Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 26 ianuarie 2012

Drench you with rose

Am învăţat cum să privesc lumea
printr-o perdea de lumină.


       Şi totuşi, de ce disperarea pare mai dulce decât liniştea? În spatele perdelei de lumină care-mi orbeşte realitatea se dă o luptă fără sfârşit, care mi-a transformat vara într-o furtună de gheaţă. Cântă-mi, ca să mă trezesc. Eu, înecată în mândria şi visele mele, nu mai pot să cânt.

       Vibraţiile aceleaşi chitări făceau podeaua să răsune ca în nopţile acelea de groază, în care fanteziile ei deveneau coşmaruri care-i năpădeau fiinţa. Mereu a avut vise ciudate, groaznice şi în acelaşi timp minunate, în care iubirile ei se împlineau odată cu vărsări de sânge şi căderi ale cerului. De multe ori se vedea fugind, trecând pe lângă rânjete necunoscute şi priviri îngheţate, prin locuri cunoscute care-i trezeau amintiri răscolitoare, doar pentru a se vedea căzând în universe ale groazei. Dar când deschidea ochii, vedea acele gene lungi pe care le contempla în nopţile fără somn şi-şi amintea că nu e singură. Iar el, ca şi cum ar fi simţit că iubirea lor era uşor măcinată de coşmarurile ei, o strângea la pieptul lui fără să-şi dea seama că o lasă fără aer.

       În acea dimineaţă el se trezise mai devreme decât ea, cu mult înainte ca lumina să lovească pământul înzăpezit al acelei zi albe. Din obişnuinţă, ea îşi întinse mâna ca să-i simtă respiraţia uşoară, apoi încercă să-şi treacă degetele prin părul lui, dar când deschise ochii realiză că tot ce făcea era să se joace cu aerul uşor. Lumina care intra pe fereastra mare părea obstrucţionată de ceva de semăna cu o plasă, iar atunci când ochii ei adormiţi se deschiseră de-a binelea, observă că acum universul de afară devenise ciudat de artificial. Se duse la fereastra luminată de micile beculeţe care împrăştiau o rază caldă şi privi afară, iar o rafală de vânt împinse zăpada către ea. Se dăduse un pas înapoi, aştepând să fie lovită, dar văzu că zăpada se opri înainte s-o atingă. Evident, se lovise de sticlă. Chitara lui răsuna încet şi pentru o secundă ea ar fi voit să cânte odată cu el. Nu avea glas. Se vede, ţipase prea mult în cearta din seara trecută şi acum îşi omorâse vocea. Nu-şi mai amintea de ce se certaseră, visul groaznic pe care-l avusese îi măcina încă mintea. Coborî scările de metal rece încet, ca o pisică adormită, şi fiecare pas îi trimitea mii de ace prin corp, pentru că nu se gândise că ar fi avut nevoie de încălţări. Se apropie prin spate de el şi se aplecă cu capul în dreptul urechii lui drepte, doar pentru ca el să-i simtă respiraţia caldă şi să-şi dea seama că nimic nu avea cum să se schimbe. Părul ei îl mângâia uşor pe gât, şi vibraţia chitării se stinse:

"Hai să nu negăm vinovăţia. Aici încă mai miroase a amărăciune."
"Vreau să te chinui. Ca să te iert, cântă-mi."
"Ar suna groaznic, şi asta numai pentru că e vina ta. Şi oricum, chitara ta mă chinuie zilnic."
"Nu spuneai tu că o iubeşti?"

De ce încă vreau să mă trezesc cu vibraţia acută a prezenţei tale în sufletul meu? 
Am să-ţi cânt, poate aşa înţelegi că nu vreau să te pierd.
バラ色に染まれ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top