Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 12 ianuarie 2012

Watashitachi no Shiawase na Jikan

"I have something I don't want to lose"
"So much so that these terrible feelings have grown."


      În trecut, exista un bărbat care, fără de vreo adevărată intenţie, a luat vieţile a trei oameni. În trecut, exista o femeie care, după ce a renunţat să mai cânte la pian, a încercat de trei ori să se sinucidă. Cei doi, cărora le este dificil să mai trăiască, se întâlnesc şi fac schimb de cuvinte restricţionaţi de orele de vizită de "Joi, la ora 10". Totuşi, în curând amândoi vor îmbrăţişa speranţa unei dorinţe puternice în adâncul inimilor lor : "Vreau să trăiesc".


      Umblând pe MAL, am văzut că această manga scurtă este clasificată a doua în topul manga. Astfel că o manga care e atât de populară şi bine notată nu avea cum să nu fie bună. Când am citit ce scria pe site despre poveste, mi s-a părut foarte interesant. Şi azi, în plictiseala mea, am citit-o. Trebuia să fac asta mai devreme.
     Totul despre această manga este magnific. MAGNIFIC, ăsta e cuvântul [pe care eu rareori îl folosesc]. Povestea este cu adevărat...distrugătoare, pur şi simplu la sfârşit nu mă aşteptam să se termine aşa. Practic este vorba despre doi oameni care-şi deschid ochii minţii unul celuilalt, pentru ca în sfârşit să realizeze că în acele scurte momente în care au fost împreună, au trăit cu adevărat.
    Arta nici nu trebuie comentată, nu este într-un fel specială, dar povestea compensează [plus că eu sunt foarte strictă când vine vorba de arta în manga]. Personajele sunt unice, pur şi simplu unice. Deşi, dacă vrei să fi al dracu', i-ai putea încadra într-o tipologie [smth like people hit by destiny]. E frumos să-i vezi cum evoluează şi se cunosc mai bine, pentru ca în sfârşit să se schimbe unul pe celălalt.
     Iar sfârşitul este...nu găsesc cuvinte, este pe cât de adevărat, pe atât de distrugător. Şi deloc previzibil, ceea ce-l face o adevărată capodoperă. Unii ar plânge, eu n-am plâns pentru că...n-am plâns.

Later edit: mi-am dat seama că ador arta tipei ăsteia. Nu ştiu de ce. Şi poveştile ei originale sunt geniale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top