1. Eternity : este un instrumental superb cântat la pian, care mie personal îmi inspiră un sentiment indescriptibil; perfect pentru a introduce:
    2. Dely : singura melodie de pe album care are ceva ţipete, care mie îmi sună a urletele puternice ale lui Yuppe. Melodia nu pare foarte lungă, versurile sunt superbe, personal cred că se referă, din ce am înţeles eu, [sau îmi inspiră] dorinţă de libertate şi cunoaştere a adevărului, plus puţină disperare. E genial că se termină dintr-o dată, zici că te taie.
    3. Fleeting Dream : cât i se poate potrivi titlul melodiei ăsteia! Singura melodie de pe album care nu e compusă de Yuyoyuppe; şi asta chiar se simte în starea pe care o insuflă muzica. Versurile sunt...despre vise, ce altceva.
    4. Glacier : când am auzit melodia asta mi-am zis "Hanatan are o voce genială, superbă, totală!". Mă lasă cu fiori de câte ori o ascult, fiori puternici care nu dispar până când muzica nu se opreşte. Cred că versurile se referă la o poveste de dragoste în care se preţuieşte fiecare moment împreună. Ciudat e faptul că eu pot să cânt melodia asta. Chiar prea bine.
    5. Hope ac : continuă fiori injectaţi de "Glacier". Acel "ac" cred că vine de la acustic. Pare, din câte înţeleg eu, un cântec despre sentimente rămase în urmă şi, bineînţeles, speranţă.
    6. Drown : când ascult melodia asta parcă văd pe cineva care se îneacă uşor şi fără regrete într-un adânc luminos. Refrenul începe cu o întrebare [nu sunt exact sigură dacă se şi termină cu una] şi versurile în principal parcă aduc mesajul unei dorinţe.
    7. You and Beautiful World : o altă melodie superbă, de data asta cu nişte mixaje mai artificiale, să le zicem şi, s-ar putea, [să visez eu] nişte viori prin fundal la început. Din nou, titlul se potriveşte perfect cu mesajul melodiei şi pe mine personal toată povestea mă bagă într-o melancolie enervantă. Pentru că îmi aminteşte de cineva şi de dorinţele mele imposibile.
    8. Bonus Track : observ că Yuppe are o tradiţie să adauge o mică explozie la sfârşitul albumelor lui. De data asta avem vreo două minuţele în care Yuppe se distrează alături de Hanatan în timp ce ea cântă o parte din melodia "Glacier", alături de el la chitară. Sunt prea adorabili [şi vocea lui, atunci când vorbeşte vreo 5 secunde, mi se pare ciudat de atractivă]. Deşi vocea ciudată a vocalistei mă face să cred că ar putea fi Meola cea care cântă, fata care se ocupă de ilustraţiile pentru coperţile albumelor din cercul Draw th Emotional
         Cred că îmi ajunge cât am visat că zbor zilele astea. Următoarea bucată genială de muzică pe care o voi asculta s-ar putea să fie mai mult GRANRODEO sau [nu-mi vine să cred] ceva Selah Sue.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top