Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

luni, 13 februarie 2012

Prin nămeţii verii

Am găsit un mod prea unic
de a-mi trăi iarna.


           Mergeam azi prin nămeţii de afară şi mă chinuiam să nu alunec pe gheaţa de sub stratul moale de zăpadă. De câte ori alunecam aveam senzaţia că ceva mă trage în jos, iar fiecare minut prin zăpadă părea un an. Asta în drumul spre şcoală. Apoi, peste foarte puţin timp, m-am găsit în minunata situaţie în care zăpada mi se părea atât de frumoasă şi divină, pur şi simplu pentru că ascultam o melodie despre vară.

           Drumul spre şcoală e groaznic, lung cât nouă vieţi şi mereu te face să vrei să te întorci şi să te duci hotărât oriunde, numai la şcoală nu. Plecarea de la şcoală face lumea strălucitoare, iar nămeţii sunt un nimic pe lângă clădirea aia blestemată.
          Am ajuns la şcoală azi de dimineaţă, doar ca să găsesc clasa pe jumătate goală. Într-un fel mi-a plăcut să-i revăd pe colegii mei, mai ales că colega mea de bancă a început ziua noastră de şcoală cu o glumă foarte ironică. Pe la mijlocul primei ore [eram cam jumate de clasă şi era clar că n-o să facem toată ziua nimic, iar afară ningea de nu mai aveai cum să ajungi acasă] intră diriga şi profa de română. Mâine nu facem oreeee \m/. Iar profa de română venise să-mi spună mie să merg să depun contestaţie la olimpiada de română [95 de puncte din 100? atâââât de aproape >.<]. Astfel că după ce s-a terminat ora, am dispărut din clădirea aia blestemată.
          Cu contestaţia m-am descurcat perfect, am făcut rost de o foaie albă şi am sunat-o pe mama s-o întreb cum s-o scriu, că nu eram sigură; am ajuns la Mihai Viteazul [liceul unde fost'a olimpiada] destul de repede, am depus-o şi am ajuns cumva la Iancului. Având în vedere că n-am mai fost acolo decât de câteva ori [şi nu-mi aminteam mai nimic], m-am orientat destul de bine prin ninsoarea aia şi am găsit metroul. Când am ajuns acasă, m-a sunat o colegă să-mi zică că şi ei au plecat de la şcoală [asta la 2 juma'].

          Cât am mers prin zăpadă, ascultând muzica mea care-mi mirosea a sare de mare, am făcut o combinaţie ciudată de sentimente şi mi-am dat seama că e genial să trăieşti. La vară o să ascult cântece despre zăpadă.

În acest moment o înţeleg pe Misa când spune "să moară mama, s-o calce maşina!".
It's freacking me out!

Happiness >.<

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top