Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 11 februarie 2012

Când te simţi ca un olimpic

E ciudat că, deşi rareori fac eforturi,
de cele mai multe ori rezultatele sunt mai mult
decât mulţumitoare.


         Azi de dimineaţă m-am trezit la 7, eu care nu m-am mai trezit aşa de devreme de luni de zile, doar ca să-mi dau seama că am ochii umflaţi. Stătusem până la ora 2 încercând să înţeleg un joc, apoi nu ştiu la ce oră am adormit. Ciudat, nu mi-era somn. Şi pe frigul de afară eu am ieşit ca să merg la olimpiadă.

         Am ajuns la liceul Mihai Viteazul exact la timp, deşi nu mai fusesem în viaţa mea acolo, cu simpla dorinţă de a pleca mai repede acasă. Am căutat-o pe liste pe Meda, colega mea pe care n-am mai văzut-o de trei săptămâni. Noi două am fost singurele din clasă care au trecut pe sector la olimpiada la română. În contextul în care în ziua respectivă avusesem înainte test la engleză, iar apoi a trebuit să fugim de la olimpiadă la teza la geografie. [Suntem genii, ce săă mai b-)]. Unii citeau, eu personal n-am mai pus mâna pe un material informativ legat de şcoală de o lună, alţii băteau coridorul. Trebuie să spun, faţă de liceul noastru genial [pe care n-am pur şi simplu chef să-l menţionez, dar are un renume de te doare capul, iar eu nu înţeleg de ce e atât de lăudat când defapt e o gaură de idioţi], Viteazu' arăta mult mai bine. Am stat o oră degeaba [practică imposibil de exclus la olimpiade], apoi am început.

         Două texte despre contemplarea fiinţei feminine [mai precis fragmente din "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" a lui Camil Petrescu şi "Maitreyi" a lui Eliade] pe care am lucrat , le-am comparat şi para-puricat. Scrierea imaginativă a fost un subiect foarte interesant: valorificând cele două fragmente, trebuia să scriem un eseu în care să dezvoltăm afirmaţia lui Marin Preda: "Iubirea este un proces tainic, de observaţie şi magnetism, care triumfă în adorare."
          Eseul mi-a ieşit lung, iar mie sincer mi s-a părut puţin siropos [orice discuţie directă despre iubire mie mi se pare siropoasă şi clişeică], dar trebuie să menţionez că afirmaţia lui Preda este prea adevărată. Cel puţin eu aşa am iubit, doar că după "triumful în adorare" am luat lovitura realităţii. Discuţie despre asta altădată când am chef. Restul cerinţelor au fost o nimica-toată, am terminat în două ore din trei şi m-am cărat de acolo cu viteza luminii. Ironia a fost că erau o tonă de personaje de la mine din şcoală, dar cine-i recunoaşte?
          En fin, eu văd olimpiadele ca pe o exprienţă şi în viaţa mea nu m-am stresat cu ele. Azi a fost chiar interesant, dacă trec mai departe sunt cea mai tare.

Now back to mah friggin' otome game.

Un comentariu:

 
back to top