Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Migrene nocturne

De ce-mi pierd vremea pe 9gag,
când aş putea să mă uit la anime?
Habar n-am care e mai educativ :-?.
Stai, am o carte de citit.
Una pe care mi-a băgat-o profa pe gât.
Deloc educativ.
         Cine are cookies? Euu am b-) [so come to the dark side bitch if you want 'em]. Me and Undertaker, ofc. E ciudat cum lucrurile simple mă înveselesc imediat. Capacitatea mea de a mă îmbăta singură cu aer e uneori chiar folositoare.
         Ascult o melodie ciudată şi cânt tare, lucru care aparent îmi dă nişte dureri de cap uşoare, dar enervante. Asta e durerea plictiselii, cu siguranţă. Astăzi a fost ciudat de cald afară şi soarele strălucea ironic peste mine şi regretele mele.
         [După câteva ore] Am o migrenă insuportabilă care nu mă lasă să trăiesc, nu mă pot concentra şi nu vreau să mă culc acum doar pentru că mă doare capul. Am luminile aprinse prin toată casa pur şi simplu pentru că în întuneric îmi imaginez tot felul de chestii şi simt nevoia să am o bâtă în mână, deşi practic nu mi-e frică de întuneric.
         De ce zilele libere trec prea repede şi orele de şcoală par o sută de ani? Mi-e silă când mă gândesc la ziua de mâine, pentru că nu pare deloc promiţătoare. M-am săturat să trebuiască să-mi fac viitorul frumos singură, e prea greu şi stresant şi de cele mai multe ori nu merge. Pur şi simplu pentru că momentele pe care mi le-aş aminti apar când mă aştept mai puţin şi trec prea repede.
        De ce sunt atât de obosită, deşi n-am făcut nimic azi? Parcă văd că după o oră îmi trece cheful de somn şi n-am să mai pot adormi până pe la 4.

E ciudat când nu-mi mai pierd timpul pe youtube, dar după ce mi-au şters contu' îmi vine să-i înjur urât de tot. Îmi fac singură un bine şi nu mai intru pe tâmpenia aia de site decât la maximă nevoie. În mare, e o pierdere de timp. În momentele norocoase, e o comoară nedescoperită.

Ironie: după 5 min. mi-a trecut migrena [sau nu?], dar acum mă ustură ochi. nu.mă.culc.

Later edit.

        I still want to brag about me and time and songs and memories, but writing another post would be just stupid. Because it's braging, not talking.
        Doamne cât îmi place să cânt. Cânt de când îmi cânta mama cântece romantice în copilărie. Vaaai, că tot veni vorba de mama, n-am să uit niciodată cum mi-a cumpărat odată nişte bomboane şi ne-am certat [mai mult m-am răţoit eu la ea şi ea s-a supărat, nu-mi mai amintesc, oricum vina mea a fost] şi apoi le-a mâncat pe toate în faţa mea. Cel mai groaznic chin prin care am trecut.
       Revenind la cântat. Cu vocea mea mă laud [am zis asta pe undeva pe aici, nu?], vocea mea e singurul lucru care m-ar face să par narcisistă şi vocea mea mă face sensibilă [asta şi moaca lui Sebastian]. Când cânt, cu toată puterea şi pasiunea pe care o mai găsesc în colţurile sufletului, simt că trăiesc. Ironic e că atunci când sunt singură uneori pur şi simplu vocea mea sună cam patetic, dar de câte ori cânt pentru cineva pentru care vreau să cânt, îmi iese superb din singura încercare posibilă. Uneori mă bag singură în depresii cu cântecele mele, iar alteori cânt pentru că vreau să fiu auzită.
       Mă gândeam să scriu o postare [postările mele despre anime se pot numi review-uri?] despre UtaPri [cuuuum, CUM N-AM SCRIS DESPRE NEBUNIA ASTA IMEDIAT DUPĂ ULTIMUL EPISOD?! *innermind freakout*], un anime [stupid, dar delicios] care a fost difuzat vara trecută şi pe care l-am devorat, simplu spus.
       Cât m-a durut capul, am încercat să mă vindec cu Sekaiichi Hatsukoi [yaoi simplu şi fluffy], dar n-a mers. Nu ştiu de ce aveam impresia că o să meargă. Apoi am început să puric prin calculator ce anime-uri cu Miyano Mamoru [Death the Kid din Soul Eater, Zero Kiriyuu din Vampire Knight, Yagami Light din Death Note ş.a.m.d. :))] în roluri principale aveam.
       V-am spus, fetelor, de Always Remeber Me ? Un joc otome [dating simulation for girls] în engleză destul de bunicel. În primele zile în care l-am descoperit l-am epuizat, dar acum a început să devină plictisitor [pentru că e foarte clişeic, dar tot îţi dă doze frumoase de fluturi în stomac şi băieţi relativ interesanţi].
În final, cum se face că mereu se ajunge la melodia asta?

Nu îmi mai e somn. Nu mă mai ustură ochii şi migrena a fost bătută de o pastilă. Sunt cea mai tare, ca de obicei.

[Second Later Edit: Am realizat că de câte ori rămân singură acasă am obiceiul de a verifica mereu cămara din bucătărie, nu cumva să apară ceva sau cineva acolo - deşi ştiu clar că am închis uşa-]

Now I'm off to watch mah kawaii Ririchiyo-chan. Hoping to see Kagerou bitchin' again.


2 comentarii:

  1. Riri aka Misa,este aici . Major gomen pentru ieri .Minunatul de tata s-a decis sa ma ia ,nu sa ma tarasca pana la tara :)). Si evident ca mi-am uitat telefonul (si ipodul culmea ) in goana mea. A trebuit sa ascult muzica l-a un mp3 antic cu melodii vechi dar bune. Mi-e dor de tine >.<.Kagerou a mea.

    RăspundețiȘtergere
  2. THE COOKIES ARE A SADIST!
    Stai liniştită că am înţeles eu că s-a întâmplat ceva...TREBUIA să se întâmple ceva. Au urlat boxele singure la mine în cameră :)). Şi mie mi-e dor de tine >:D< Ririchiyo-chan-mah-bitch.

    RăspundețiȘtergere

 
back to top