Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Realism

O mână mi-e caldă şi 
cealaltă e îngheţată.
        Oare există o anumită cale pe care trebuie s-o urmez pentru a descoperi lucruri noi? Am obosit să mai caut singură, pentru că atunci când sunt împreună cu cineva, oricine, îmi dau seama că nu pot găsi nimic singură. Timpul trece, fără regrete.


     Am încercat să citesc o carte. Adică trebuie s-o citesc, pentru că ne-a fost băgată pe gât de către profesoara de română. Până acum cred că am fost printre puţinii care au citit cărţile pe care profesoara ne-a pus să le citim şi le-am şi înţeles. Şi luni începe şcoala, nu ştiu dacă o termin. După şase capitole şi după ce am întrebat-o pe mama cum se termină, am ajuns la concluzia că personaje mai idioate şi corupte nu putea să creeze autorul. Şi totuşi, am s-o citesc, pentru propriu mea cultură şi pentru un zece la română. Dar mi-e clar, nu pot să înghit romanele realiste.
        Bradul de Crăciun e încă la mine în cameră. Pentru că mi-e lene să-l dau jos. Iar luminile de la fereastră le voi lăsa acolo, pur şi simplu pentru că în nopţile în care sunt singură îmi încălzesc sufletul. Trebuie neapărat să-mi fac curat în cameră. Abia azi am observat că am cea mai mare cameră din casă, că patul meu este imens pentru o singură persoană şi că, după ce ai mei au tăiat o buruiană imensă de la poartă, toată lumea poate să vadă din stradă când eu mă schimb. Eu n-aş fi observat, bine că a lăsat mama jaluzele jos. Tocmai mi-am amintit că odată pe patul pe care dorm eu acum stăteau bine-mersi patru oameni. Încep să preţuiesc prea mult amintirile, să nu mai fiu atentă la detalii şi să-mi pierd lucrurile. Şi mă apucă nostalgia când Kata îmi mai arată câte o poză din vremurile bune.

        Am devenit obsedată de Mardock Scramble. Zilele trecute construiam ipoteze romantice împreună cu Misaki, legate de personajele din film. Am să-l văd din nou, cred că de o sută de ori. Am devenit repetitivă, nu pot găsi o carte care să-mi placă, dar totuşi citesc pentru mândria de a fi citit ceva şi cânt. Mă mir cum de nimeni nu-mi zice nimic. Şi luni mă duc la şcoala aia scârboasă. Hai, o să treacă şi al doilea semestru repede şi frumos. Am vag [sau sigura?] impresie că voi chiuli la fel de mult ca până acum. Eu care mă duceam la şcoală de plăcere.

Happiness >.<

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top