Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

duminică, 30 octombrie 2011

Remember

Sunt lucrui în viaţă
pe care nu ai voie să le uiţi.


          Când ne-am văzut ultima dată nu credeam că-mi veţi lipsi atât de mult. Mint. De ce să vă ridic în slăvi când nu mor de dorul vostru? Şi totuşi, ceva mai bun ca voi nu voi mai găsi.

          Cu colegii de care m-am despărţit în clasa a 8a n-am petrecut decât doi ani. Şi totuşi, au fost poate cei mai frumoşi ani ai vieţii mele până acum. M-am simţit liberă alături de voi, pentru că ştiam că măcar încercaţi să mă acceptaţi aşa cum sunt. Şi încă mă bucur că v-am întâlnit, pentru că altfel nu m-aş fi schimbat.
          Sper că peste zece ani să ne vedem iarăşi în parcul de lângă şcoală, să râdem ca nebunii împreună şi să comentăm viitorul.Mă întreb dacă voi mai găsi vreodată atâţia oameni strânşi la un loc care să mă înnebunească cu nebunia lor. Numai împreună cu voi puteam să ţip şi să mă laud cu asta. Am fost cei mai tari, împreună. 
Pentru că din cauza voastră am inventat cea mai epică înjurătură.
Pentru că din cauza voastră era să mă înnec în Herăstrău în ziua în care am chiulit de la mate.
Pentru că din cauza voastră l-am îmbătat pe China în excursia aia.
Pentru că din cauza voastră am devenit maestră la copiat.
Pentru că din cauza voastră acum cânt pe holurile şcolii şi nu mă interesează dacă se uită lumea.
Pentru că noi râdeam în parc în zilele în care trebuia să fim la şcoală.
Pentru că din cauza voastră am pus gura pe prima mea ţigară. [b-)]
Pentru că din cauza mea n-am să vă uit.
           Oi fi eu neglijentă şi nepăsătoare, dar tot v-am iubit. Asta pentru că soaţă'mea Nexa a scris asta.

Ceva porcos. Amintiri adică :)).

Happiness >.<

[青の祓魔師] AO NO EXORCIST

EPIC.
Simplu, dar epic.

            Lumea este alcătuită din două dimensiuni paralele: Assiah, unde trăiesc oamenii, şi lumea demonilor, Gehenna. Atunci când fii gemeni ai lui Satan, jumătate demoni, jumătate oameni, sunt născuţi în Assiah, exorcistul Shiro Fujimoto îi ia în grijă după moartea mamei lor. Dintre ce doi însă, numai fratele mai mare, Rin, va moşteni puterile demonice ale tatălui său, materializate în nişte flăcări albastre. Astfel că în ziua în care Rin îşi află originea şi faptele oribile ale tatălui său, hotărăşte să devină un exorcist, pentru a-l putea omorî pe Satan.

joi, 27 octombrie 2011

Nu mă trage lenea
să mă duc să-mi fac temele. -.-"

I LĂV AMAIMON <3. Oh, and let's not forget Kamiyan.
           E frig. Razele soarelui care mă orbesc când ies pe scata rulantă din metrou sunt seci şi dispar după câteva ore. Le privesc din clasa mea şi mă gândesc că în două luni am reuşit să-mi fac prieteni. Într-un fel e destul de bine, având în vedere că şcoala mea este cu adevărat scârboasă şi aş vrea să mă mut, dar totuşi s-o iau de la capăt n-ar fi uşor.
           Am terminat de citit Mara de Ioan Slavici [pentru şcoală, ofc] în trei zile şi, tocmai când ajungeam să cred că Slavici e un scriitor cât de cât plăcut mie, sfârşitul cărţii m-a făcut să decid că Slavici ăsta e sec. Groaznic de sec, din punctul meu de vedere. Am mai citit şi Moara cu Noroc [aia şi mai şi], dar parcă Mara a fost mai tolerabilă. Oricum am terminat cu ea şi până când profa de română nu ne spune ce să mai citit, eu mă car cu manga frumos ambalată în ghiozdan. Cea mai bună lectură b-).
           E frig. Îl simt până şi sub oase frigul ăsta care vrea să mă facă să uit că a existat odată vara aia plină de zâmbete. Mai sunt vreo două luni până  la ziua mea [fuuck, să-i zic lu' Misa >:)], şi abia aştept să ningă.
           Ah, da. Şi marea majoritate a specimenelor din clasa mea sunt oripilante. Habar n-am cum de rezist aşa bine.

Happiness >.<

duminică, 23 octombrie 2011

Life's life.

Tocmai mi-a trecut prin cap
că sunt multe lucruri care pur şi simplu
nu trebuie făcute.
[cum ar fi să mănânci mămăligă cu chopsticks]


           Mă întreb, oare viaţa se măsoară? Sau se citeşte, sau poate chiar se omoară. Aş vrea să cred că viaţa trebuie să fie mai mult decât trăită.

Nijikon '11

It's all 'bout havin' phun.
Pentru că până la urmă contează şi locul,
nu numai oamenii.


              A trecut un an. A TRECUT UN AN. Nu-mi vine să cred câte lucruri s-au întâmplat într-un singur an. Şi ca de obicei, am realizat prea târziu că totul se schimbă.

              Aseară m-am băgat la culcare foarte târziu, în contextul în care trebuia a doua zi să mă trezesc la 8. Am început Ao no Exorcist şi mi-a plăcut atât de mult încât nu mi se făcea somn. Anyway, n-am trezit la 8 fără vreo problemă, am făcut şi micul dejun şi am sunat lumea. Am zis că nu-i bai dacă ajung ceva mai târziu. Mă sună Misa pe la 10 fără ceva să-mi zică că ea e deja acolo. Într-un sfert de oră am ieşit pe uşă, iar la capul străzii mi-am dat seama că nu luasem banii.
              Am ajuns acolo, am dat un big hug to mah biatch şi m-am pus pe cumpărat. Mi-am luat postere cât să-mi umplu toată camera [asta era şi ideea b-)], am trecut şi pe la manga şi mi-am luat nişte bunăciuni [:))] şi până la sfârşitul zilea am rămas aproape falită. De muuult timp n-am mai avut parte de o sesiune de fangirl-ism din ăla hardcore de mult. Eu şi cu Misa eram ceva gen kyah kyah mai mereu, iar săracul Cosmin după vreo două ore se obişnuise. 
              Multă lume cunoscută. Ciudat de multă cunoscută. Anul trecut la Niji nu cunoşteam mai pe nimeni. Thut is ză miracle of a year. A fost tare faza când eu şi Misa ne-am dus la baie şi intră Marc [Marc care e un tip care poate să poarte o pălăriuţă din aceea lolita cu pampon, să lingă o acadea şi să mai arate şi bine], care o căuta pe Shuu. And I was smth like [în mijlocul băii pline de oameni]: Shuuuuu!. =)) Bine, la sfârşitul zilei mi-am dat seama că Shuu era defapt acel cosplayer cu bretonul total peste ochi.
              Speaking of cosplay...am impresia şi nu ştiu de ce dar la Otaku a fost mai divers. Cred, mi se pare, posibil. A fost relativ funny, mai ales că a fost prezentat foarte mişto [deşi au fost multe scăpări, sincer chiar nu m-a interesat să fie perfect]. Câştigătoarea are un costum...atât de tru încât nu se poate mişca în el. La propriu. Parcă era un cosplay după zeiţa Atena, oricum purta o armură şi avea aripi în spate, care atunci când îşi ridica mâinile se deschideau. Ah şi a fost un cosplayer după Alois Trancy [Kuroshitsuji], iar când eu şi Misa am auzit numele am fost ceva de genu KYAAAH! în acelaşi timp.
              M-am distrat. Deci eram ceva LOL din două în două secunde. Iar la un moment dat începusem să-i şoptesc Misei chestii la ureche, ea ţipa ca deşteapta şi Cosmin se uita cumva la noi. Am avut inclusiv constructiva discuţie despre "fantezii". Teeehee XD. De cumpărat mi-am cumpărat o tonă de postere [14 parcă], câteva cu Kuroshitsuji, câteva cu Vampire Knight şi parcă nu mai ştiu ce. Am văzut-o pe tipa aia care fusese anul trecut cu bijuterii hand-made şi mi-am mai luat un colier [care e ofc geeenial]. Şi n-am rezistat senzaţiei să-mi iau un inel din ăla cum are Ciel din Kuroshitsuji [argintiu cu o piatră mare albastră - superb adică :))].
              Mâine să nu uit să-mi iau aparatul că vreau să fac poze cu cosplayerii. Mai ales cu tipul ăla care-l face pe Shizuo din Durarara!!, plus că astăzi nu l-am văzut la concursul individual, deci înseamnă că e la concursul pe grupe. Dacă mai apare şi un tip bun care să facă cosplay după Izaya o fie moartea fangirl-ismului. Şi mă rog la ceruri să vină tuta de Misa ca să-l vânăm pe Shizuo [azi după cosplay era de negăsiiiit >.<]. Am cunoscut lume destulă, am văzut o toonă de lume cunoscută şi am rămas falită.
This is what Nijikon can make people do =)).

HAPPINESS >.<

joi, 20 octombrie 2011

Leia [君の声を聞かせて]

Nu vreau să cred
că am distrus totul.


         Duminică plângeam. Plângeam pentru că te-am sunat de mai bine de o mie de ori şi tu nu mi-ai răspuns. Atunci când am dat de tine, tot vina mea era. Acum din nou ai dispărut. Mă întreb, oare e numai vina mea?

         Nu suport ideea de a te pierde. Poate că sunt egoistă. Poate că ţie nu-ţi pasă. Sau poate nu vrem să ne pese. Oricum ar fi, tot doare. Te-am sunat de pe telefonul meu, dar cred că m-ai blocat. Te-am sunat de pe telefonul de acasă, dar după două zile şi pe ăsta cred că l-ai blocat. Te-am mai sunat, dar nu răspunzi. Chestia asta pe mine mă roade şi simt că mor; nu vreau să cred că e vina mea, nu vreau să credcă am pierdut tot ce mi-era drag.
         Ne vedem sâmbătă. Oare ai să fi acolo? Oare ai să-mi răspunzi?

Cât de stupid sună.

Baka mitai ni

Waratte wa,
Sora dake miteta, honto ni mabushii natsu.

I <3 KAMIYAN.

         "Râdeam prosteşte în timp ce mă uitam la soare, o vară cu adevărat strălucitoare." A fost =)). De acum parcă soarele care-mi loveşte ochii când ies de la metrou în drumul spre şcoală îmi aminteşte cât de abstractă e viaţa.

marți, 18 octombrie 2011

Soundless Voice



Când liniştea nopţii înconjoară oraşul, îmi întind mâinile şi privesc ploaia albă. Zăpada se topşete într-o clipă atunci când se întâlneşte cu mâinile mele. O viaţă efemeră.
Ca lumina, zăpada se adună fără vreun sunet, în timp ce tu zâmbeşti când o aduni. "Cum sună vocea mea acum?" Chiar dacă voi răspunde, tu mă vei mai putea auzi.

Spune-mi despre suferinţa ta, spune-mi despre singurătatea ta. Oriunde eşti, eu te voi găsi. Te rog nu mă lăsa singur, te implor. Nu suntem mereu împreună ca unul? Cu cât zăpada se adună din ce în ce mai multă, tu dispari uşor. Nu pot să fac nimic decât să te strâng în braţe. Îmi doresc, doar odată, să-ţi mai aud vocea, strigă-mi numele.

Văd o lacrimă în ochii tăi goi. În această lume fără culoare totul s-a oprit, în afară de zăpada care încă mai cade uşor. Ai devenit rece şi vocea ta nu se mai întoarce. Nu mai putem să ne contopim într-unul. Ascultă-mi vocea şi zâmbeşte-mi încă o dată, am rămas fără lacrimile cu care te-aş fi putut topi.

Dacă mai este posibil, ia-mi vocea şi dă-o celui pe care încă îl mai preţuiesc. Dacă va trebui să rămân într-o lume în care tu nu exişti, atunci vreau să dispar odată cu tine. Neputând să-ţi mai spun nici măcar "te iubesc", lumea noastră pare că s-a sfârşit. Oricât de tare aş ţipa, tu şi vocea ta nu se vor mai întoarce.

Către zăpada care încă mai cade, te rog nu te opri. Ia-mă odată cu ea. Totul efemer, vocea mea, viaţa mea, şterge-le pe toate. Până când totul rămâne alb.

duminică, 16 octombrie 2011

Plâng.

Vreau să iau o pauza de la a trăi.
E prea dureros.
Unde s-a dus toată forţa mea?!


Cunosc oameni care aruncă cu cuvinte. Le aruncă atât de tare încât fiecare sunet mă loveşte, îmi zgârie inima şi-mi zdrobeşte sufletul. Şi lacrimile nu se mai opresc. Şi-mi dau seama cât de slabă sunt. Şi, în încercările mele de a-i opri devin acelaşi lucru: o persoană care aruncă cu cuvinte grele.

Ce dracu este sentimentul ăsta? Sentimentul ăsta care-mi face praf mândria, îmi distruge orgoliul şi mă face să cred că sunt ultima fiinţă de pe pământ. Îmi pare rău. Nici nu ştii cât îmi pare de rău. Îmi pare rău că sunt ceea ce sunt, că eu vreau ca tu să te schimbi, negândindu-mă că eu ar trebui să mă schimb. Eram oarbă. Nu-mi vedeam defectele, deşi ştiam că ele există, credeam că nu sunt ceva care mă poate defini. Acum că le văd, le văd rănindu-te şi trântindu-ne la pământ, nu-mi vine să cred ce persoană nereuşită sunt. Nu-mi vine să cred cât de egoistă şi fără sentimente am putut fi. Doare. Doare să ştii că ţi-ai aruncat singur vina asupră-ţi.

Nu credeam că pot plânge atâta, după atât timp în care parcă devenisem mai puternică. Nu-mi imaginam că pot plânge atâta din cauza cuiva. M-am obişnuit ca în inima mea, oricât de apropiate ar fi relaţiile mele cu oamenii, să-mi creez un zid. Un zid care m-ar fi protejat dacă aş fi ajuns vreodată să fiu rănită sau dezamăgită. Tu mi-am trântit la pământ "puternica" mea apărare şi m-ai făcut să-mi dau seama că iubirea e nesfârşită în toatel formele sale. Oare îţi dai seama cât de mult ţin eu la tine?

În sfârşit. Apare el. El cel care îmi ia totul într-o secundă şi-mi repetă la nesfârşit că sunt nimic fără el. Mă jupoaie de viaţă cu cuvintele lui, mă lasă cu lacrimile mele amare să-mi dau seama că sunt singură şi că nu va veni nimeni să mă salveze.

Nu ştiu când voi mai putea zâmbii cu adevărat.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Nuntă în Hotel Cişmigiu

sau La Mulţi Ani amată-mea.
Să ne iubim pe veci, curvo!


        Făă. Fato. Dudo. Nebuno. Curva mea. Da, tu. Nu ţi-am cântat "Hotel Cişmigiu". Păcat. Mare păcat. Lasă că ţi-l cânt la nuntă.

        O mincinoasă fără scrupule, obsedată de iubire şi o curvă de lux. Asta e ea, Kata. Amanta mea. Amantă pe naiba. Ştie ea de ce. Azi a făcut cinşpe ani. Ce tută sunt. Oare i-am zis soaţă'mii la mulţi ani? Acum sincer, cred că avem un divorţ cam invizibil. Etc.
        Prietenii vechi tot prieteni vechi sunt. Sunt acele persoane pe care, deşi le-a cam lăsat în urmă timpul, amintirea mea le ţine aproape; acele persoane cu care râdeam pe vârful unui bloc odată. Mă întreb dacă voi vă mai amintiţi...nu cred.
        Anyway, am fost cu Kata de ziua ei la un film [A naibii dragoste], o comedie romantică total epică. Apoi ne-am chinuit să mâncăm nişte mâncare chinezească cu beţele, în timp ce-i ascultam poveştile nesfârşite despre blonzime. Blonzimea asta...ne loveşte cu putere fără să ne dăm seama. Pe noi două zic. Nu-mi vine să cred că am întrebat-o de Vlad.

        Şi continuând seria fanteziilor noastre: pornind de la sicriul dublu în care cică ne vom odihni oasele împreună, acum avem şi-un loc sacru. Hotelul Cişmigiu. Îţi mai aminteşti ziua aia în care eram noi trei şi vă cântam?

joi, 13 octombrie 2011

My Diary.

そう 毎日つづく 物語を



    Razele blânde ale soarelui se ivesc prin fereastră, şi atunci îmi dau seama că un nou anotimp a venit. Atunci când îţi văd faţa adormită, nu pot găsi nici o urmă de îndoială pe ea. În timp ce încercăm să înaităm, frustrarea mă loveşte şi mă poticnesc. Învaţă-mă să mă port la fel de natural ca şi tine


   Imaginea nu-şi schimbă culoarea şi nu renunţă; Vreau să fiu eu însumi fără să mă pierd. Nu mă voi mai lăsa purtat de val. Încetează să mai treci peste pagini, nu e mai bine să citeşti pagină cu pagină? Acea poveste care continuă în fiecare zi.

   Sunt prieteni care merg împreună cu mine. Sunt prieteni pe care nu-i voi mai vedea niciodată. Acele timpuri au trecut, dar atunci când îmi amintesc, strălucesc în inima mea ca un talisman.

   Rănindu-i pe alţii şi fiind rănit, am realizat că oriunde ne aflăm, suntem în mijlocul unei călătorii. Atunci când mă întorc şi văd drumul pe care am mers până acum, mă întreb dacă chiar am ajuns atât de departe. Chiar dacă încă pare un mister, cu toată susţinerea multor oameni, am decis să nu renunţ şi să-mi continui drumul. Mi-am spus că nu voi mai fugi, că voi avea încredere în mine.

   Este normal să mergi în ritmul tău, dacă nu ai un vis pe care nu vrei să-l trădezi. Vreau să continui să mă maturizez blând. Mergând mai departe, ştiu că pot să susţin pe cineva. Nu voi mai avea vreo îndoială în drumul meu.


I love Kamiya Hiroshi.
^_________^

Povestea continuă în fiecare zi.

Ploaie. Cântece. Blond.
Fantezii. Cântece. Totul străluceşte.

De la stânga la dreapta : Shiro, Sayuuki şi Misaki.

      E minunat când realizezi că ai nişte oameni lângă tine în care poţi să ai încredere. E minunat când ai pe cineva care te acceptă aşa cum eşti, care te iubeşte cu bune şi cu rele şi care te înţelege. E minunat să iubeşti.

miercuri, 12 octombrie 2011

Hă hă. [SAKANA!]

Ştiam că sunt o persoană nocturnă.
În loc să-mi fie somn eu lucrez.

Oh da. Ce ascult eu la ora 2:02, ţinându-mă cu mâna de burtă să nu cumva să râd şi să mă audă ai mei.
SAKANA! 

            Ar trebui să-mi schimb obiceiul ăsta de a mă culca la 2 noaptea. Nu de alta dar mă cam doare undeva că a început şcoala. Şi azi am avut test. Şi o să mai am teste :)).

            De la un timp am început să observ că lumea mea nu se mai învârte în jurul şcolii, aşa cum era înainte. Acum şcoala este [cum zice mama "locul meu de muncă"] unul dintre foarte puţin importantele lucruri ale vieţii mele. Să vezi când or veni notele. Astăzi am plecat de acasă târziu. prin mulţimea de oameni de la metrou mergeam teleghidată cu căştile în urechi; sincer nu-mi păsa că am test la matematică şi că o să întârzii, tot ce vroiam e să mă afund în scârba faţă de lume pe care o simţeam pe moment. Mă întreb...oare am devenit unul dintre acei neglijenţi care nu ştiu ce vor să facă cu viaţa lor pe care-i detestam acum un an? Nu vreau să ştiu. Până la urmă sunt absolut neschimbată, doar că acum îmi lispeşte motivaţia de a mă gândi la viitor. Sau chiar la prezent.
            Nu cred că voi avea timp de muzică metal din nou. Vreodată. E prea multă muzică japoneză out there. În noaptea asta n-am avut altceva mai bun de făcut decât să-mi subtitrez un videoclip. I learnt smth new, yeaaa~.
Sincer mă simt mândră de mine că într-o oră am găsit şi versurile melodiei, şi videoclipul, am aranjat subtitrările şi le-am făcut şi timing-ul. Poate într-o zi am să găsesc pe cineva care mă va plăti pentru asta :)). Oricum, ar fi o oroare, momentan cel puţin, să traduc şi să fac timing-ul la un film întreg. My head aches only when I think about it.
            Oh da. Mah new obssession : Daisuke Ono şi Kamiya Hiroshi. Trebuie să găsesc nişte imagini frumoase cu ei să le trântesc pe peretele faimei de la mine din cameră. Posts about those two awsum smexy guys comin' up soon. Ah, şi m-am apucat de anime-ul Earl and Fairy. Kinda nice dar nu mor să aflu ce se întâmplă [starin' at Daisuke-sama =P~]

Happiness >.<

duminică, 9 octombrie 2011

Working!!

Dacă aş face o postare pentru fiecare
anime pe care l-am văzut,
cred că n-aş mai avea loc pe blog.



             Este unul dintre anime-urile alea fără acţiune care credeam că mă va plictisi. Sau nu.
             Takanashi Souta [yeah! mi-am aminit numele lui =))] este un licean obişnuit care într-o seară de iarnă întâlneşte o fată micuţă şi drăguţă care-l întreabă "ai dori un loc de muncă?". Astfel este angajat la un restaurat de familie, plin de oameni de tot felul. Vai cât am putut să râd la anime-ul ăsta. Şi eu de fel nu prea râd nici măcar la comedii.

Uragiri wa Boku no Namae wo Shitteiru

sau Betrayal Knows My Name
Bishounen. Demon. Yeah!


           Mi-e lene să scriu despre ce e vorba. Daaaar...

Seven Days

Loads of anime and manga reviews comin' up.


         Sincer, când am văzut coperta acestei manga, ştiam că o să-mi placă. Nu ştiu de ce, aveam impresia că o să citesc ceva nou. Şi aşa a fost. Ceva nou şi totuşi cunoscut.

joi, 6 octombrie 2011

Cum se mănâncă un biscuite

...ştiţi toţi din reclama aia, nu?
X3


A trecut mult timp...


...de când n-am mai răcit aşa de tare.
Mai bine.
I want my summer back.


              Mă doare gâtul şi-mi curge nasul [şi tocmai am strănutat]. Şi tocmai când voriam şi eu să îmi repet nişte cântece. M-am apucat de UraBoku [care apropo e destul de mişto], am terminat Lucky Star şi abia aştept Nijikonul 8->.

               Mi-e dor de dimineţile de vară. Atunci când mă trezeam fără nici o grijă şi miroseam aerul plictisitor al oraşului. Parcă razele de soare atunci era mult mai colorate şi mai pline de viaţă decât acum. Îmi amintesc zilele în care mergeam în parc doar ca să-l văd pe un anume el, zilele în care chicoteam în timp ce puful din copacii plutea prin aer.
           Toate astea s-au transformat în ceva necunoscut. Parcă am lăsat în urmă tot ceea ce însemna persoana mea, dar am rămas aceeaşi. Cât îmi doream să mă schimb. Credeam că m-am schimbat, vroiam să ştiu că nu mai sunt la fel, dar totul pare exact la fel. Ironie.                             
              "Când soarele a găsit luna, ea îşi bea ceaiul în grădină, sub umbrelele verzi ale copacilor. În mijlocul verii. Când luna a găsit soarele, el arăta pe parcă abia se ţinea pe cer, dar ochii ei îi salvară viaţa. În mijlocul verii. Totul era auriu pe cer. Totul era auriu când ziua şi noaptea s-au întâlnit.”

Happiness >.<

luni, 3 octombrie 2011

Haramichi (reloaded)


Or smth like:
Marc şi karaoke pe Versailles
sau
Taki şi jocuri spooky
sau
those old awesome days when you feel
like you love everyone and everyone loves you.
Or not.

duminică, 2 octombrie 2011

SEXY GALAXY

It looks like my feelings are
not so heavy anymore.
That's the miracle of a concert.


           Baaack. Dracu ştie pentru cât [cuz honelsty that break wus cuz of mah endless lazyness b-)]. La şcoală totul pare frumos. Pentru cât de frumos poate fi plictiseala, totuşi. AM FOST LA CONCERT LA HITT, OAMENI. Nu cred că vă spusesem, dar mi-ai luat biletul cu două săptămâni înainte. OFMG, IT WAS AWESUM <3.

 
back to top